Pretenţii. Sentința nr. 3787/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3787/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3787/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3787/2015

Ședința publică din data de 20.03.2015

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE L. NR. 6 CRAIOVIȚA NOUĂ și pe pârâta G. D. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a depus cerere de repunere pe rol și cerere de renunțare la judecată, după care:

Instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă.

În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE L. NR. 6 CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâta G. D. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata reclamantă a sumei de 9191,56 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2011-mai 2014.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietară a imobilului situat în C., ., ., ., nu a mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iunie 2011-mai 2014, care se ridică la suma de 9191,56 lei, deși a fost somată în acest sens, însă fără rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1488 C.civ., art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 –B litera c) din HG nr. 1588 din 19.12.2007-Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007

În baza art. 411 NCPC, s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă.

În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii către pârâtă, care nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2014, instanța a dispus suspendarea judecării cererii, în baza art. 242 alin. 1 NCPC, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din data de 20.03.2015.

La data de 19.03.2015, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că pârâta a achitat debitul restant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin.1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Astfel cum rezultă din aceste dispoziții legale, partea care a introdus cererea de chemare în judecată se poate desista oricând de proces, fie verbal, fie în scris, fără ca instanța să poată cenzura această manifestare de voință.

Or, în cauză, la data de 19.03.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care învederează că renunță la judecarea cauzei.

Față de cererea scrisă depusă de reclamantă, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 C.proc.civ., instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a reclamantei de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei ASOCIAȚIA DE L. NR. 6 CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., ., nr. 5, ., ., la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta G. D. S., cu domiciliul în C., ., ., ..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș. C.

Red.Tehnored.C.A.

4 ex. /2 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3787/2015. Judecătoria CRAIOVA