Pretenţii. Sentința nr. 3009/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3009/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 3009/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3009/2015
Ședința publică din data de 06.03.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE proprietari NR 2 C. și pe pârâții I. D. și I. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat O. B., lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat O. B. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014, sub nr._, reclamanta A. DE PROPRIETARI NR 2 C. a chemat în judecată pe pârâții I. D. și I. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților în solidar la plata reclamantă a sumei de sumei de 10.160, 66 lei, din care suma de 5.806, 97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2013 –august 2014, suma de 95 lei reprezentând fond de rulment, suma de 576 lei reprezentând fond de reparații, iar suma de 3.682, 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 445 lei reprezentând onorariu avocat.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai imobilului situat în C., .. a 23, ., nu au mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada mai 2013 –august 2014 care se ridică la suma de 10.160, 66 lei, deși au fost somați în acest sens, însă fără rezultat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Lg. nr. 230/2007.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, liste de plată, repartizare penalități furnizori, facturile emise de furnizorii de utilități, Procese-verbale ale Adunării Generale.
În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârâți, însă aceștia nu au depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din extrasul de cont și listele de întreținere depuse de reclamantă la dosar, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâților, instanța reține că aceștia, deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru imobilul situat în C., .. a 23, ., nu și-au îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere și ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere pentru perioada mai 2013 –august 2014 în cuantum de 5.806, 97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 95 lei reprezentând fond de rulment și 576 lei reprezentând fond de reparații.
Or, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii din cadrul condominiului au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv fondurile stabilite de asociație, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.
În raport de aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei privind obligarea pârâților la plata sumei de 5.806, 97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2013 –august 2014, sumei de 95 lei reprezentând fond de rulment, sumei de 576 lei reprezentând fond de reparații, sunt întemeiate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, astfel cum rezultă din extrasul de cont, listele de întreținere coroborate cu facturile emise de furnizorii de utilități și modul de calcul al penalităților depus la dosar, pârâții datorează și suma de 3.682, 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.
În acest sens, instanța are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 25 alin.3 din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor
Or, în cauză, penalitățile au fost calculate legal conform dispozițiilor menționate anterior.
Față de cele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 10.160, 66 lei, din care suma de 5.806, 97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2013 –august 2014, suma de 95 lei reprezentând fond de rulment, suma de 576 lei reprezentând fond de reparații, iar suma de 3.682, 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.
De asemenea, în baza art. 453 NCPC, față de culpa procesuală a pârâților, instanța va dispune obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 890 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta A. DE PROPRIETARI NR 2 C., cu sediul în C., .. a 17, parter, județul D., în contradictoriu cu pârâții I. D., cu domiciliul în C., .. a 23, . și I. A., cu domiciliul în C., .. a 23, ..
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 10.160, 66 lei, din care suma de 5.806, 97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2013 –august 2014, suma de 95 lei reprezentând fond de rulment, suma de 576 lei reprezentând fond de reparații, iar suma de 3.682, 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 890 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș. C.
Red.Tehnored.C.A.
5 ex. /3 ex. .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3008/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2991/2015.... → |
---|