Plângere contravenţională. Sentința nr. 3118/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3118/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 3118/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3118/2015

Ședința publică de la 09 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. M. R. și pe intimat Secția 1 Poliție A Municipiului C., intimat I. D., având ca obiect plângere contraventionala AP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta personal, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța atașează la dosar fila 241 cusută eronat în dosarul nr._/215/2012.

Instanța pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de petentă.

Petenta solicită repunerea cauzei pe rol.

Instanța dispune repunerea cauzei pe rol având în vedere că a fost soluționată în mod definitiv calea de atac formulată de numitul M. L. împotriva încheierii de ședință din data de 12.05.2014.

Instanța verificându-și din oficiu competenta potrivit art. 131 NCPC raportat la art. 32 alin.1 din OG 2/2001 constata ca este competenta general, material și teritorial cu soluționarea cauzei.

In raport de dispozițiile art. 238 NCPC estimează durata procesului la 3 luni.

Nemaifiind cereri sau excepții preliminare de discutat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Petenta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, a probei testimoniale și solicită emiterea unei adrese către intimat cu solicitarea de a depune o copie lizibilă de pe procesul verbal de contraventie.

Apreciind că proba cu înscrisuri și solicitată de petentă este admisibilă și poate să conducă la soluționarea procesului, potrivit dispozițiilor art.258, alin.1 rap. la art.255 N.C.P.C o încuviințează.

Instanța respinge cererea formulată de petent privind comunicarea unei copii lizibile de pe procesul verbal de contravenție ca neîntemeiata și constată că petenta este decazută din dreptul de a solicita proba testimonială având în vedere că acesta nu a indicat în cererea de chemare în judecată numele și adresa martorului și intimatul s-a opus încuviințării probelor care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat probe de administrat sau excepții de invocat, instanța fiind lămurită, în conformitate cu prevederile art. 394 alin 1. C proc civilă acorda cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Petenta solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea de la plata amenzii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.08.2013, sub nr._, petenta I. M. R. a formulat în contradictoriu cu Secția 1 Poliție A Municipiului C. plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 01.08.2013 încheiat de agentul constatator din cadrul Secției 1 de Poliție C., solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că nu a comis nici o infracțiune și nu înțelege pentru ce a fost sancționată pe nedrept, cu amendă.

Scrisul din procesul-verbal de contravenție menționat mai sus este ilizibil și nu știe pentru ce este învinuită și nici valoarea amenzii și în acest proces-verbal nu există martori.

Procesul-verbal i-a fost aruncat în curte de către vecinul M. L. Ionelaș, de care a fost reclamată permanent, la diversele instituții ale statului.

Petenta a invederat instanței că primește zilnic două, uneori chiar trei echipe de control la diferitele sesizări, fiind supusă unui stres continuu.

Petenta consideră că acest proces-verbal a fost întocmit cu rea-credință, că este o înscenare, e tendențios și făcut la insistențele numitului M. L. Ionelaș, vecin mutat de curând, care a furat-o, reclamant-o, denunțat-o calomnios, lovită,amenințată de nenumărate ori.

În sprijinul acțiunii, petenta a depus la dosar procesul-verbal de contravenție în original și copie act de identitate.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 13.11.2013 I. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie,. prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează faptul ca nu deține material probator; abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.

S-a atașat în copie dovada comunicării procesului-verbal de contravenție.

La data de 29.11.2013, numitul M. L. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatului.

La termenul de judecată din data de 17.02.2014, instanța, în temeiul art.78, alin.1 N.c.pr.civ. rap. la art.33, alin.1 din O.G. nr.2/2001 a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de intimat a I. D..

Prin încheierea de ședință din data de 12.05.2015, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de numitul M. L..

Împotriva acestei soluții numitul M. L. a formulat apel numitul M. L., apel respins de către Tribunalul dol prin decizia nr.571/02.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /a1.

Cauza a fost suspendată la data de 23.06.2014, în temeiul art.64, alin.4 din N.c.pr.civ. și repusă pe rol la termenul de judecată din data de 09.03.2015.

Instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și a constatat că aceasta este decăzută din dreptul de a solicita încuviințarea probei testimoniale.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/01.08.2013, încheiat de Poliția Municipiului C., Secția 1 Poliție, petenta I. M.-R. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.3, alin.1, pct. 1 din Legea nr.61/1991, republicata si sanctionată de art.4, alin.1, lit.b din același act normativ.

S-a reținut în sarcina petentei că, în data de 01.08.2013, orele 09:15, aflându-se la domiciliul său a adresat injurii și expresii jignitoare vecinilor săi M. L. Ionelaș și soției acestuia, acestea pe fondul unor conflicte mai vechi.

Constatând ca plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.7 din Legea nr.61/1991, instanța urmează să verifice legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat, conform prevederilor art.34, alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând actul constatator sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca în cauza nu exista motive de nulitate absoluta, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, referitoare la conditiile de fond si de forma a acestuia(art.17 din OG nr.2/2001).

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către petentă în sensul că, procesul- verbal nu a fost semnat de un martor, fiind astfel încălcate dispozițiile art.19 din O.G. 2/2001, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat.

Astfel, potrivit art. 19, alin. 1 teza finală din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia, sancțiunea fiind nulitatea relativă virtuală, iar potrivit alin 3 al aceluiași articol „în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acel mod, adică încheierea procesului verbal fără confirmarea de către un martor a faptului că cel vinovat de săvârșirea contravenției nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze este valabil efectuată dacă agentul constatator menționează motivul pentru care nu a fost semnat de către un martor procesul verbal.

Instanța constată că agentul constatator în cazul de față a respectat condițiile impuse de lege, precizând că a încheiat procesul verbal fără martor întrucât persoanele de față refuză calitatea de martor.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Astfel, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Referitor la fapta reținută în sarcina petentei, constând în aceea că, în data de 01.08.2013, în jurul orelor 09:15, aflându-se la domiciliul său a adresat injurii și expresii jignitoare vecinilor săi M. L. Ionelaș și soției acestuia, acestea pe fondul unor conflicte mai vechi, instanța arată că în art.1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 modificată se prevede că, „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.

Pornind de la definiția legală arătată mai sus, instanța constată că, prin contravenție se înțelege fapta antisocială, actul de conduită al unor persoane, în afara cadrului legal, prin care se aduce atingere relațiilor sociale, ocrotite prin acte normative care stabilesc drepturi și obligații ce revin fiecăruia, sau regulilor de conviețuire și comportament existente la un moment dat în societate.

În ceea ce privește latura obiectivă a faptei așa cum a fost reținută de către agentul constatator în sarcina petentei, elementul material constă într-o acțiune, respectiv aceea de a adresa cuvinte și expresii jignitoare, vecinilor săi M. L. Ionelaș și soției acestuia, în timp ce se afla la domiciliul său din C., jud.D..

Pentru a se constata existența unei fapte contravenționale și implicit, pentru a se antrena răspunderea contravențională a unei persoane este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al acesteia, prin întrunirea cumulativă a laturii obiective și a acelei subiective a contravenției.

Potrivit art.3, pct.1 din Legea nr.61/1991, cu completprile și modificările ulterioare, constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Așadar, printre condițiile cumulative în vederea existenței laturii obiective a contravenției este și aceea a săvârșirii faptei în public.

Potrivit dispozițiilor art. 152 Cod Penal o fapta se consideră săvârșită "în public" atunci când a fost comisă a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) în loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante; e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul și-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.

Din mențiunile procesului verbal contestat, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentei a fost comisă în domiciliul său, situație care exclude ipotezele prevăzute în textul legal mai sus menționat.

În consecință, instanța constată că faptei reținute în sarcina petentei îi lipsește unul din elementele constitutive ale contravenției, definită de art. 1 din O.G.2/2001.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de către petentă, să anuleze procesul-verbal de contravenție ., nr._/01.08.2013, încheiat de Poliția Municipiului C., Secția 1 Poliție și să exonereze petenta de la plata amenzii contravenționale în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta I. M. R., cu domiciliul în C., ., județ D., în contradictoriu cu intimații Secția 1 Poliție A Municipiului C., cu sediul în C., jud.D. și Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., județ D..

Anulează procesul-verbal de contravenție ., nr._/01.08.2013, încheiat de Poliția Municipiului C., Secția 1 Poliție.

Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.V.N.

5ex/07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3118/2015. Judecătoria CRAIOVA