Contestaţie la executare. Sentința nr. 59/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 59/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr.59/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator B. I. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 10) s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 20.05.2013, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.01.2013 sub nr._, contestatorul B. I., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi Și Drumuri Naționale România SA a formulat contestație împotriva executării silite precum și împotriva tuturor actelor de executare emise de B. M. C. I. în dosarul nr.2235/D/2012.
La termenul de judecată din 20.05.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina contestatorului, respectiv de a preciza cadrul procesual pasiv, în sensul dacă înțelege să se judece în contradictoriu si cu terții popriți.
La data de 13.09.2013, contestatorul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar prin încheierea de ședință din data de 28.10.2013, instanța a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de repunere a cauzei pe rol și a anulat cererea de repunere a cauzei pe rol, ca netimbrată.
Prin rezoluția din data de 12.11.2014 judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 20.05.2013 în temeiul art. 1551 C.pr.civ., termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 12.01.2015, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, contestatorul nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.p.civ.
Totodată, instanța mai arată că cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de contestator la data de 13.09.2013, care a fost anulată de către instanță, ca netimbrată nu reprezintă un act de procedură care să întrerupă cursul perimării conform prevederilor art. 249 Cod de procedură civilă, întrucât nu a fost făcută cu scopul de reluare a judecății.
De asemenea, instanța mai reține că perimarea este o sancțiune procedurală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată la judecată și că perimarea operează de drept, iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 20.05.2014.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 alin.1 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de contestatorul B. I., cu domiciliul în C., ..28, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în C., ..17, județ D..
Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.Jud.L.T.
Tehnored.D.N.
2ex/30.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 36/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... → |
---|