Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 10069/2015
DOSAR NR._ Revizuire
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 08.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
Președinte – S. M. B. - judecător
Grefier – A. S.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de revizuentul M. P., în contradictoriu cu intimații M. M. D. și D. M., având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuentul personal, lipsind intimații.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Revizuentul depune la dosar, în xerocopie, note scrise formulate de către expert D. I. V. în cadrul dosarului nr._/215/2009* și schiță topo.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării cererii de revizuire și excepția inadmisibilității acesteia.
Revizuentul solicită respingerea excepției tardivității, considerând că, după spusele d-nului avocat care a redactat cererea de revizuire, cererea este formulată în termen. De asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității, apreciind că aceasta este admisibilă.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării cererii de revizuire și pe excepția inadmisibilității acesteia.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.05.2015 sub nr._ revizuentul M. P., în contradictoriu cu intimații M. M. D. și D. M., a solicitat revizuirea sentinței civile nr._/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de revizuire, să fie schimbată în tot sentința nr._/2014 din data de 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, în sensul respingerii cererii de perimare, să fie obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322 C.p.civ.
În ședința publică din data de 09.06.2015 revizuentul a depus la dosar motive ale cererii de revizuire, arătând că, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 21.05.2009 și ulterior precizată, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei M. M.-D. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 500 mp pe care aceasta i-o ocupa abuziv și, de asemenea, obligarea pârâtei la desființarea gardului pe care l-a construit pe terenul reclamantului, precum și obligarea la plata sumei de 500 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin distrugerea culturii de grâu.
Petentul a mai arătat că la data de 13.01.2010 dosarul a fost suspendat în baza art. 244 pct. 1 C.p.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/215/2009 (actual_/215/2009*), dosar care în prezent se află pe rolul Tribunalului D. cu termen de judecată 11.06.2015.
La data de 01.04.2015, deși niciuna dintre părțile litigante nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, deoarece dosarul nr._/215/2009* nu fusese soluționat, instanța din oficiu a repus cauza pe rol în vederea perimării.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, a fost admisă cererea de perimare deși în cauză, raportat la dispozițiile art. 411 pct. 1 dosarul nr._/215/2009* nu fusese soluționat.
Împotriva acestei sentințe petentul arată că a formulat recurs, iar prin decizia nr. 252/01.04.2015 s-a respins recursul ca fiind tardiv.
Petentul apreciază că instanța de fond, în mod greșit a admis excepția perimării pe care fără un minim de diligențe a invocat-o fără să o pună în discuția părților.
De asemenea, petentul consideră că cererea de revizuire a sentinței civile nr._/2014 din data de 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I C.p.civ., este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile legale întrucât hotărârea supusă revizuirii este definitivă iar cazul de revizuire se circumscrie situațiilor prevăzute la art. 322.
Prima condiție dezvoltată de doctrina judiciară, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 prevede ca hotărârea instanței de fond să fie definitivă, condiție îndeplinită în cauză, apreciază petentul.
Celelalte condiții ale acestui caz de revizuire, respectiv teza I, se referă la împrejurarea în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petitia).
În acest caz, revizuirea este o consecință a nesocotirii principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat.
Față de dispozițiile art. 129 alin. final C.p.civ., judecătorii nu pot depăși limitele obiectului, fără deosebire după cum este formulat printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală. Pe de altă parte, ei sunt obligați să se pronunțe asupra tuturor cererilor din proces iar față de împrejurarea că instanța s-a pronunțat pe excepția perimării, fără să țină cont de faptul că anterior cauza fusese suspendată, deoarece soluționarea acesteia depindea de soluția pronunțată în dosarul nr._/215/2009*.
Petentul a mai arătat că teza I a art. 322 pct. 2 are în vedere situația în care în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petitia). Astfel, cu toate că instanța de fond nu a fost investită de vreuna dintre părți cu soluționarea excepției perimării, instanța a analizat această excepție din oficiu fără să o pună în discuția părților și fără a cita părțile cu mențiunea că se va pune în discuție această excepție.
Mai mult decât atât, instanța de fond a apreciat greșit și asupra obiectului cererii de chemare în judecată care era revendicare imobiliară și nu pretenții, cum eronat a reținut instanța, conform precizării de la fila 57 din dosarul de fond, fiind evident că și-a depășit limitele investirii sale.
Consideră petentul și că instanța de recurs a încălcat principiul disponibilității și s-a pronunțat pe cereri nesolicitate de niciuna dintre părțile litigante.
Cu toate că instanța de recurs avea obligația să aibă în vedere doar pretențiile părților formulate în condiții procedurale prin cereri scrise sau verbale, a trecut peste acest aspect deși chiar dacă asupra excepției perimării avea obligația să se pronunțe din oficiu trebuia oricum să pună în discuția părților această excepție și să facă un minim de diligențe privind aflarea situației dosarului nr._/215/2009*, situație față de care este cert că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I.
Prin sintagma "lucru cert" trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecății și nu așa cum a procedat instanța de fond.
Petentul a mai arătat că ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formulat părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului, îl finalizează în sensul admiterii sau respingerii lui, aceste cereri fixând cadrul procesului în baza principiului disponibilității părților.
Prin urmare, petentul consideră că realizarea unei noi analize a cauzei, a unei noi abordări pe fond a dreptului litigios trebuie să vizeze exclusiv cadrul procesual stabilit de părți potrivit principiului disponibilității, care, în opinia petentului, a fost încălcat de instanța de fond.
În consecință, este cert că dacă s-ar fi respectat cadrul procesul și cererile părților care au fixat acest cadru, soluția ar fi fost cu totul alta, instanța având obligația legală de a menține suspendarea până la soluționarea dosarului nr._/215/2009*.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 2 C.p.civ.
Instanța a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului nr._/215/2009 al Judecătoriei C..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității formulării cererii de revizuire, instanța constată și reține următoarele:
Revizuentul a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I C.p.civ.
În conformitate cu art. 324 alin.1 din Codul de procedură civilă, termenul pentru introducerea cererii de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevazut de art.322 pct.2 de la data comunicării hotararii definitive.
Reiese din textul arătat că se are în vedere că momentul curgerii termenului de o lună este de la data când partea a luat la cunoștință de hotărârea definitivă a carei revizuire se solicită.
In speta de fată prin sentința civilă nr._/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, a cărei revizuire se solicită, fost admisă cererea de perimare a cauzei, sentinta fiind dată cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare .
Sentința de perimare nefiind o hotărâre definitivă nu s-a comunicat părților astfel încât termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin.1 din codul de procedură civilă a început să curgă cel târziu la data la care revizuentul a declarat recurs împotriva hotărârii de perimare, respectiv la data de 05.01.2015, prezumandu-se că la această data a luat la cunostință de hotărârea prin care s-a perimat cauza.
În cauza de fata cererea de revizuire a fost formulata la data de 15.05.2015, cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale enunțate, astfel încât instanta urmeaza sa admita exceptia tardivității formulării cererii de revizuire, excepție invocata de instanță din oficiu si, in consecintă, sa respinga cererea de revizuire formulată de revizuentul M. P., ca tardiv formulată.
Admițând excepția tardivității introducerii cererii de revizuire, instanta apreciază că nu se mai impine analizarea exceptiei inadmisibilitătii cererii sub aspectul îndeplinirii conditiilor promovării acestei căi de atac extraordinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M. P., cu domiciliul în C., .. 77, ., ., în contradictoriu cu intimatele M. M. D., cu domiciliul în C., .. 1, .. 2, ., jud. D. și D. M., cu domiciliul în ., ., ca tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.
5 ex./10.09.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9912/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9695/2015. Judecătoria... → |
---|