Plângere contravenţională. Sentința nr. 8758/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8758/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 2848/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8758/2015

Ședința publică de la 24.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. D. M.

GREFIER J. A.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent V. I. și pe intimat IPJ D. - S. RUTIER C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal asistat de avocat V. E., lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 311 Ncpc, procedează la audierea martorului V. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat V. E. pentru petent solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 780 lei arătând că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, dovada făcându-se cu martorul audiat în prezenta cauză.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 06.02.2015, petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.01.2015, solicitând admiterea plângerii și în principal constatarea nulității procesului verbal de contravenție, anularea punctelor de penalizare și a punctelor amendă și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar să se dispună anularea procesului verbal de contravenție, anularea punctelor de penalizare și a punctelor amendă și exonerarea de la plata amenzii.

În motivare, a arătat că la data de 23.01.2015 a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina sa că a circulat pe DN 65 pe raza localității Pielești cu autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, neavând asupra sa actul de identitate și permisul de conducere. Totodată s-a mai reținut că nu a folosit centura de siguranță și luminile de întâlnire.

Potrivit art. 147 Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 republicat, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligată să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, și, după caz, atestatul profesional precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare". Încălcarea aceste dispoziții nu este sancționată conform dispozițiilor art. 101/1/8 din OUG 195/2002R așa cum se menționează în actul constatator.

Conform art. 108 alin. 1 lit.a pct. 9 din OUG 195/2002 este sancționat "refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea".

Potrivit art. 99 alin.2 diN OUG 195/2002r "Amenda contravențională prevăzută de art. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare conform art. 108 alin.1 lit.a și nu 6 puncte cât a reținut agentul constatator.

A precizat că sancțiunea este nelegală întrucât refuzul înmânării actelor se sancționează cu 2 puncte amendă/penalizare făcând parte din categoria de sancțiuni; nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor și mopedelor se sancționează cu 6 puncte de amendă/penalizare.

Petentul a considerat că procesul verbal este lovit de nulitate, instanța neputând să modifice cuantumul amenzii aplicate, ci poate constata dacă a fost legal întocmit sau nu.

Principiul legalității sancțiunii potrivit prevederilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001 "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurări în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

Aplicare unei sancțiuni nelegale conduce la nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, instanța fiind investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție prin care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, fiind inadmisibil ca aceasta să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport cu starea de fapt reținută.

Petentul a precizat că purta centura de siguranță și avea luminile de întâlnire aprinse.

În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001 modificată și completată.

În scop probatoriu a solicitat proba testimonială și proba cu înscrisuri.

La data de 24.04.2015, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul - verbal a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Așadar, a considerat că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.

A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.

Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

În scop probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției întocmit de agentul constatator.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În ședința publică din data de 27.05.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială pentru petent și proba cu înscrisuri pentru intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 întocmit la data de 23.01.2015 de către intimata IPJ D., petentul a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina sa că nu avea asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, nu purta centura de siguranță și nu folosea luminile de întâlnire.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 99 alin. 1 punctul 8 din OUG 195/2002 Republicată constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate.

Potrivit art. 101 alin.1 punctul 18 din OUG 195/2002 Republicată constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).

Potrivit art. 44 alin 2 și 3 din OUG 195/2002 "In circulatia pe autostrazi, pe drumurile expres si cele nationale europene (E) conducatorii de autovehicule sunt obligați să folosească și in timpul zilei luminile de întâlnire.

Conducătorii motocicletelor si mopedelor sunt obligați să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice".

Martorul V. M. a declarat că în ziua întocmirii procesului verbal de contravenție se afla în mașină cu petentul, făceau o probă asupra stării sistemului de frânare și direcție. A precizat că petentul a prezentat actele la control, faptul că amândoi purtau centurile de siguranță și sistemul de iluminare era în funcțiune deoarece a observat acest lucru la bordul autoturismului.

Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.

Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii.

Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art. 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul singur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.

Cel de-al doilea criteriu - natura dispoziției sancționatorii - include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.

Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă în prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societății.

Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.

Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, cauza A. c. României, hot din 04.10.2007).

Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art. 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.

Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor O.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.

Pe cale de consecință, în cauză petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prev. de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

Petentul a fost sancționat contravențional fără a fi invocată vreo probă în sprijinul acuzației formulate de către organele constatatoare.

Întrucât cu martorul audiat petentul a făcut dovada contrară celor menționate în procesul-verbal, instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea, va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 întocmit de I.P.J. D., va exonera petentul de plata amenzii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul V. I. cu domiciliul în C., ., jud.D., în contradictoriu cu intimata IPJ D. cu sediul în C., ., jud.D..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 întocmit de I.P.J. D., exonerează petentul de plata amenzii, anulează punctele de penalizare.

Obligă intimata către contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24.06. 2015.

Președinte,Grefier,

M. D. M. J. A.

Red.MDM

Teh.JA

4ex/16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8758/2015. Judecătoria CRAIOVA