Plângere contravenţională. Sentința nr. 4348/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4348/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 36691/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4348/2015
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. A. R. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul P. A. R. prin av. V. care depune delegație la dosar și martorul T. M., lipsă fiind intimatul I.P.J D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 311 și următoarele Cod procedură civilă, se administrează proba testimonială în cauză fiind audiat sub prestare de jurământ martorul T. M. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
La interpelarea instanței, petentul P. A. R. prin av. V. învederează că nu mai înțelege să formuleze alte probe și este de acord ca dezbaterile asupra fondului să aibă loc la acest termen de judecată.
Instanța, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbaterea asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, petentul P. A. R. prin av. V. solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată, să se dispună anularea parțială a procesului verbal de contravenție, anularea amenzii contravenționale precum și anularea măsurii complementare de reținere a permisului de conducere.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.10.2014 petentul P. A. R. a solicitat în contradictoriu cu I.P.J. D. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.10.2014.
In motivarea plângerii, se arată că la data de 05.10.2014 ora 10.54 în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe . direcția centru către Gară iar la intersecția cu . fost oprit de un agent constatator, care i-a comunicat inițial că îl va sancționa pentru folie pe geamurile laterale, însă ulterior a fost sancționat pentru că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare.
A menționat că pietonul în momentul în care a trecut el peste trecerea de pietoni pietonul se afla pe sensul opus pe a doua banda.
In drept, plangerea a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001 și OUG 195/2002.
A atașat la plângere în original procesul verbal de contravenție și dovada achitării taxei de timbru.
În dovedirea plângerii formulate, petentul a solicitat si instanta a incuviintat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora T. M., a cărei declarație a fost consemnata si atasata la dosarul cauzei.
La data de 28.10.2014 intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Solicită ca fapta pentru care petenta fost sancționată a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că petentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 360 lei și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru fapta prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 și cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 148 pct. 1 din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG 195/2002, deoarece, în data de 05.10.2014, orele 10.54, a condus auto marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe . la trecerea de pietoni de la intersecția cu . a acordat prioritate la un pieton angajat în traversare, nu are permisul asupra sa și are aplicate folii pe geamurile ușilor din față.
În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 procesul verbal fiind semnat de petent, plângerea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 08.10.2014.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 147 alin. 1 din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 și fapta contravențională prevăzută de art. 148 pct. 1 din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG 195/2002, starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității, petentul necontestând în cuprinsul plângerii contravenționale cele două fapte contravenționale menționate mai sus, în motivarea în fapt a plângerii acesta menționând numai critici cu privire la procesul verbal în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative necesare pentru existența unei contravenții, și anume vinovăția. Conform art. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „ constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege,ordonanță,prin Hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean sau al Consiliului General al Municipiului București”.
Agentul constatator nu a adus nici o probă în dovedirea faptei reținute în sarcina petentului, în cuprinsul întâmpinării intimata menționând că " nu deținem material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție."
Instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 6 din CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este asimilată noțiunii de “acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care impune agentului constatator să probeze fără dubiu faptele reținute în sarcina petentului. Instanța constată ca mențiunile procesului-verbal de contravenție în cauza de față nu sunt susținute de un probatoriu cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia în comiterea contravenției.
Mai mult decât atât contrar celor reținute în procesul verbal de contravenție sunt și declarațiile martorului T. M. propusă de petent și audiat de instanța de judecată care declară că pietonul angajat în traversare se afla pe celălalt sens de mers.
Art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 dispune următoarele: "Conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si în următoarele situații: pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului."
Având în vedere declarația martorului amintit mai instanța apreciază că nu s-a dovada vinovăției petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Prin urmare, având în vedere cele menționate mai sus, instanța va admite în parte plângerea, va anula parțial procesul verbal de contravenție . nr._ emis de I. D. la data de 05.10.2014 în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, va dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă de 360 lei și înlăturarea măsurii tehnico – administrative a reținerii permisului de conducere și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. A. R. domiciliat în C., .. 42, .. 1, . în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul în C., ., județul D..
Anulează parțial procesul verbal de contravenție . nr._ emis de I. D. la data de 05.10.2014 în ceea ce privește fapta contravențională prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 și dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă de 360 lei și înlăturarea măsurii tehnico – administrative a reținerii permisului de conducere.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică de la 03.04.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Grăniţuire. Sentința nr. 4924/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5595/2015.... → |
---|