Pretenţii. Sentința nr. 7387/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7387/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1327/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7387/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier D. Ișlicaru
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. în contradictoriu cu pârâtul B. M. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la o primă strigare a cauzei, au lipsit părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la ora 13:35, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.
Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j Cod de procedură civilă și art. 107 Cod de procedură civilă instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.
Instanța încuviințează pentru ambele părți, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 Cod de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în dovedirea/combaterea aspectelor menționate în cererea de chemare în judecată.
Din oficiu, instanța invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.01.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul B. M. C. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 384,77 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în data de 14.02.2011, pârâtul a fost internat în secția chirurgie BMF, iar contravaloarea serviciilor medicale în cuantum de 384,77 lei, nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, potrivit dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care prevăd că „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul național de asigurări de sănătate.
A învederat că sumele solicitate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor/accidentelor de circulație, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speță S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
În drept, a invocat dispozițiile art.998 și 999 C.civ., art.112 C.pr.civ. și art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, iar în dovedire a depus la dosar, în copie, decont de cheltuieli.
Potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 09.03.2015 pârâtul B. M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulata de S. C. Județean de Urgența C., ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că la data de 14.02.2011 a fost . agresiuni, beneficiind de o zi de spitalizare in cadrul unității spitalicești - S. C. de Urgenta C., agresiune al cărei autor nu a avut posibilitatea sa îl cunoască, deși a formulat și plângere penală, la care, într-adevăr, ulterior a renunțat, întrucât a dorit sa ducă o viață liniștită, fără a face drumuri multe și dese pe la unitatea de Politie pentru declarații sau alte demersuri, știind că este și asigurat, fiind angajat al ..
Precizează că manifestarea de voința in sensul retragerii plângerii penale formulate ca urmare a agresiunii a cărei victimă a fost și în urma căreia a avut nevoie de spitalizare, nu poate fi interpretată in sensul răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 - 999 Cod Civil, respectiv a unei fapte ilicite, ci in sensul art. 22 alin. 1 coroborat cu art. 26 alin. 2 din Constituția României.
In materie probatorie, in conformitate cu art. 249, 254 alin 1 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civila, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In conformitate cu dispozițiile art. 411 alin 1 pct. 2 teza finala Noul Cod de Procedura Civila pârâtul a solicitat judecarea in lipsa a cauzei.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța refine, cu privire la excepția invocată, ca este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că, reclamantul a cunoscut paguba produsă prin fapta ilicită, la momentul internării victimei faptei ilicite, prin întocmirea decontului privind serviciile medicale, iar pe cel care răspunde de ea, respectiv pe pârât (în opinia reclamantului, căci fapta ilicită a fost produsă de către o altă persoană, nu de pârât), tot la data internării.
În raport de momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune, 14.02.2011, față de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Întrucât prescripția extinctivă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă este reglementată de norme de ordine publică și nu de ordine privată -potrivit Noului cod Civil, exceptia prescripției dreptului material la acțiune este o excepție absolută, care poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv de instanță, din oficiu.
Având în vedere momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune, acțiunea reclamantului este introdusă după expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 8 din Decretul- Lege nr. 167/1958.
Instanța mai retine ca, sub imperiul Decretului 167/1958, cauzele de întrerupere a cursului prescripției sunt: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel in folosul căruia curge prescripția si introducerea unei cereri de chemare in judecata. Cauzele de întrerupere sunt legale, limitative și produc efecte de drept.
Reclamantul nu a făcut dovada unui act de întrerupere a prescripției extinctive.
De asemenea, nu este întemeiată susținerea reclamantului că prezenta acțiune este supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, deoarece acest act normativ reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Acest cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel (art.1 CPF).
Însă, pentru a deveni creanță fiscală, dreptul de creanță al reclamantului trebuie mai întâi recunoscut de instanța de judecată și se presupune a fi născut dintr-un alt raport juridic decât cel fiscal, un raport de drept civil, născut din fapta ilicită. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală cu privire la prescripție, care reglementează dreptul organului fiscal (deci nu dreptul reclamantului) de a stabili obligații fiscale.
Față de cele reținute mai sus, instanța apreciază că dreptul material la acțiune este prescris, motiv pentru care instanța va admite excepția și va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., C._, cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul B. M. C., CNP_, domiciliat în C., .. 15, ., ..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 03.06.2015.
Președinte, Grefier,
L. N. Ișlicaru D.
Red. jud. L.N./Tehnored. gref. D.I./4 ex
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face (art. 580 ind.2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8599/2015.... → |
|---|
