Plângere contravenţională. Sentința nr. 8759/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8759/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4238/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8759/2015
Ședința publică de la 24.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta M. C. în contradictoriu cu intimata I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal, lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 311 Ncpc, procedează la administrarea probei testimoniale cu audierea martorei B. M. L., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta personal solicită admiterea plângerii.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 23.02.2015, petenta M. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție CP nr._/18.02.2015 întocmit la data de 18.02.2015 de intimata I. D., solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere.
În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată cu avertisment și reținerea permisului de conducere pentru că ar fi condus în data de 18.2.2015 autoturismul marca Dacia L. pe DN 55 km 17+500 m și ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care circula în fața sa, în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Petenta a arătat că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu este conformă cu realitatea întrucât manevra de depășire a fost efectuată înainte de zona în care se afla indicatorul privind depășirea interzisă.
În drept a invocat dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.
În motivare, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 10.03.2015, intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul - verbal a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, a considerat că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului
În scop probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv procesul verbal de contravenție și proba testimonială cu audierea martorului asistent B. L. M..
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În ședința publică din data de 27.05.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorei B. L. solicitată de petent și de către intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.02.2015 întocmit la data de 18.02.2015 de către intimata I. D., petenta a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul marca Dacia L. pe DN 55 km 17+500m și a efectuat manevra de depășire în raza de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă".
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:
Potrivit art 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind depășirea.
Martorul asistent B. L. M. a declarat că se afla în mașină cu petenta la data întocmirii procesului verbal. A arătat că petenta nu a depășit linia continuă întrucât a efectuat o depășire cu mult înainte de stația Peco. A mai arătat că echipajul de poliție nu avea posibilitatea de a observa locul pretinsei contravenții deoarece era aproape întuneric fiind în luna februarie.
Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii. 1
Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul śingur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.
Cel de-al doilea criteriu - natura dispoziției sancționatorii - include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.
Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă în prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societatii.
Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.
Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, cauza A. c. României, hot din 04.10.2007).
Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art. 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne,, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor Ó.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, în cauză petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prev. de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
Petentul a fost sancționat contravențional fară a fi invocată niciun fel de probă în sprijinul acuzației formulate de către organele constatatoare.
Întrucât cu martora audiată în cauză petentul a făcut dovada contrară celor menționate în procesul-verbal de contravenție ,instanța în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea, va exonera petenta de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petenta M. C. cu domiciliul în C., ., jud.D., în contradictoriu cu intimata I. D. cu sediul în C., ., jud.D..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/18.02.2015 întocmit de I.P.J. D., exonerează petenta de plata amenzii, anulează punctele de penalizare și măsura suspendării permisului de conducere.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24.06. 2015.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
4ex/10.07.2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8567/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8758/2015.... → |
|---|
