Plângere contravenţională. Sentința nr. 4641/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4641/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 10042/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4641

Ședința publică de la 08.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR D., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința a răspuns pentru reclamantă av. O. Posmac și c.j. Chircan G. pentru pârâtă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Av. O. Posmac pentru reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială nr._, . 0.

Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.

Apărătorii părților, arată că instanța este competentă.

În temeiul art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Conform art. 255 și 258 din Noul Cod procedură civilă, instanța pune în discuție proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar și proba cu înscrisurile depuse de pârâtă la dosar o dată cu întâmpinarea.

Av. O. Posmac pentru reclamantă solicită instanței încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar și a probei testimoniale cu un martor.

C.j. Chircan G. pentru pârâtă, solicită instanței încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar și cu privire la proba testimonială solicitată de reclamantă, arată că se opune.

Instanța, în temeiul art. 254 și 255 din Noul Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar, constatând că acestea sunt admisibile, pertinente, concludente și utile cauzei și respinge ca tardivă proba testimonială cu martorul D. M. C. propusă de petentă, față de împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. 1 și 2 N.c.p.c., aceasta este decăzută din dreptul de a propune această probă. Instanța mai constată că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a propus proba testimonială cu un martor, fără a indica însă numele și adresa acestuia, astfel că proba nu a fost în mod legal solicitată.

La interpelarea instanței, părțile prin apărători arată că nu mai au mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și sunt de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă părților prin apărători cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC.

Av. O. Posmac pentru reclamantă, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea procesului - verbal de contravenție și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment. Fără cheltuieli de judecată

C.j. Chircan G. pentru pârâtă, solicită instanței respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată.

Nemaifiind alte cereri de rezolvat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.03.2014, cu termen recomandat la data de 21.03.2014 conform N.C.P.C., petenta ., în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/03.03.2014 și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în valoare de 2000 lei.

Motivând în fapt plângerea, a arătat că prin procesul - verbal atacat s-a reținut că societatea funcționează în spații neaprobate sanitar veterinar și s-a depășit termenul recomandat în vederea depunerii documentației, societatea fiind sancționată cu suma de 2000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 lit. a pct. 2 din HG 984/2005.

Arată că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât cele două fapte reținut,e funcționarea și depășirea termenului nu intră în sfera de aplicare a termenului de comercializare prevăzut de HG 984/2005.

În dovedirea plângerii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor.

În dovedire, s-au depus înscrisuri.

Legal citat, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nelegală și neîntemeiată.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015, instanța a dispus citarea reclamantei atât la sediul său, cât și la sediului Cabinetului de avocat F. P. din C., ., ., jud. D., cu mențiunea de a depune la dosar împuternicire avocațială în format tip, eliberată de Baroul D., sub sancțiunea anulării acțiunii și a prorogat punerea în discuție a mijloacelor de probă și estimarea duratei procesului la termenul următor, pentru când apărătorul reclamantei va depune la dosar împuternicirea avocațială valabilă.

La termenul de judecată din data de 08.04.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar, constatând că acestea sunt admisibile, pertinente, concludente și utile cauzei și a respins ca tardivă proba testimonială cu martorul D. M. C. propusă de petentă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :

În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/03.03.2014, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, în baza art. 4 lit. a pct. 2 din HG nr. 984/2005, pentru funcționarea punctului său de lucru din ., ., în spații neaprobate sanitar – veterinar, în condițiile în care nu a respectat nici termenul recomandat în vederea depunerii documentației necesare obținerii aprobării, termen adus la cunoștință prin procesul – verbal de constatare nr. 19/28.01.2014, proces – verbal care a fost depus de intimată în copie la dosar, o dată cu întâmpinarea și din care rezultă extinderea domeniului de activitate al petentei la depozitarea și comerțul cu ridicata al produselor alimentare.

La data încheierii actului de contravenție, respectiv 03.03.2014, se constată că petenta nu avea o aprobare din partea intimatei pentru desfășurarea activităților de depozitare și comerț cu ridicata al produselor alimentare, drept pentru care sancționarea sa contravențională este legală și temeinică.

În cauză nu au fost administrate mijloace de probă de natură a răsturna prezumția de valabilitate de care se bucură procesul – verbal de contravenție contestat, care cuprinde faptele percepute personal, ex propriis sensibus, de către agentul constatator.

În consecință, analizând procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității și temeiniciei, instanța constată că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D., cu sediul în C., .. 30, jud. D., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/03.03.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../. 2015

Tehnored. S.B./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4641/2015. Judecătoria CRAIOVA