Plângere contravenţională. Sentința nr. 8673/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8673/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 44391/215/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8673/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de petentul B. G. CNP_, cu domiciliul in loc. C., ., ., . in contradictoriu cu intimatul I. D., C._, cu sediul in C., ., jud. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul și martorul B. D., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. instanța procedează la ascultarea martorului B. D., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atasată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, arată că a sunat la 112 dar poliția nu a făcut investigațiile necesare și i-a dat tot lui amendă pe motiv că de ce a sunat, necunoscând faptele adevărate care s-au întâmplat.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 18.12.2014, sub nr._ /2015 petentul B. G. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ încheiat la data de 5.12.2014 de catre I. D. solicitând anularea acestuia si exonerarea sa de plata amenzii contravenționale.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sanctionat intrucat ar fi tulburat linistea cetatenilor prin strigate si larma, fapt neadevarat.

In seara zilei de de 5.12.2014 intorcandu-se din oras in jurul orleor 21,00 in scara blocului unde locuieste se aflau mai multe persoane necunoscute care fumau si consumau bauturi alcoolice, care au fost chemate de numitul C. M. de la . petentul se afla in litigiu in urma unei agresiuni in scara blocului unde a fost lovit de mai multe ori cu parul in cap, motiv pentru care are certificat medico-legal avand nevoie de 3 zile de ingrijiri medicale.

Se arata ca petentul a sunat la 112 pentru trimiterea unui echipaj de politie care sa constate prezenta acestora in scara blocului intrucat petentul si numitii T. N., B. L. si D. L. au zugravit si vopsit scara blocului si le-a atras atentia celor care vin si fumeaza si consuma bauturi alcoolice ca nu au voie sa isi bata joc de munca lor.

Mentioneaza ca nu a injurat pe nimeni iar politistul s-a suparat intrucat a sunat la 112.

Procesul verbal s-a incheiat in lipsa petentului si a fost martor probabil una din persoanele care s-au aflat in scara blocului.

In dovedire a propus ca martori pe T. N., B. L. si D. L..

In consecinta solicita admiterea prezentei contestatii, anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea de la plata amenzii.

In dovedire s-a depus procesului verbal de contraventie in original.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

Constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art. 194-196 Cod procedura civila la data de 14.01.2015, prin rezolutie, instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata, cu mentiunea pentru aceasta ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.

La data de 5.02.2015 in termenul legal de 25 zile, intimata a formulat intampinare solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata.

Solicita sa se constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului.

In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta .pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Potrivit art.15 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația dc fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri respectiv procesul verbal de contraventie.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.

Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.a solicitat judecarea cauzei în lipsă

In dovedire au fost depuse inscrisuri.

La data de 6.02.2015 instanta a dispus comunicarea intampinarii catre petent care nu a depus raspuns la intampinare.

La data de 19.02.2015 instanta a fixat primul termen de judecata la data de 14.04.2015 pentru cand a dispus citarea partilor.

La termenul din data de 14.04.2015 instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si proba cu martorii D. L. pentru petent si B. D., martor asistent.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 5.12.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. D. procesul-verbal . nr._ prin care s-a reținut ca petentul B. G. in timp ce se afla in fata blocului 23, . . fara drept linistea cetatenilor prin strigate si larma. Petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 500 lei.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 500 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că petentul nu a reusit să răstoarne prezumtia de temeinicie si veridicitate a procesului verbal de contraventie contestat, desi îi revenea această obligatie potrivit disp. art 249 Cod procedura civila.

Astfel, desi acesta a sustinut ca nu se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale nu a facut dovada faptului ca cele retinute de agentul constatator in procesul verbal nu ar corespunde realitatii prin administrarea unor probe in acest sens.

Martora D. L., propusa de petent, a aratat ca nu a fost de fata la discutia purtata de petent cu tinerii aflati pe scara blocului in care acesta locuieste, ci a aflat ce s-a intamplat chiar de la petent, dupa 3 zile de la data la care a avut loc incidentul. De asemenea, martora a afirmat ca locuieste la etajul 4 al blocului astfel ca nu avea posibilitatea sa auda daca la parter a avut loc un scandal.

Asadar, din declaratia acestui martor nu a rezultat o alta situatie de fapt decat cea retinuta in procesul verbal, martora petentului nepercepand in mod direct aspecte legate de savarsirea contraventiei.

Martorul asistent B. D. a declarat ca nu isi aminteste in ce context a semnat procesul verbal, insa a recunoscut faptul ca semnatura de pe procesul verbal ii apartine.

În ceea ce privește sancțiunea aplicata având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizata de către agentul constatator, aplicandu-i-se acestuia o sanctiune in limitele prevazute de lege.

Pe cale de consecință, ținând cont de aplicarea prezumtiei de temeinicie a procesului verbal, posibilitatea aplicarii acestei prezumtii fiind recunoscută chiar de către CEDO, instanța urmează să respingă prezenta plângere formulata de petentul B. G., ca neîntemeiată și să mențină procesul verbal de contraventie ca legal si temeinic

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul B. G. CNP_, cu domiciliul in loc. C., ., ., . in contradictoriu cu intimatul I. D., C._, cu sediul in C., ., jud. D., ca neintemeiata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. C. G. T. L.

Red.BCG

tehnoredact. BCG.

4 ex./16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8673/2015. Judecătoria CRAIOVA