Plângere contravenţională. Sentința nr. 8080/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8080/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 41415/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8080/2015

Ședința publică din data de 12.06.2015

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș.-C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. C. A. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, intimatul prin consilier juridic O. și martorul M. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 318 și urm. NCPC, instanța procedează la audierea martorului M. I. A., a cărui declarație se află consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța apreciază că nu se mai impune revenirea cu adresă către Poliția Locală a Municipiului C., având în vedere că înregistrarea video se păstrează timp de 30 de zile și față de probatoriul administrat în cauză.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Consilier juridic O. pentru intimat solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit. Fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art.394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.11.2014, sub nr._, petentul I. C. A., în contradictoriu cu intimatul I. D., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2014, exonerarea de la plata amenzii și anularea punctelor de penalizare. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului și eventual menținerea punctelor de penalizare

În motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru ca ar fi condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității C. Jud. D., in data de 08.11.2014 ora 11,42 respectiv „ a condus auto Renault cu nr._, pe . direcția ELECTRO către centru, iar la intersecția semaforizată dintre . . circulat la culoarea roșie a semaforului electric care funcționa, traversând intersecția .", fapta contravenționala prevăzuta de art 52 din HG 1391/2006 si sanctionata de art. 100 alin 3 lit d din OUG 195/2002, precum si faptul că nu a purtat centura de siguranța, fapta contravenționala prevăzuta de art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 si sancționată de art. 99 alin 2 din OUG 195/2002

A învederat petentul faptul că ca procesul-verbal de constatare a contravenției nu conține descrierea faptei contravenționale, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei aspect sancționat cu nulitatea procesului-verbal de contravenție potrivit art. 16 alin 1 din OG nr.2/2001.

A mai arătat petentul că mențiunile agentului constatator nu corespund realității, stare de fapt pe care am mentionat-o si în cuprinsul procesului-verbal arătând că a trecut în intersecție pe culoarea verde a semaforului, datorita următoarelor motive: la intersecția . . direcția de mers Electro- Centru, exista doua benzi de circulație, respectiv banda 1( langa trotuar) direcția înainte spre centru si banda doi direcția la stânga spre . cele doua benzi este dirijata de doua semafoare care nu sunt sincronizate sa aiba aceeași culoare, in același timp pentru ambele direcții de mers, respectiv, cand semaforul aferent benzii 1 de circulație ( cea pe care a circulat petentul si a pătruns in intersecție) indica culoarea verde, semaforul aferent benzii 2 de circulație are culoarea roșie si in mod corelativ, culoarea semafoarelor de pe sensul opus ce dirijează circulația pe direcția Centru - Electro, in situația descrisa mai sus, fiind verde; in procesul-verbal contestat nu se menționează banda de circulație de pe care petentul a intrat in intersecție, pentru a concluziona faptul ca ar fi circulat pe culoarea roșie a semaforului; afirmația agentului constatator nu corespunde realității întrucât acesta se găsea pe direcția de mers spre centru, neputand observa culoarea semafoarelor ce dirijează circulația din direcția Electro-Centru, fiind la o depărtare de aproximativ 200 metri de intersecție( reper in măsurarea distantei acestuia fiind stâlpii electrici,intre care exista un interval de 50 metri), nefiind probata de nici un mijloc de înregistrare tehnic sau de vreun martor care sa confirme afirmațiile acestuia.

Cu privire la fapta contravențională de a nu purta centura de siguranța în mers constatată de agentul constatator, petentul a precizat că nu este adevărată si nu o recunoaște. Î

În ceea ce privește descrierea faptei, petentul a arătat că agentul trebuia sa menționeze imprejurările pentru care a considerat ca fapta sa constituie contravenție si care nu putea fi corijata decât prin aplicarea amenzii si suspendarea permisului.

De asemenea, cu privire la aplicarea sancțiunilor, petentul a solicitat să se observe ca temeiurile legale in baza căruia sunt prevăzute si sancționate pretinsele fapte săvârșite de acesta sunt ambigue si inscrise cu încălcarea dispozițiilor legale in vigoare, neputandu-se stabili cu exactitate încadrarea juridica a contravențiilor si a sancțiunilor aplicate. A mai arătat că raport la prevederile legale si mențiunile din procesul verbal de contravenție privind totalul punctelor de amenda la care face referire asterixul de la subsolul acestuia, sancțiunile nu sunt strict individualizate si proporționale.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 si OUG 195/2002.

Au fost anexate proces-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2014, in original, copie carte de identitate petent, chitanță.

Potrivit art. 223, petentul a solicitat judecarea cauzei și in lipsa sa.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, a solicitat instanței de judecată să constate că aceasta poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal având deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal. consideră ca instanța de judecata trebuie sa-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului in exercițiul funcțiunii.

A învederat instanței că fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptată, atât in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, s-a solicitat de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 18.02.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele menționate în plângere. A mai arătat, că raportat la jurisprudența CEDO, deciziile Curții Constituționale, practica instanțelor de judecată, sarcina probei revine agentului constatator și nu petentului, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției acestuia, acesta fiind doar actul prin care persoana este acuzată de săvârșirea contravenției.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M. I. A., a cărui declarație se află consemnată și atașată la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, avertisment și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 52 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și sancționate potrivit art. 100 alin. 3 lit. d, respectiv art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, întrucât la data de 08.11.2014 a condus auto Renault cu nr._, pe . direcția ELECTRO către centru, iar la intersecția semaforizată cu . circulat la întâlnirea culorii roșii a semaforului electric care funcționa, traversând intersecția. De asemenea, nu a purtat centura de siguranță în timpul mersului.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Cu privire la controlul de legalitate, instanța reține că procesul-verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în cauză neexistând motive de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând procesul-verbal contestat, instanța reține că agentul constatator a realizat descrierea faptelor contravenționale, cu arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptelor. De asemenea, instanța mai reține că faptele contravenționale au fost corect încadrate în drept.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În acest sens, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile. O astfel de prezumție este și cea de veridicitate a constatărilor directe ale agentului de poliție, consemnate ca atare într-un proces-verbal legal întocmit.

Totodată, instanța are în vedere că potrivit jurisprudenței CEDO (Cauza A. c. României), deși necalificată în dreptul nostru intern ca fiind de natură penală, procedura contravențională este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul general de aplicare al normei și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.

Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice, prevăzute de art. 6 paragraf. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și prezumția de nevinovăție a făptuitorului, care implică printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat.

Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

În aceste condiții, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată astfel la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În cauza de față, agentul constatator a perceput personal faptele săvârșite, astfel că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Instanța reține însă că, în ce privește contravenția prevăzută de art.. 52 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, petentul a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat, făcând dovada contrarie celor reținute în procesul-verbal. Astfel, martorul M. I. A., audiat în cauză, a arătat că se afla în mașină cu petentul, deplasându-se dinspre Mall spre centru pe Calea București, iar la intersecția cu . care se deplasa pe prima bandă de circulație, a trecut la culoarea verde a semaforului electric.

Cu privire la contravenția prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG ne. 195/2002, instanța reține că procesul-verbal de contravenție reprezintă o probă suficientă care să dovedească fapta reținută în sarcina petentului, atât timp cât aceasta nu invocă împrejurări sau nu aduce probe de natură a înlătura prezumția de netemeinicie a actului sancționator, simpla negare a faptei de către petent nefiind suficientă.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate pentru fapta prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța reține că aceasta respectă dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2014 în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 52 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și va înlătura sancțiunile aplicate pentru aceasta, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.

De asemenea, în baza art. 453 NCPC, față de culpa sa procesuală, instanța va obliga intimatul la plata către petent a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul I. C. A., cu domiciliul în C., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., . bis, ., județul D., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., ., județul D..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2014 în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 52 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și înlătură sancțiunile aplicate pentru aceasta.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.

Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș.-C.

Red.Dact.C.A.

4 ex. 2 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8080/2015. Judecătoria CRAIOVA