Plângere contravenţională. Sentința nr. 3479/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3479/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 33447/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 3479/2015

Ședința publică de la 16.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ

Grefier L. T. N.

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul G. F. G., in contradictoriu cu intimat I. D. – Biroul Rutier C..

La apelul nominal nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc in sedinta din data de 09.03.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotarâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronuntarea pentru azi, când a dat urmatoarea hotarâre.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.09.2014, sub nr._, petentul G. F. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. – Biroul Rutier C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.09.2014, exonerarea de plata amenzii si a punctelor de penalizare, precum si restituirea permisului de conducere.

In subsidiar, petentul a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 04.09.2014, a fost sancționat pentru savârsirea faptelor prevazute de art. 52/1 din OUG 195/2002 R si sanctionata de art. 100/3/b din OUG 195/2002 R si art. 52/3/r din Legea 38/2003 si sanctionata de art. 55/3/a din Legea 38/2003, reținându-se în sarcina sa că la data menționată în actul sancționator, ar fi condus auto in regim de taxi marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . directia Metro si la intersectia cu . virajul la stânga si a trecut pe culoarea rosie a semaforului aflat in functiune si de asemenea nu a avut lampa taxi in functiune.

Arata petentul ca procesul verbal contestat este lovit de nulitate absoluta, intrucât din cuprinsul acestuia lipsesc mentiunile care sunt obligatorii la intocmirea unui asemenea act si care atrag nulitatea procesului verbal, fiind incalcate dispozitiile OG 2/2001.

Se arata ca in ceea ce priveste cea de a doua sanctiune retinuta in sarcina petentului, agentul constatator descrie generic doar ca nu a avut lampa taxi in functiune, fara a arata imprejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei.

Arata petentul ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii, intrucât in momentul efectuarii virajului la stânga de pe Calea Bucuresti pes tr. Sarari, semaforul electric aflat in functiune indica culoarea verde, motiv pentru care s-a si angajat in traversarea intersectiei.

Referitor la cea de a doua sanctiune retinuta in sarcina petentului in sensul ca a condus in regim taxi si nu a avut lampa taxi im functiune, petentul arata ca in momentul efectuarii controlului nu efectua transport in regim taxi, dovada facând-o cu raportul detaliat MF.

De asemenea, petentul arata faptul ca in momentul sanctionarii se deplasa catre celalalt sofer pentru a-i preda masina (schimb de tura) si nu efectua transport in regim taxi.

În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.

La data de 31.10.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.

Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 05.12.2014, petentul a depus la dosar raspuns la intâmpinare, prin care a solicitat respingerea sustinerilor intimatei ca netemeinice si nelegale.

Arata petentul ca la data de 04.09.2014, a fost sancționat pentru savârsirea faptelor prevazute de art. 52/1 din OUG 195/2002 R si sanctionata de art. 100/3/b din OUG 195/2002 R si art. 52/3/r din Legea 38/2003 si sanctionata de art. 55/3/a din Legea 38/2003, reținându-se în sarcina sa că la data menționată în actul sancționator, ar fi condus auto in regim de taxi marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . directia Metro si la intersectia cu . virajul la stânga si a trecut pe culoarea rosie a semaforului aflat in functiune si de asemenea nu a avut lampa taxi in functiune.

Referitor la sustinerile intimatei ca procesul verbal de contraventie constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului, petentul arata ca practica CEDO stabileste clar modalitatea judecarii plângerii contraventionale in sensul aplicarii prezumtiei de nevinovatie, cu consecinta obligarii organului constatator de a face dovada celor afirmate in procesul verbal de constatare a contraventiei.

De asemenea, petentul arata ca prin intâmpinare intimata recunoaste ca nu detine material probator.

In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorii D. C. F. si T. S..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 04.09.2014 de intimata I.P.J.D.-Biroul Rutier C., petentul G. F. G. a fost sancționat contravențional pentru contravențiile prev. de art.52 alin.1 din ROUG 195/2002 și art.52 alin.3 din Legea nr.38/2003.

S-a retinut ca,in data de 04.09.2014 petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ in regim taxi pe Calea Bucuresti din directia Metro catre Institut si la intersectia cu . virajul la stanga si a trecut pe culoarea rosie a semaforului aflat in functiune. Deasemenea nu a avut lampa taxi in functiune.

Impotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, petentul a formulat in termen legal prezenta plangere.

Verificand procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor din punct de vedere al formei, instanța constata ca acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale de validitate.

Petentul critica faptul ca agentul constatator nu ar fi descris in cuprinsul actului sanctionator, fapta si imprejurarile in care aceasta a fost comisa, solicitand constatarea nulitatii absolute a procesului verbal in temeiul art.16 din OG nr.2/2001.

Mai intai instanta constata ca fapta a fost descrisa de agentul constatator intocmai cum prevad dispozitiile art.16 din OG nr.2/2001, dupa care atrage atentia asupra reglementarilor art.17 din OG nr.2/2001 unde sunt strict determinate situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator.

Astfel, prin acest text de lege se prevede ca lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si sediul acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Motivul invocat de petent, nu poate fi unul de nulitate absoluta, intrucat nu se regaseste printre cele expres prevazute de art.17 din ordonanta, iar neregularitatea semnalata, chiar daca ar fi veridica, nu ar fi de natura sa produca petentului nici o vatamare care sa conduca la anularea procesului verbal.

Prin urmare, instanta retine ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit in mod legal, agentul constatator consemnand toate elementele indicate de dispozitiile art.17 alin.1 din OG nr.2/2001, in lipsa carora actul sanctionator ar fi fost lovit de nulitate absoluta.

Cât privește temeinicia procesului verbal în ceea privește contravenția prev. de art.52 alin.3 din Legea 38/2003 retinuta în procesul verbal contestat nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. Astfel, deși în procesul verbal se consemnează că petentul nu a avut lampa taxi in functiune, din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului N. E. M. si actele depuse rezultă că petentul nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinuta in sarcina lui.

Astfel martorul D. C. F. audiat in cauza la propunerea petentului a declarat in fata instantei ca petentul in timp ce se deplasa catre domiciliul acestuia pentru a-i aduce masina deoarece urma a doua zi sa intre in tura, a fost oprit de un echipaj al politiei si sanctionat contraventional deoarece a trecut pe culoarea rosie a semaforului, iar lampa taxi nu se afla in functiune. A mai relatat martorul ca la momentul in care a fost oprit in trafic de catre agentul constatator petentul nu efectua serviciu de taximetrie si acesta este motivul pentru care nu avea lampa taxi in functiune.

Cele relatate de martor sunt sustinute si de actele depuse la dosar respectiv raportul detaliat MF(fila 9) din care reiese ca petentul nu a efectuat serviciu de taximetrie in momentul in care a fost oprit in trafic de echipajul politiei.

In ceea ce privește contravenția prev. de art.51 alin.1 din ROUG 195/2002, instanța reține că fapta a fost săvîrșită de contravenient deoarece nu a prezentat probe prin care sa faca dovada contrarie celor retinute in procesul verbal de contraventie, cu privire la savarsirea contraventiei retinuta in sarcina sa.

Astfel martorul D. C. F. în declarația dată în fața instanței a precizat că nu știe despre contravenția reținută în sarcina petentului în sensul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului. Martorul T. S. a relatat faptul că înaintea sa la semaforul de la Pan Group se afla mașina condusă de petent, iar după ce au trecut de acel semafor, au fost opriți de un echipaj al poliției și ambii au fost sancționați contravențional pe motiv că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, cele consemnate în procesul verbal nefiind reale deoarece nici unul dintre ei nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Avand a analiza valoarea probatorie a depozitiei martorului T. S. instanta va face aplicarea celor doua principii fundamentale pentru evaluarea probelor testimoniale si anume, cel al sinceritatii martorului si cel al fidelitatii declaratiei, al reproducerii datelor cu privire la faptuitor si imprejurarile faptei.

Stabilind cu prioritate ca procesul verbal de contraventie este un mijloc de proba, se constata ca depozitia martorului audiat este in contradictie cu cele consemnate in procesul verbal.

Instanta, in cadrul operatiei de apreciere a probei testimoniale, facand o atenta si completa analiza a depozitiei martorului T. S., in vederea stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei petentului si pentru a pronunta o sentinta legala si temeinica, apreciaza ca declaratia martorului este data pro causa, in sustinerea pozitiei procesuale a petentului. Pe cale de consecinta, existand presupunerea rezonabila ca martorul este interesat moral in rezultatul cauzei, raportat la faptul că și acesta a fost sancționat contravențional cu aceiași ocazie declaratia acesteia va fi inlaturata din ansamblul materialului probator.

În consecință, instanța va admite în parte plângerea formulată de petent și urmează să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la 04.09.2014 numai în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 52 alin.3 din Legea 38/2003 reținută în sarcina petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulata de petentul G. F. G., domiciliat in C., ., nr. 2, ., . in contradictoriu cu intimat I. D. – Biroul Rutier C., cu sediul in C., ., jud. D..

Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/04.09.2014 numai in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art. 52/3 din legea 38/2003 retinuta in sarcina petentului.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședința publică azi 16.03.2015.

PresedinteGrefier

T. G. C. L. T. N.

Red.T.G.C.

Tehnored.L.T.N.

4ex/22.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3479/2015. Judecătoria CRAIOVA