Plângere contravenţională. Sentința nr. 5201/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5201/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 34955/215/2014

Dosar nr._ /2013 - plângere contravențională-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5201

Ședința publică de la data de 21 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. C. D. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. I. în substituire pentru avocat P. B. M. pentru petent, consilier juridic I. I. pentru intimat și martorul D. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru petent depune delegație de substituire.

Instanța procedează la audierea martorului D. A. ( Ci ., nr._, CNP_) a cărui declarație este consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Avocat pentru petent solicită instanței să dispună emiterea unei adrese către intimat pentru a se preciza dacă mașina de poliție avea un punct fix stabilit pentru monitorizarea traficului și unde se aflau opriți, pe dreapta sau pe stânga.

Consilie juridic pentru intimat arată că se opune întrucât mașina de poliție se poate afla în orice punct, poate fi și în patrulare.

Instanța respinge ca neutilă solicitarea petentului cu privire la emiterea unei adrese către intimat pentru a se preciza unde se afla mașina de poliție având în vedere declarația martorului.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat pentru petent solicită admiterea acțiunii și anularea procesului verbal de contravenție și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și ridicarea măsurii reținerii permisului de conducere. Arată că starea de fapt nu corespunde cu cea reală și că petentul nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, așa cum rezultă și din declarația martorului.

Consilier juridic pentru intimat solicită respingerea plângeii și menținerea procesului verbal de contravenție. Arată că din declarația martorului nu a fost răsturnată starea de fapt, în plângere petentul a menționat că trebuia să își viziteze tatăl la spital și nicidecum să fie externat. În plângere este menționat faptul că semaforul s-a schimbat în galben când s-a apropiat și este imposibil ca de la S. la C., cele două mașini să meargă una în spatele alteia. Solicită să se respingă și solicitarea cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului întrucât fapta are un grad de pericol ridicat.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.09.2014, petentul T. C. D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.09.2014 emis de I.P.J. D. - Poliția Municipiului C. - Biroul Rutier și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

În motivare, a arătat că în data de 18.09.2014 a fost oprit de către organele de poliție întrucât circula cu autoturismul său marca Peugeot, cu număr de înmatriculare_ pe . direcția Podari spre centrul Craiovei la intersecția semaforizată cu . s-a imputat că circula intenționat la culoarea roșie a semaforului. Arată petentul că fapta descrisă în procesul verbal nu corespunde realității. Arată petentul că în data de 18.09.2014 în jurul orei 15.00 a plecat împreună cu prietenul său D. A. din localitatea S. spre C., în primul rând pentru a-l vizita pe socrul său la spitalul din C., care suferise o intervenție chirurgicală și în al doilea rând pentru a aproviziona magazinul al cărui proprietar este. Arată că tot drumul de la S. la C. prietenul său s-a aflat cu mașina în spatele său, iar la semafor s-a produs aglomerație de mașini și el a trecut pe verde și apoi galben intermitent, la fel ca și prietenul său și alte două mașini. Arată că la circa 200 m de intersecție a fost doar el oprit și i s-a aplicat amendă contravențională pentru că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii a anexat procesul verbal de contravenție în original (fila 6), fotocopie CI a petentului.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OUG 80/2013.

La data de 21.10.2014, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ceea ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

În cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art.315 alin. 1 c.pr. civ., intimata se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Menționează că nu deține material probator, abaterea fiind constatată direct de către agentul de poliție.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

La data de 26.11.2015 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că situația reținută în procesul verbal nu corespunde realității. Solicită să fie admisă plângerea și să se ia în considerare faptul că intimatul nu deține material probator.

La termenul de judecată din data de 03.02.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială în care să fie audiat martorul D. A..

La termenul de judecată de azi instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială în care a fost audiat martorul D. A..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/18.09.2014 emis de I. D., petentul T. C. D. a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 900 lei și reținerea permisului de conducere pentru că, la data de 18.09.2014, ora 15.00, pe . condus auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ dinspre Podari spre centru și la intersecția semaforizată cu . intenționat pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, precum și pentru faptul că nu a avut asupra sa permisul de conducere, fapte prevăzute și sancționate de art. 100 alin 3 lit. d și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

În cuprinsul procesului verbal se menționează că petentul se singur în mașină, iar petentul a completat la rubrica alte mențiuni, "am circulat la culoarea galbentă", menține semnată de petent.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum u este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Instanța reține că fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator.

Prin plângere, petentul a susținut că semaforul era de culoare galbenă și nu a contestat sancționarea sa pentru contravenția de a nu avea asupra sa permisul de conducere.

Declarațiile martorului audiat la propunerea petentului, respectiv D. A. este apreciata de instanță ca nefiind corespunzătoare adevărului, fiind data în interesul petentului, motiv pentru care instanța o înlătură.

Reține instanța că martorul a expus o situație de fapt ce este greu de crezut că s-a petrecut în maniera descrisă de acesta, modalitatea de descriere a evenimentelor neavând nicio explicație logică, afară de aceea că martorul a urmărit să expună o situație de fapt din care să rezulte nevinovăția petentului.

Astfel, este ilogic ca martorul D. A. să poată conduce pe toată distanța dintre S. și C. în spatele mașinii conduse de petent, ajungând în C. la intersecția . . spatele acestuia, în condițiile în care martorul știa să ajungă în C. și la Spitalul nr. 1, nefiind nevoie să îl urmeze îndeaproape.

Tot lipsit de explicație logică este și motivul pentru care cei doi ar fi plecat din S. în același timp, respectiv pentru ca martorul ce conducea o mașină marca Porsche Cayenne să îl transporte la întoarcere pe socrul petentului ce urma să fie externat, iar petentul să își folosească autoturismul marca Peugeot 406 pentru a transporta marfa pe care urma să o achiziționeze, în condițiile în care, chiar martorul susține că petentul mai are în proprietate o mașină Ford Tranzit cu care ar fi fost mult mai normal să transporte marfă.

Tot greu de crezut este și faptul că martorul a mers tot drumul în spatele petentului, având în vedere marca de mașină pe care o conducea fiecare și puterea fiecărei mașini.

Instanța sesizează neconcordanțe între susținerile martorului și cele ale petentului făcute de acesta în cuprinsul plângerii contravenționale și al procesului verbal cu privire la culoarea semaforului în momentul pătrunderii petentului în intersecție, martorul declarând că petentul a trecut pe culoarea verde, iar petentul declarând că a trecut pe galben. De asemenea, petentul a justificat trecerea sa pe culoarea galben de necesitatea evitării unui accident ca urmare a surprinderii sale exact în momentul schimbării culorii din verde în galben. Martorul însă, a justificat mențiunile din procesul verbal de apariția unei mașini conduse de o femeie și care s-ar fi defectat exact în intersecție.

Tot o neconcordanță este și cea care rezultă din motivul invocat de petent pentru care s-ar fi deplasat la C. însoțit de prietenul său ce conducea un alt autoturism. Astfel, petentul a susținut că venea în vizită la Spitalul nr. 1 unde era internat socrul său, iar martorul a justificat prezența sa prin aceea că ar fi trebuit să îl externeze pe socrul petentului și să îl transporte la domiciliul din S..

Un alt aspect ce este prezumat ca nereal este și faptul că, dacă motivul vizitei petentului în C. ar fi fost de a face cumpărături în vederea aprovizionării magazinului său cu marfă, atunci petentul ar fi trebuit să plece mult mai de dimineață, pentru a se încadra în programul de lucru al magazinelor, iar nu la ora 14.00, în condițiile în care a ajuns la spital după ora 15.00 unde a mai stat cel puțin o oră pentru a face formele de externare ale socrului său și a-l duce la mașina martorului.

Totodată, în condițiile în care mașina de poliție a venit din spatele petentului, instanța apreciază că agenții de poliție au putut observa în mod corect fapta petentului și culoarea pe care a pătruns în intersecție.

Toate aceste neconcordanțe între declarația martorului și susținerile petentului precum și explicațiile lipsite de logică ale motivului pentru care martorul s-ar fi aflat cu autoturismul său chiar în spatele celui condus de petent, nasc prezumția că declarația acestuia este nereală, dată în interesul petentului, cu scopul exonerării acestuia de răspundere contravențională.

Concluzia este că martorul nu a perceput faptele descrise instanței cu ocazia audierii sale.

În ce privește contravenția de a nu avea asupra sa permisul de conducere, instanța constată, de asemenea, că petentul nu a dovedit netemeinicia constatărilor personale ale agentului de poliție și nici nu a contestat măsura sancționării sale pentru această faptă.

Pentru toate aceste argumente, instanța apreciază că deși petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

În raport de cele menționate, instanța constată că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta de a trece pe culoarea roșie a semaforului electric, într-o zonă și la o oră de intensă circulație, de urmarea ce s-ar fi putut produce asupra vieții și integrității fizice a persoanelor participante la trafic, dar și asupra propriei persoane a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

Față de aceste considerente, instanța respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18.09.2014, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. C. D. cu domiciliul în S., ., nr. 22, județul D. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B. P. cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

17.06.2015, 4 ex.

ROMÂNIA

(INSTANȚA) .JUDECĂTORIA CRAIOVA

Dată emitere: 17.06.2014

Dosar nr._

Către:

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ D. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C.

În temeiul art. 187 NCPC precum și al dispozițiilor OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, vă transmitem spre executare titlul executoriu în extras, privind pe debitorul D. A., CNP_, domiciliat în S., ., județul D., căruia i s-a aplicat sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 500lei.

Vă rugăm a da în debit și a încasa suma de 500 lei de la numitul D. A., CNP_, domiciliat în S., ., județul D., întrucât această judecătorie prin încheierea de ședință din data de 10.03.2015 a dispus sancționarea acestuia cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei.

Conform OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală republicată, vă solicităm să ne confirmați primirea titlului executoriu în termen de 30 de zile de la primirea prezentei.

Anexăm prezentei adrese copia încheierii din data de 10.03.2015 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul sus-menționat.

Vă mulțumim pentru colaborare,

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. B. S. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5201/2015. Judecătoria CRAIOVA