Plângere contravenţională. Sentința nr. 1741/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1741/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1741/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1741/2015

Ședința publică de la 11.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. D. M.

GREFIER J. A.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta . și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic Deica E. pentru intimat, lipsind reprezentantul petentei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței și durata necesară cercetării prezentei cereri.

Consilier juridic D. E. pentru intimat consideră că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri și estimează durata cercetării cauzei la trei luni.

În conformitate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001 coroborate cu art. 94 pct. 4 din N.C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța acordă cuvântul pentru probatorii.

Consilier juridic D. E. pentru intimat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Considerând că proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul intimatului și de către petenta prin plângere este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 255 alin 1 N.C.Pr.Civ. coroborat cu art. 258 N C.Pr. Civ, o încuviințează.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic pentru D. E. pentru intimat solicită respingerea plângerii și menținerea actului sancționator.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 15.10.2014, petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 30.09.2014 de intimatul IPJ D., solicitând să se constate că procesul verbal este prescris, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.

În motivare, petenta a arătat că la data de 30.09.2014, pe . petentă a efectuat transport de persoane prin curse regulate pe traseul Tantareni- C., cu microbuzul Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_, și a fost amendată contravențional pe motiv că ar fi circulat fără a respecta orele de plecare înscrise în caietul de sarcini, aferent licenței de traseu.

Cu privire la prescrierea sancțiunii, petenta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal de contravenție și a inștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal, semnat de cel puțin un martor.

Prin decizia nr 10/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, la data de 10.06.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare prin afișare la domiciliu sau la sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă cu aviz de primire.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că agentul constatator avea obligația de a comunica procesul verbal de contravenție încheiat în lipsa contravenientului prin poștă cu aviz de primire, iar măsura în care nu s-ar fi reușit comunicarea prin postă se putea trece la procedura afișării la domiciliul sau sediul contravenientului.

Petenta a arătat că procesul verbal împreună cu înștiințarea de plată au fost înmânate unei alte persoane decât reprezentantului legal sau o persoană împuternicită cu primirea corespondenței.

Potrivit art. 14 alin. 1 OG nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului, în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Cu privire la cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul conform art. 7 din OG nr. 2/2001.

În baza contractului de achiziții nr._/2014 încheiat cu OMV Petrom Global Soluțions, societatea petentă s-a angajat să transporte salariații beneficiarului.

În ziua de 30.09.2014, șoferul a plecat potrivit programei de transport din localitatea Brădești și a ajuns la C., la orele 08:40 în loc de orele 08:45 cum este prevăzut în caietul de sarcini.

Mențiunea consemnată în procesul verbal nu este reală, distanța de la Brădești la C. neputând fi parcursă în 10 minute.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

La dosar au fost depuse următoarele acte: procesul verbal în original, extras în copie, contractul nr._/2014; extras, în copie, certificat constatator de la ORC Arges din care rezultă reprezentanții legali, împuternicirea de reprezentare juridica, licența de traseu, caietul de sarcini al licenței de traseu.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001.

La data de 28.10.2014, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

A solicitat ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.

Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 03.12.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care arată că își menține plângerea și arată că sancțiunea amenzii de 4000 lei este prescrisă.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Conform art. 25 din OG 2/2001 procesul-verbal se va inmana sau, dupa caz, se va comunica, in copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate.

Comunicarea se face de catre organul care a aplicat sanctiunea, in termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia.

Potrivit art. 26 daca agentul constatator aplica si sanctiunea, iar contravenientul este prezent la incheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta si instiintarea de plata se inmaneaza contravenientului, facandu-se mentiune in acest sens in procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.

Conform alineatului 3 în cazul in care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a instiintarii de plata se face de catre agentul constatator in termen de cel mult o luna de la data incheierii.

Potrivit art 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

În cauză contravenienta nu a fost prezentă la încheierea procesului-verbal,acesta fiind comunicat numitului Băltăteanu E. I. care este angajatul societății petente în calitate de șofer, nefiind reprezentantul său legal .

Reprezentant legal al persoanei juridice este persoana fizică învestită cu atribuții de administrator (directorul, managerul) sau lichidator ales, numit sau desemnat într-un alt mod, al cărei nume este înscris în Registrul de stat, unde este înregistrată persoana juridică.

Reprezentant convențional al persoanei juridice poate fi orice persoană fizică ,angajată sau nu a societății,care are mandat de reprezentare din partea firmei, în care sunt specificate limitele mandatului.

In aceste condiții instanța reține că petenta nu a primit din partea agentului constatator comunicarea procesului verbal de contravenție în vreuna din modalitățile prev. de art. 25 din OG 2/2001.

Potrivit art 14 alin 1 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța constată întemeiată plângerea urmând ca în baza art 34 din OG 2/2001 să admită excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată de petentă și, în consecință, să admită plângerea contravențional.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de către petenta . cu sediul în Pitești, . V., nr. 54, jud.Argeș în contradictoriu cu intimata IPJ D. cu sediul în C., ., jud.D..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/30.09.2014 întocmit de I.P.J. D. și exonerează petenta de plata amenzii .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11.02.2015.

Președinte,Grefier,

M. D. M. J. A.

Red.MDM

Teh.JA

4ex/20.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1741/2015. Judecătoria CRAIOVA