Evacuare. Sentința nr. 1567/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1567/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1567/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1567/2015
Ședința publică din data de 06.02.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. R., M. Ș., M. Ș. R. PRIN REPREZENTANT LEGAL, M. NICOLIȚA R. PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe pârâții TĂȚULESCU D. F., I. E. M. JANNE, P. V. O. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâții prin avocat D. C., lipsă fiind reclamanții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-cauza are ca obiect pretenții;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Avocat D. C. pentru pârâți depune la dosar cereri de renunțare la judecată și concluzii scrise, după care:
Instanța constată decăzuți reclamanții din proba testimonială și proba cu interogatoriul reclamanților, având în vedere că în termen de 5 zile de la primirea citației nu au indicat numele și adresa martorilor și nu au depus interogatoriul pentru reclamanți.
Instanța respinge proba cu expertiză solicitată de pârâți, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada_09 și acordă cuvântul pe excepție.
Avocat D. C. pentru pârâți solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constatată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. C. pentru pârâți solicită să se ia act de renunțarea reclamanților M. Ș., M. Ș. R. și M. N. R. la judecarea cererii de chemare în judecată și să se respingă pretențiile reclamantului M. R. privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în ultimii trei ani, ca neîntemeiate Arată că aceste pretenții nu au fost dovedite. De asemenea, solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea disjunsă din dosarul nr._ și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții M. R., M. Ș., M. Ș. R. PRIN REPREZENTANT LEGAL, M. NICOLIȚA R. PRIN REPREZENTANT LEGAL, au solicitat contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în . în care au locuit, adică din 1970 și până în prezent. De asemenea, reclamanții au solicitat instituirea unui drept de retenție până la achitarea acestor sume.
În motivare, reclamanții au arătat că, așa cum se arată și în procesul-verbal de predare-primire a imobilului, la data preluării imobilului erau făcute îmbunătățiri, respectiv instalații de gaze și lucrări de întreținere și reparații, lucrări efectuate de chiriași, îmbunătățiri care se ridică la suma de 20.000 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La termenul de judecată din data de 27.06.2014, reclamanta M. Ș. a învederat că înțelege să renunțe la judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 31.10.2014, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți și a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1311 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei stabilite de instanță în sarcina lor.
La data de 06.02.2015 s-au depus la dosar cererile de renunțare la judecată ale reclamanților M. Ș. R. și M. N. R..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 246 alin.1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Astfel cum rezultă din aceste dispoziții legale, partea care a introdus cererea de chemare în judecată se poate desista oricând de proces, fie verbal, fie în scris, fără ca instanța să poată cenzura această manifestare de voință.
Or, în cauză, la termenul de judecată din data de 27.06.2014, reclamanta M. Ș. a învederat că înțelege să renunțe la judecată, iar la data de 06.02.2015, reclamanții M. Ș. R. și M. N. R. au depus cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată.
Față de cele expuse, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 C.proc.civ., instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a reclamanților M. Ș., M. Ș. R. și M. N. R. de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada_09, invocată din oficiu, instanța o va admite, pentru următoarele considerente:
În cauza de față, reclamantul M. R. a solicitat contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul în litigiu începând cu anul 1970 și până în prezent.
Instanța reține că aceasta este o acțiune în valorificarea unui drept de creanță, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv din anul 2002 când s-a restituit pârâților imobilul în natură, pentru pretinsele îmbunătățiri realizate anterior și de la data efectuării acestora pentru îmbunătățirile ulterioare.
Or, cererea reconvențională prin care s-a solicitat contravaloarea acestor îmbunătățiri și care a fost disjunsă, a fost formulată la data de 16.11.2012, cu depășirea termenul de prescripție de 3 ani pentru îmbunătățirile aduse imobilului în perioada_09.
Prin urmare, instanța va respinge pretențiile reclamantului M. R. privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada_09, ca fiind prescrise
În ce privește pretențiile reclamantului M. R. privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada 16.11.2009 până în prezent, instanța reține că reclamantul nu a produs dovezi privind efectuarea acestor îmbunătățiri. Or, potrivit art. 1169 din Codul civil, reclamantului îi revenea sarcina să facă dovada celor pretinse în cerere, potrivit principiului probatio incumbit qui dicit, non qui negat. Or, față de probele existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada îmbunătățirilor realizate de reclamant la imobilul în litigiu.
Față de cele expuse, instanța va respinge pretențiile reclamantului M. R. privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada 16.11.2009 până în prezent, ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, va respinge capătul de cerere formulat de reclamantul M. R. privind instituirea unui drept de retenție, ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ, instanța va reduce cuantumul onorariului de avocat de la suma de 1000 lei la suma de 600 de lei, pentru următoarele considerente:
Conform art. 274 alin.3 C.proc.civ., judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Astfel cum s-a statuat în doctrină și practica judiciară, precum și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de judecată poate, în anumite condiții, cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite au fost necesare pentru desfășurarea procesului și dacă sunt disproporționate față de valoarea pricinii și volumul de muncă efectuat de apărător.
Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, dar are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează partea cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea cauzei sau de munca îndeplinită de avocat.
Aplicând aceste criterii la cauza de față, instanța reține că prin raportare la valoarea pricinii, la munca depusă de avocat, având în vedere și faptul că cererea a fost disjunsă din alt dosar în care apărarea a fost asigurată de același avocat, instanța apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat de la suma de 1000 lei la suma de 600 de lei.
În baza art. 274 C.proc.civ., față de culpa lor procesuală, instanța va obliga reclamanții la plata către pârâta Țătulescu D. F. a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamanților M. Ș., cu domiciliul în C., ., județul D., M. Ș. R., cu domiciliul în C., ., județul D. și M. N. R., cu domiciliul în C., ., județul D., la judecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâții Tățulescu D. F., cu domiciliul în Cluj N., ., ..15, județul Cluj, I. E. M. J., cu domiciliul în București, sector 1, .. 54, . și P. V. O. V., cu domiciliul în București, sector 1, .. 126-130, ., .> Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada_09, invocată din oficiu.
Respinge pretențiile reclamantului M. R., cu domiciliul în C., ., județul D., privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada_09, formulate în contradictoriu cu pârâții Tățulescu D. F., I. E. M. J. și P. V. O. V., ca fiind prescrise.
Respinge pretențiile reclamantului M. R. privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada 16.11.2009 până în prezent, ca neîntemeiate.
Respinge capătul de cerere formulat de reclamantul M. R. privind instituirea unui drept de retenție, ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ, reduce cuantumul onorariului de avocat de la suma de 1000 lei la suma de 600 de lei.
Obligă reclamanții la plata către pârâta Țătulescu D. F. a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș. C.
Red./Tehnored.C.A.
Ex. 9/7 ex. .>
← Accesiune. Sentința nr. 1522/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1571/2015.... → |
---|