Plângere contravenţională. Sentința nr. 2390/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2390/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1603/185/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2390

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.-Judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. M. în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului C., având ca obiect "plângere contravențională".

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- procedura legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect "plângere contravențională".

În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, având în vedere dispozițiile art. 32, alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză

În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 C., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că această probă este admisibilă putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 389 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 08.09.2014, sub nr._, petentul S. M., cu domiciliul în ., județul V., a contestat procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 22.08.2014 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal sus indicat, exonerarea de la plata amenzii aplicate, 4 puncte amendă și 3 puncte penalizatoare, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii de 4 puncte – amendă și 3 puncte penalizatoare cu sancțiunea avertisment.

În motivarea faptică a plângerii petentul a arătat că, sancțiunea a fost aplicată pentru faptul că ar fi staționat autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculate_ pe ., pe banda de preselecție către . raza de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.

A arătat petentul că procesul verbal de contravenție este nul pentru motivul că s-au încălcat prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 :” Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate sa semneze agentul constatator va face mențiunea despre aceste împrejurării, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod”.

Mai arată petentul că, având în vedere textele lege imperative menționate mai sus solicită a se avea în vedere că procesul verbal este nul, deoarece agentul constatator nu a respectat condițiile legale impuse pentru valabilitatea procesului verbal încheiat deoarece procesul verbal a fost întocmit în lipsa sa, agentul constatator trebuia să indice numele, datele de identificare și semnătura a cel puțin un martor care să confirme cele consemnate.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment întrucât fapta reținută în sarcina sa este de gravitate redusă.

În drept au fost invocate disp. art. 31 din O.G. 2/2001.

Plângerea a fost legal timbrată(fila 10 dosar).

În dovedire petentul a depus la dosar copia . verbal . nr._ încheiat la data de 22.08.2014 (fila 9 dosar).

La data de 13.10.2014, intimatul a depus la dosar adresa nr._ din 08.10.2014 fiind anexate: dispoziție de ridicare a autovehiculului oprit/staționat neregulamentar nr. 65 din 21.08.2014, fișa autovehiculului staționat neregulamentar nr. 1176 din 21.08.2014, și 4 planșe foto(14-20 dosar).

Prin sentința civilă nr. 515/20.11.2014 Judecătoria Bălcești a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub același nr._ .

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.08.2014 de reprezentanții intimatei, petentul S. M. a fost sancționat, întrucât a staționat cu autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, pe . în zona de acțiune a indicatorului „ Oprirea interzisă”.

Fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. a din H.G. 1391/2006 potrivit cărora se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă", fiind sancționată potrivit prevederilor art. 101 alin 1, pct. 6 din O.U.G. 195/2002.

În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

În ceea ce motivul de nelegalitate invocat de petent, în sensul că procesul verbal nu este semnat de un martor asistent instanța arată că sancțiunea ce intervine este nulitatea relativă motivat de faptul că este protejat prin aceste norme un interes individual, propriu al contravenientului, și nu un interes general.

Având în vedere că sancțiunea este nulitatea relativă instanța arată că nu s-a făcut dovada vătămării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 175 alin. 1 Cod pr. civ.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Astfel, deși prin plângerea formulată petentul a arătat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității instanța nu poate reține că, aspectele expuse de acesta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză.

În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal, . nr._ încheiat la data de 22.08.2014, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 143 lit. a din H.G. 1391/2006.

Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei(cuantumul minim prevăzut de lege), sancțiune ce corespunde gradului pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Raportat la solicitarea petentului în sensul de a i se înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu avertisment, instanța arată că acesta nu a invocat vreun motiv de fapt pe care instanța să-l aibă în vedere la momentul administrării probelor ori la momentul deliberării.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. M. în contradictoriu cu intimata Poliția L. C. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 22.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul S. M., domiciliat în Zătreni, . în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, jud. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.

Președinte,Grefier,

C.-F. DragoiDiana G.

Red. CFD/Tehnored. DG

4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2390/2015. Judecătoria CRAIOVA