Contestaţie la executare. Sentința nr. 6794/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6794/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 6794/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6794/2015

Ședința publică de la 21 Mai 2015

Completul constituit din:

Președinte – F. D. - judecător

Grefier - R. M. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. F. R. în contradictoriu cu intimații N. P. C., N. M., N. D., B. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea personal și avocat A. O., pentru intimați, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat A. O., pentru intimați, depune la dosar note de ședință și soluția din Ecris.

Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul contestatoarei.

La a doua strigare au răspuns contestatoarea personal și asistată de avocat U. P. și avocat A. O., pentru intimați, lipsă fiind intimații.

Avocat U. P., pentru contestatoare, depune la dosar dovada comunicării încheierii de îndreptare eroare materială din data de 29.09.2014.

În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat U. P., pentru contestatoare, arată că solicită admiterea contestației și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, anularea formelor de executare, somației și încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, executarea este prematur solicitată să se promoveze executarea, au depus la dosar dovada de comunicare a încheierii de îndreptare eroare materială, a fost comunicată la data de 29.09.2014 atât contestatoarei cât și intimatului, urma să rămână definitivă pe data de 29.10.2014 de când intimatul putea să formuleze cerere de executare, intimatul a formulat cererea de executare pe data de 17.10.2014, iar executorul pe data de 26.10.2014 a pornit executarea, încheierea de îndreptare nu era definitivă la data începerii executării silite, cheltuielile de executare sunt exagerat de mari, se face o enumerare, cu cheltuieli de judecată.

Avocat A. O., pentru intimați, cu privire la excepția prematurității, contestatoarea a invocat că formele de executare au fost formulate anterior dar la data de 06.10.2014 a rămas definitivă încheierea de îndreptare materială, iar cererea este formulată la data de 17.10.2014, cu privire la cheltuielile de executare acestea sunt dovedite, fiind evidențiate, solicită respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 15.12.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația la executare formulată de către contestatoarea D. F. R., în contradictoriu cu intimații N. P. C., N. M., N. D. și B. C., împotriva formelor de executare silită întocmite de B. P. S. în dosarul nr. 85/E/2014, solicitând anularea acestor forme, reprezentate de somația emisă la data de 26.11.2014 și încheierea de la aceeași dată. A solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art.718CPCiv.

În motivarea în fapt a acțiunii, contestatoarea a arătat că la data de 13.05.2014 s-a pronunțat sentința civilă nr. 6826/2014 de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, prin care instanța a dispus ca intimatul, mătușile și bunica paternă a minorului N. D. A., născut la data de 13.07.2013, să aibă legături personale cu minorul săptămânal, sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10-17, timp de jumătate din perioada vacanțelor preșcolare și școlare, în domiciliul tatălui pârât, hotărâre îndreptată prin Încheierea din Camera de Consiliul de la data de 09.09.2014 rămasă definitivă la data de 06._.

Contestatoarea a precizat că intimatul N. P. C. a pus în executare această hotărâre judecătorească, formându-se dosarul de executare nr. 85/E/2014.

A susținut că executarea silită este prematur formulată, întrucât cererea de executare silită este formulată la data de 17.10.2014, dată până la care nu au existat vacanțe preșcolare și școlare în care intimatul să ia minorul de 1an și 5 luni la domiciliul său.

Titlul executoriu arată că minorul poate fi luat la domiciliul intimatului sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10-17 numai în timpul vacanțelor preșcolare și școlare, adică jumătate din acestea. În restul timpului minorul trebuie să rămână la reclamantă.

A mai susținut că nu s-a opus niciodată prevederilor din titlul executoriu, nu s-a opus ca intimatul, mătușile și bunica paternă să aibă legături personale cu minorul.

Formele de executare silită sunt abuzive și încalcă prevederile legale, deoarece executorul judecătoresc, în somația emisă, adaugă la titlul executoriu și arată că intimații creditori au dreptul de a avea legături personale cu minorul săptămânal, sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10-17 și timp de jumătate din perioada vacanțelor preșcolare și școlare, în domiciliul tatălui pârât, executorul judecătoresc adaugă conjuncția și titlului executoriu, în hotărâre fiind o enumerare cu virgulă, fără conjuncția "și".

Contestatoarea a arătat că cheltuielile de executare sunt exagerat de mari și nu trebuie achitate de către aceasta, întrucât nu s-a opus executării silite iar intimații nu au venit să ia legătura cu minorul de la pronunțarea hotărârii.

În drept a invocat art. 711 și urm. C.pr.civ.

A anexat, în copie, încheierea de încuviințare executare silită, sentința civilă nr. 6826/2014 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, Încheierea din Camera de Consiliul de la data de 09.09.2014 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, somația nr. 85/26.11.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, certificat de naștere N. D. A., copie CI, adeverință medicală, taxă timbru 100 lei, împuternicire avocațială.

La data de 19.02.2015 intimații au formulat întâmpinare .

Au precizat faptul că reclamanta contestatoare a indicat greșit adresele acestora de domiciliu, dând dovadă de rea credință.

Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, au precizat că nu există motive temeinice care să conducă la admiterea unei asemenea solicitări și solicită respingerea acestei cereri.

Au susținut că intimatul N. P. C. a încercat punerea în executare a s.c. nr.6826/13.05.2014 dar petenta s-a opus de fiecare dată.

Astfel s-a prezentat la domiciliul acesteia la data de 09.11.2014 apoi la data d e 09.11.2014 cu un prieten dar nu numai că s-a lovit de refuzul mamei copilului dar aceasta a chemat poliția și a sunat și la 112.

Intimații au arătat că, în conformitate cu prevederile art. 711 C.pr.civ., contestație la executare pot face persoanele vătămate prin executare, însă contestatoarea nu este vătămată în nici un fel de punerea în executare a hotărârii judecătorești .

Cu privire la cererea de anulare a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, intimații au precizat că aceste cheltuieli nu încalcă prevederile Legii 188/2000 și ale Ordinului 2550/14.11.2006, ele fiind evidențiate pe fiecare categorie în parte în încheierea din 26.11.2014, aceasta fiind emisă în conformitate cu prevederile legale.

În ceea ce privește cererea de anulare a somației nr. 85/26.11.2014, aceasta este abuzivă și încalcă prevederile legale.

Intimații au arătat, cu privire la prematuritatea formulării cererii de executare silită, întrucât până în momentul formulării contestației la executare nu au existat vacanțe școlare și preșcolare, intimații au menționat că de la data de 13.05.2014, data soluționării dosarului de fond și până la data introducerii contestației la executare, decembrie 2014, au existat vacanțe școlare și preșcolare ale minorului, dar interpretarea dată acestor vacanțe de către petentă este eronată.

Au arătat că reclamanta contestatoare dă o interpretare eronată prevederilor titlului executoriu, interpretând că relațiile personale ar trebui să aibă loc doar în timpul vacanțelor școlare și preșcolare, lucru pe care nici hotărârea judecătorească, nici practica judiciară nu îl atestă.

Intimații au solicitat respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 19.02.2015, în vederea soluționării cererii de suspendare executare silită, instanța a pus în vedere contestatoarei, prin apărător, să depună la dosar dovada diferența taxă judiciară de timbru de 40 lei.

A fixat cauțiunea în cuantum de 130 lei în sarcina contestatoarei.

A dispus efectuarea unei adrese către B.E.J. P. S. pentru a comunica în copie certificată conform cu originalul dosarul de executare pornit împotriva contestatoarei D. F. R., nr. 85/E/2014.

A pus în vedere contestatoarei, prin apărător, să achite contravaloarea dosarului de executare conform dispozițiilor art. 716 alin. 2 N.C.P.C.

Dosarul de executare a fost înaintat, în copie, la data de 05.03.2015.

La data de 02.04.2015 instanța, față de solicitarea apărătorului contestatoarei, a constatat că completul specializat în soluționarea cauzei de fond funciar nu este competent cu soluționarea cererii de lămurire titlu executoriu reprezentat de S.C. 6826/13.05.2014 pronunțată de un complet specializat în soluționarea cauzelor de minori și familie.

A dispus declinarea cererii privind lămurirea titlu executoriu reprezentat de S.C. 6826/13.05.2014 pronunțată de un complet specializat în soluționarea cauzelor de minori și familie la completul CMF 2 pentru soluționarea cererii.

A pus în vedere contestatoarei, prin apărător, să depună la dosar chitanța privind consemnarea cauțiunii.

A pus în vedere contestatoarei, prin apărător, să depună la dosar dovezile de comunicare a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 09.09.2014.

A admis cererea de suspendare a executării silite și a dispus suspendarea executării silite pornite în dosarul nr. 85/E/2014 B.E.J. P. S. până la soluționarea contestației la executare. DOSAR NR._

Examinând materialul probator, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Cu privire la prematuritatea executării silite pornite în dosar nr. 85/E/2014 B. P. S., instanța constată că s.c.nr. 6826/13.05.2014 a rămas definitivă la data de 30.08.2014, încheierea de îndreptare eroare materială din data de 09.09.2014 are mențiunea definitivă la data de 06.10.2014, iar cererea de executare adresată executorului judecătoresc are data de 17.10.2014, astfel că va respinge excepția de prematuritate a formulării cererii de executare ca neîntemeiată.

Astfel, cum rezultă din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie contestație la executare împotriva somației din 26.11.2014 și a încheierii de stabilire cheltuieli de executare emise în dosar nr. 85/E/2014, contestatoarea susținând că acestea sunt abuzive și încalcă prevederile legale.

Se reține că, potrivit actelor de executare silită depuse la dosar, a fost pornită executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de s.c.nr. 6826/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2013, formându-se dosarul de executare nr. 85/E/2014 B. P. S. în cadrul căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu menționat, s-a întocmit încheierea din data de 26.11.2014 privind cheltuielile de executare și s-a emis somația din 26.11.2014.

Potrivit art. 711 C.P.CIV. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța constată că pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștiințarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită precum și alte motive de nulitate a actelor de executare.

Din economia motivelor precizate de contestatoare, instanța constată că aceasta nu invocă motive de natură să atragă anularea actelor de executare ci doar pun în discuție legalitatea sentinței judecătorești ce se execută ori, potrivit art. 712 (1) C.P.CIV. „dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă”, cele invocate însă nu conduc la nelegalitatea actelor de executare contestate.

În speță,în mod corect a fost pus în executare titlul executoriu reprezentat de s.c.nr. 6826/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., fiind încuviințată executarea acestui titlu executoriu în temeiul art. 665 C.P.CIV.

Referitor la cheltuielile de executare, instanța constată că onorariul stabilit de executorul judecătoresc se încadrează în prevederile art. 39 din Legea 188/2000 și Ordinul nr. 2550/2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și cheltuielile ocazionate cu efectuarea executării silite, onorariul maxim fiind conform acestui ordin 1000 lei.

Instanța apreciază că în raport cu aceste limite legale de stabilire cheltuieli de executare și de muncă prestată de executor pentru punerea în executare a titlului executoriu, de actele de executare întocmite în dosar nr. 85/E/2014, se justifică onorariul de executor și celelalte cheltuieli de executare stabilite prin încheierea din data de 26.11.2014 dosar nr. 85/E/2014 B. P. S..

Față de considerentele expuse, se constată că actele de executare întocmite în dosar de executare nr. 85/E/2014 B. P. S., au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite, astfel că apare ca nefondată contestația la executare și, în consecință, în temeiul prev. Art. 711 C.P.CIV., va fi respinsă.

În temeiul art. 453 C.P.CIV., va obliga contestatoarea către intimatul N. P. C. la 600 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea D. F. R., domiciliată în C., .. 4, .. 1, ., județul D. în contradictoriu cu intimații N. P. C., domiciliat în C., Cartier Craiovița Nouă, .. 12, ., ., N. M., domiciliată în C., Cartier Craiovița Nouă, .. 12, ., ., N. D., domiciliată în C., Cartier Craiovița Nouă, .. 12, ., ., B. C., domiciliată în C., Cartier Craiovița Nouă, .. 12, ., ..

Obligă contestatoarea către intimatul N. P. C. la 600 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2015.

Președinte, Grefier,

F. D. R.-M. B.

Red. F.D.

Tehnored. R.M.B.

7 exe. R.B. 27 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6794/2015. Judecătoria CRAIOVA