Plângere contravenţională. Sentința nr. 7774/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7774/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 4548/215/2015

plângere contravențională

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7774

Ședința publică din data de 09 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul A. C. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M. V. pentru petent și consilier juridic I. I. pentru intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data 29.05.2015 intimatul a depus adresa nr._ prin care și-a exprimat acordul expres cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de petent, după care:

Consilier juridic pentru intimat depune delegație.

În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța, după consultarea părților, estimează durata cercetării procesului la 1 zi.

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de petent.

Avocat pentru petent solicită în temeiul art. 406 NCPC să se ia act de cererea de renunțare la judecată și să se aibă în vedere și acordul expres al intimatului.

Consilier juridic pentru intimat solicită să se ia act de renunțare având în vedere că a fost exprimat expres și acordul intimatului.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /2014, petentul A. C. a formulat în contradictoriu cu intimatul IPJ D. plângere contravențională împotriva procesului verbal ., nr._/11.01.2015.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În dovedirea acțiunii a fost depus procesul verbal în original(fila 9), fotocopie act identitate petent, dovada ., nr._.

La data de 10.03.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzută de OG nr. 2/2001 și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal la care a atașat actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

La data de 06.04.2015, prin serviciul Registratură, petentul a comunicat o cerere în care a arătat că renunță la judecarea cauzei de față.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă’’.

Instanța constată că cererea este datată 06.04.2015, cuprinde semnătura petentului, fiind respectate cerințele art. art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă

Totodată, prin adresa nr. 29.05.2015, intimatul și-a exprimat în mod expres acordul cu renunțarea petentului la judecarea acțiunii, fiind îndeplinite și condițiile art. 406 alin. 4 teza finală din N.C.p.c.

Față de cele expuse mai sus, instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a petentului în sensul renunțării acestuia la judecarea cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul dispozițiilor art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de petentul A. C. cu domiciliul în C., .. 206 ,., . în contradictoriu cu intimatul IPJ D. cu sediul în C., ., județul D..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 09 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C.-M. B. S. A. G.

Red. Jud C.M.B.

Tehnored. S.A.G.

24.06.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7774/2015. Judecătoria CRAIOVA