Pretenţii. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 52/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 52/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol judecarea actiunii in pretentii, formulata de reclamanta A. De L. NR. 5 Valea Roșie, in contradictoriu cu pârâtul V. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns părțile.
Procedura legal indeplinita.
Verificîndu-și din oficiu competența în baza dispozițiilor art.131 NCPC,instanta constata ca,față de dispozițiile art.94 alin.1,lit.j NCPC și art.107 NCPC, este competenta general,material si teritorial in solutionarea prezentei cauze.
Instanta constată că reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și judecarea în lipsă.
Instanța constată că pârâtului deși i s-a comunicat că are obligația de a depune întâmpinare, nu a depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, este decăzuta din dreptul de a mai propune probe.
Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată, în temeiul art. 244 alin 1 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 15.07.2014, reclamanta Asociația de L. nr. 5 Valea Rosie a chemat în judecată pe pârâtul V. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligat la plata sumei de 849,43 lei, din care suma de 826,17 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.08._14 și suma de 23,26 lei penalități de întârziere aferente perioadei 01.07._14
În fapt, reclamanta a precizat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr.8 situat în C.,.., . a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei 01.08._14 și penalități de întârziere aferente perioadei 01.07._14.
A amenționat că penalitățile sunt percepute de asociatie în regim propriu și sunt de 0,2% pe zi de întîrziere
În drept s-au invocat dispozițiile art 49 și art.50 din Legea nr. 230/2007, art.194 C pr civ
Au solicitat judecarea cauzei în lipsă și au solicitat să se constate că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru,potrivit art.50 din legea 230/2007.
În probațiune au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și au depus la dosar extras de cont, liste de plată.
Deși pârâtului i-a fost comunicată acțiunea și actele depuse, acesta nu a formulat întîmpinare în termenul legal de 25 de zile prevăzut de art.201 alin.1 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
(2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același text legal prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de
contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, respectiv listele lunare de plată, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța reține, pe baza unei prezumții simple, că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 8 din blocul 12 situat în C.,. și datorează cheltuieli de întreținere și penalități restante.
Din listele lunare de plată și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâtul în speță nu a făcut nici o proba in acest sens, instanța mai reține că pârâtu nu si-a îndeplinit in mod corespunzător obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care îl deține, ca atare, s-au acumulat suma de 826,17 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.08._14.
De asemenea, conform dispozițiilor art.49 din același act normativ,Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță,însă,în speță,deși se face vorbire de stabilirea unor asmenea penalități,la dosar nu s-au depus înscrisuri care să ateste acest fapt.
Având în vedere considerentele de fapt și drept mai sus expuse, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul, să plătească reclamantei suma de 826,17 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.08.._14 și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 23,26 cu titlu de penalități de întârziere.
Avînd în vedere culpa procesuală a pîrîtului,acesta urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulata de reclamanta A. De L. nr.. 5 Valea Roșie, cu sediul în C., ., ., județul D., cod fiscal_, in contradictoriu cu pârâtul V. C., domiciliat în C., ., ., .,
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 826,17 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.08.._14.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 23,26 cu titlu de penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Președinte,Grefier,
M. MihaiVirginia G.
Red MM
Tehnored VG
4 ex /15.04.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 36/2015. Judecătoria... → |
---|