Pretenţii. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 14282/2015

Dosar nr. _

perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 18 noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: R. M. T.

GREFIER: L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIATIA DE P. NR 9 C. BRANCOVEANU și pe pârât B. M. A., pârât V. M. A., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă, s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 teza I din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că, la dosarul cauzei s-a depus prin serv. registratură de către reclamantă cerere de repunere pe rol. Totodată, s-a depus de către reclamantă cerere de amânare a cauzei, în vederea depunerea răspunsurilor de la O.C.P.I. D. și Primăria Mun. C.- Direcția Taxe și Impozite C..

Instanța respinge cererea de repunere pe rol, având în vedere ca reclamanta nu a depus la dosarul cauzei actul de proprietate al pârâtilor.

Instanța invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate.

J U D E C A T A

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea depusa si înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014, sub nr._ , reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 9 C. BRANCOVEANU a chemat în judecată pe pârâții B. M. A., V. M. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale 24 123,49 lei, aferentă perioadei 01.09._14, reprezentând cheltuieli de întreținere restante ,fond de reparații și rulment și penalitati de întârziere pentru aceasta perioadă.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.05.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 N.c.p.c.

Potrivit art. 416 alin 1 N.c.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 6 luni, iar conform art. 420 alin. 1 N.c.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 alin 1 N.c.p.c., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția perimării cauzei.

Constată perimata cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 9 C. B., cu sediul în C., C. BRANCOVEANU, ., parter, jud. D., în contradictoriu cu pârâții B. M. A., domiciliată în C., FRATII B., nr. 3, ., ., V. M. A., cu domiciliul în BĂILESTI, ARDEALUL, nr. 38, jud. D..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi 18.11.2015.

P., GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red.RMT.

Tehnored.L.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria CRAIOVA