Pretenţii. Sentința nr. 7604/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7604/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 39714/215/2014
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7604
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 1 Sabba Ș., în contradictoriu cu pârâtul P. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 29.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 06.11.2014, reclamanta Asociația de P. nr. 1 Sabba Ș. a solicitat obligarea pârâtului P. M. la plata sumei de 3857,6 lei reprezentând cheltuieli restante cu întreținerea și penalități.
A motivat că pârâtul nu a achitat întreținerea aferentă imobilului proprietatea sa din luna octombrie 2013, cuantumul obligațiilor de întreținere fiind cel rezultat din cuprinsul listelor lunare de întreținere.
Susține că asociația nu percepe penalități proprii astfel că solicită doar obligarea penalităților în cuantumul stabilit de furnizori.
Cuantumul pretențiilor ce fac obiectul dosarului este de 3857,6 lei din care 3193,54 lei obligații de întreținere aferente perioadei octombrie 2013-august 2014 și 664,06 lei penalități de întârziere calculate până la data de 08.10.2014 (data scadenta a cheltuielilor de întreținere pe luna august 2014, ultima solicitată în acțiune.
În drept a invocat art. 50 din Legea 230/2007 coroborat cu art. 194 și urm cpc.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 06.03.2015 s-a prezentat P. M. care a învederat că este tatăl pârâtului, acesta este plecat din țară, a solicitat un termen pentru achitarea în totalitate a debitului și a depus o chitanță privind plata unei părți din datorie. (filele 60, 59)
Reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a arătat că pârâtul personal, la data de 26.05.2015 a mai achitat din debitul datorat, sens în care obiectul pretențiilor se prezintă astfel: total pretenții în valoare de 1583,91 lei, din care 1079,75 lei cheltuieli de întreținere și 504,16 lei penalități de întârziere.
A atașat chitanțele de plată, extrasul de cont și repartizarea penalităților, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost precizată. (fila 68)
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține că potrivit adresei emisă de Primăria Municipiului C. nr._/2015 în evidențele fiscale, pârâtul figurează ca proprietar al imobilului situat în C., .. 1, .. 2, . baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1002/15.11.2011 emis de BNP D. G. E.. (filele 52-55)
Din listele de plată atașate la dosar și extrasul de cont, rezultă că în perioada aprilie-august 2014 pârâtul datorează suma de 1079,75 lei cheltuieli de întreținere la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 504,16 lei.
Prin înscrisurile menționate anterior, coroborat cu împrejurarea că pârâtul nu a contestat pretenția reclamantului, instanța apreciază că s-a făcut dovada existenței obligației dar nu s-a probat executarea ei sau alte cauze de stingere.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 49 alin. 1 din legea 230/2003 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Conform art. 25 alin. 3 lit. a din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.
În aceste condiții urmează a se admite cererea de chemare în judecată iar pârâta va fi obligată la plata sumei totale de 1583,91 lei.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Față de soluția cererii principale, reținând culpa procesuală a procesuala a pârâtului întrucât acesta nu a achitat cheltuielile de întreținere la termenul scadent și în totalitate, îl va obliga la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat. (chitanța 183/25.06.2014, fila 5)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 1 Sabba Ș., cu sediul în C., .. 1, .. D., în contradictoriu cu pârâtul P. M., cu domiciliul în C., .. 1, ., ., astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâtul P. M. la plata către reclamanta Asociația de P. nr. 1 Sabba Ș. a sumei de 1583,91 lei, din care 1079,75 lei cheltuieli de întreținere și 504,16 lei penalități aferente perioadei aprilie august 2014.
Obligă pârâtul P. M. la plata către reclamanta Asociația de P. nr. 1 Sabba Ș. a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. (chitanța 183/25.06.2014, fila 5)
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/27.07.2015
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7601/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8080/2015.... → |
---|