Plângere contravenţională. Sentința nr. 2947/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2947/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3263/215/2014
Acesta este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -plângere contravențională-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2947
Ședința publică din data de 05.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. Ș. V. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, prin avocat S. L., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, martorul-asistent V. L., lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
-cauza are ca obiect plângere contravențională;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța, în temeiul art. 311 C., procedează la audierea martorului V. L., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnata si atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul, prin avocat S. L., solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere. Agentul constatator a menționat ca martor-asistent o persoană de profesie voluntar în cadrul I. D.. Astfel, martorul nu prezintă obiectivitate. Relevantă pentru soluționarea prezentei cauze este declarația martorului propus de petent și audiat în prezenta cauză, care se află împreună cu acesta în momentul sancționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2014, sub nr._, petentul V. Ș. V. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.01.2014 încheiat de I. D., solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii stabilite în sarcina sa și restituirea permisului de conducere.
Petentul, în motivare plângerii, a arătat că cele reținute în sarcina prin procesul-verbal de contravenție încheiat nu corespund realității, acesta fiind sancționat în mod nejustificat pe motiv că ar la 19.01.2014 ora 16,50 ar fi condus auto marca WV Golf cu nr. provizoriu de înmatriculare DJ064586 pe . fără să fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe marcajul specific, semnalizat corespunzător.
Petentul a menționat că în timp ce se afla în trafic, din cauza aglomerației existente pe ., pe sensul de mers dinspre Primări C. spre Universitate, în intersecția cu .-a creat un ambuteiaj din cauza mașinilor care veneau de pe sensul opus.
Mai precis, respectiv autoturisme deși aveau alocate pe sensul său de mers de la Universitate spre Primăria C., două benzi de circulație, în intersecția mai sus menționată, existau auto care se desprindeau din coloana ce obliga virajul la stânga înainte să ajungă în intersecție.Astfel, orice intenție a autovehiculelor care circulau pe sensul petentului de mers să înainteze și să traverseze intersecția, era îngreunat considerabil.
După ce a depășit trecerea de pietoni, nu a mai putut înainta din cauza unui alt auto aflat în coloană pe sensul opus, acesta virând brusc spre stânga în dreptul magazinului "Lux Premier" cu intenția de a se deplasa pe . rămânând blocat în trafic din cauza blocajului existent pe . frânat pentru a nu acroșa respectiva mașină și a așteptat eliberarea sensului său de mers, pentru a putea înainta.Nu cunoaște dacă, în respectivul moment, în spatele său au mai trecut sau nu pietoni, însă poate preciza cu siguranță că era poziționat după trecerea de pietoni și nu avea cum să pună în dificultate eventuala traversare a străzii A.I.C..
La aprox. 100 m de intersecție, în dreptul Teatrului de Păpuși, a fost oprit de agentul constatator care i-a adus la cunoștință că ar fi traversat intersecția fără să acorde prioritate de trecere unor persoane angajate în traversarea străzii, motiv pentru care urma să fie sancționat.
Petentul i-a invederat agentului constatator că respectiva constatare nu este reală, precizându-i că nu a săvârșit nici o astfel de contravenție, din cauza aglomerației, fiindu-i imposibil să se deplaseze dacă nu ar fi fost sigur că pe trecere nu erau alte persoane și că în fața sa nu ar fi fost obstrucționat de alți participanți la trafic.
Mai mult, petentul i-a precizat că în momentul în care a pus auto în mișcare, fusese blocat sensul de mers de un alt auto și practic nu ar fi avut cum să fie tras la răspundere în situația în care ar fi existat alți pietoni angajați în traversarea străzii după ce petentul depășise trecerea de pietoni în mod legal.Cu toate acestea, agentul constatator i-a spus că a observat un pieton care dorea să traverseze . a putut face acest lucru din cauza sa.
Din nou, i-a invederat agentului constatator că poziționarea sa în respectiva intersecție, respectiv localizarea lângă axul drumului ar fi însemnat că pietonii angajați în traversarea străzii să fi fost mai întâi obstrucționați de mașinile aflate pe sensurile laterale.Aceleași aspecte i le-a adus la cunoștință și numitul P. B. O., aflat cu petentul în auto la momentul respectiv, însă nici de opinia acestuia agentul nu a ținut cont, menționând că a completat deja procesul-verbal, că are o persoană de față care să confirme varianta să, martorul asistent V. L. și că poate să facă obiecțiuni dacă nu îi convine.
Petentul a învederat că aceleași aspecte le-a observat și martorul P. B., acesta putând să confirme statutul de "martor asistent" pentru organul de poliție al numitului V. L..
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 OG 2/2001.
Petentul a depus la dosarul cauzei originalul procesului-verbal de contravenție contestat, precum și copie carte de identitate.
Intimatul, prin serviciul Registratura, la data de 11.02.2014 a depus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata. In motivare, a arătat că procesul - verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond si formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Starea de fapt descrisă de către agentul constatator în procesul-verbal nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. Nu se poate astfel da relevanță maximă unei probe, înlăturând constatările agentului constatator din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Mai mult, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislație, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat în practica instanțelor judecătorești. A mai arătat că fapta a fost constatată personal de către agentul constatator și procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie.
La data de 17.03.2014, prin serviciul Registratură, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se respingă susținerile intimatului din cuprinsul întâmpinării ca neîntemeiate. A mai arătat că atât poziționarea agentului constatator față de locul săvârșirii contravenției, circa 100 de meri, cât și aglomerația existentă la intersecția străzilor A.I. C. – P. M., nu ar fi permis agentului de poliție să aprecieze dacă traversarea pietonului s-ar fi făcut pe marcajul special amenjat în acest sens. A mai arătat că agentul constatator nu a menționat nici un mijloc de probă în susținerea procesului-verbal de contravenție, în afara faptului că a fost constatată în mod direct contravenția.
În prezenta cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, solicitată de către petent, în cadrul căreia a fost audiată martorul P. B. A., declarația acesteia fiind consemnată si atașată la dosarul cauzei, precum și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul – asistent V. L..
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție contravenției . nr._ din data de 19.01.2014 petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în sumă de 340 lei, precum și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile deoarece a nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, fiind încălcate dispozițiile art.135 lit.h din OUG 195/2002 republicată.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat pentru luarea la cunoștință a acestuia.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege să constate și să sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora. În art. 16 alin. 1 din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravenției, iar la alin. 1^1, 5 și 6 ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.
Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate, prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată, decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Raportat la aceste argumente, instanța constata ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției, sub aspect formal, este legal întocmit.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional, întocmit pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta bucurându-se totodată de prezumția relativa de legalitate care se coroborează cu art.249 Cod procedură civilă conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Din analiza practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator.
Potrivit art.135 lit.h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere
pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
În speță, din declarația martorului P. B. O., audiat la propunerea petentului, care era pasager în autoturismul condus de către petent rezultă că în momentul traversării intersecției străzilor A.I.C. și P. M. nu se afla niciun pieton angajat în traversarea străzii sau care să aibă intenția de a traversa.
Totodată, din declarația martorului-asistent V. M. L., audiat în cauză la propunerea intimatului, rezultă că la momentul traversării trecerii de pietoni din intersecția mai sus menționată au existat doi pietoni angajați în traversarea strazii cărora petentul nu le-a acordat prioritate de trecere.
Instanța reține că martorul V. M. L. face parte din activul de voluntari din cadrul Poliției Rutiere D., conform celor declarate de acesta, motiv pentru care consideră că mărturia acestuia este subiectivă.Mai mult decât atât, instanța constată că declarația acestui martor nu se coroborează cu alte probe și nici cu susținerile petentului și în consecință o va înlătura.
În aceste condiții, având în vedere că petentul a fost sancționat contravențional fără a exista vreo probă în sprijinul acuzației formulate de către organul constatator, iar martorul P. B. O. a făcut dovada contrară celor menționate în procesul-verbal, prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție este înlăturată, motiv pentru care în temeiul art.34 alin.1 raportat la art.1 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea contravenționala și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.01.2014 încheiat de către I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională privind pe petentul V. Ș. V., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr. 13, ., . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE D., cus eidul în C., ., jud. D..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.01.2014.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2015.
Președinte, Grefier,
E. ZorilăCorina C.
Red..E.Z.
Tehn. C.C.
4 exe/16.04.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3358/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 3273/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|