Plângere contravenţională. Sentința nr. 5225/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5225/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5225/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5225
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul O. E. M. și intimata I. G., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. invocată de intimată prin întâmpinare și a reținut cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
La data de 05.01.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. _ plângerea contravențională formulată de petentul O. E. M. în contradictoriu cu intimata I. G. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 17.12.2014, solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În fapt, la data de 17.12.2014, orele 19.43, petentul conducea autoturismul cu nr. DJ_, pe . Tg. Cărbunești, când a fost oprit de un agent de poliție care inițial i-a solicitat documentele, spunându-i că este un control de rutină și cu caracter preventiv fiindcă este ceață și deoarece nu găsea toate documentele a mers la autoturismul poliției, iar când s-a prezentat i-a spus că îi suspendă permisul de conducere pentru depășire neregulamentară.
În motivare arată că, se deplasa cu autoturismul pe . și deoarece era ceață circula prudent, cu atât mai mult cu cât se deplasa după autoturismul poliției. După circa 100-150 m, când s-a terminat linia continuă, după ce a trecut de marcajul unei treceri de pietoni și constatând că din sens opus nu circulă alt autovehicul s-a angajat în depășirea echipajului de poliție rutieră, iar după ce a virat dreapta către Rînca, a fost oprit de un polițist din acel echipaj.
Petentul a mai precizat că nu a semnat procesul verbal de contravenție deoarece agentul de poliție nu a făcut mențiunea că nu este de acord, că a fost efectuată filmare și că se afla cu mai multe persoane în autoturism.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispoz. OG 2/2001 și OUG 195/2002.
Anexat plângerii a depus procesul verbal de contravenție original și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 12.02.2015, intimata I. G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având în vedere locul constatării contravenției, solicitând declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
Anexat întâmpinării a depus raportul agentului constatator și raportul celuilalt agent de polișie prezent la fața locului.
În drept a invocat dispozițiile 205 C.p.c.
La data de 03.03.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că este de acord cu declinarea cauzei la Judecătoria Tg. Cărbunești.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul exceptiei invocate, absolute si dilatorii, instanta reține următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 plângerea contravențională se înaintează la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Din procesul verbal anexat la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe raza localitatii TG. Cărbunești, județul G., . HG 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii publicată în Monitorul Oficial nr. 188 din 6 august 1993, se află în circumscripția Judecătoriei TG. Cărbunești, județul G..
În consecinta, in temeiul art.132 alin.1 si 3 NCPC coroborat cu art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, instanța va declina competența teritorială a plângerii contravenționale in favoarea Judecatoriei TG. Cărbunești, județul G. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale, formulată de petentul O. E. M., cu domiciliul în C., .. D 2, ., în contradictoriu cu intimata I. G., cu sediul în Târgu J., ., jud. G., la Judecătoria TG. Cărbunești, jud. G..
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Anișoara G. G. V.
Red. A.G.
Tehnored. V.G.
4 ex./27.04.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.
DOSAR NR._
C Ă T R E
JUDECĂTORIA TG. CĂRBUNEȘTI
JUDEȚUL G.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei C., având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul O. E. M., în contradictoriu cu intimata I. G., având în vedere că prin sentința civilă nr. 5225/22.04.2015 Judecătoria C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbunești, jud. G..
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.
DOSAR NR._
C Ă T R E
JUDECĂTORIA TG. CĂRBUNEȘTI
JUDEȚUL G.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei C., având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul O. E. M., în contradictoriu cu intimata I. G., având în vedere că prin sentința civilă nr. 5225/22.04.2015 Judecătoria C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbunești, jud. G..
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6899/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|