Pretenţii. Sentința nr. 8535/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8535/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8535/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 8535/2015

Ședința publică de la 19 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol, pronunțarea dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015 consemnate in incheierea de la acea data ce face parte integranta din prezenta sentinta in cauza privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 4 ROVINE și pe pârâtii C. C. și T. L. -C., având ca obiect pretenții .

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 27.07.2012, reclamanta Asociația de P. nr. 4 Rovine a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 5494,16 lei din care suma de 3686,10 lei reprezinta cheltuieli de întreținere restante, suma de 1583,06 lei reprezinta penalități de întârziere, iar suma de 225,00 lei reprezinta fond de rulment sau reparații restante.

În fapt, pârâta în calitate de proprietar locuiește în C., .. G 29, ., imobil aparținând Asociației de P. nr. 4 Rovine și nu și-a achitat obligațiile de întreținere din luna aprilie 2010 până în luna iunie 2012, cheltuieli care se ridică la suma totala de 5494,16 lei, conform extrasului de pe listele de plată.

Mai precizează că pârâta a fost somata în mai multe rânduri să își achite întreținerea ,dar fără rezultat.

Penalitățile de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere sunt calculate direct de furnizorii de utilități- RA A. si RA Termoficare- odată cu emiterea facturilor de plată, fiind stabilite și de către Hotărârea Adunării Generale a Asociației de P..

Având în vedere motivele arătate, solicită să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 5494,16 lei precum si a cheltuielilor de judecată de 400 lei reprezentând onorariu de avocat.

În conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul Cadru al Legii Locuinței nr. 114/1996, solicită scutirea de la plata taxelor de timbru.

Probe: acte, interogatoriul pârâtului.

În dovedirea acțiunii a atasat următoarele înscrisuri in copie: proces - verbal din data de 05.04.2012, proces - verbal din data de 29.03.2011, proces- verbal din data de 15.04.2010 ale Adunarii Generale a Asociatiei de P., situație în detaliu in original, liste de plată .

Prin încheierea de ședință din data de 12.10.2012 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri si cu interogatoriul pârâtului, probe solicitate de reclamantă in actiune .

Prin incheierea din data de 16.11.2012 reclamanta a depus precizare de acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză alături de pârâta Caprarin C. si a lui T. L. C., în calitate de pârât, indicând totodată si domiciliul acestuia si a mai învederat că numele corect al pârâtei este Caprarin C., si nu Caprariu C..

Prin încheierea de ședință din data de 16.11.2012, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului T. L. C., fiind citat si cu mențiunea la interogatoriu.

La termenul din 18.01.2013 s-a depus de către reclamant înscrisuri în copie - somație si proces – verbal privind cheltuielile de executare din 06.07.2012 emise in dosarul nr.185/2012 al B. I. D. T., sentinta civilă nr.8078/2011 ( prima pagină ) și dovada comunicării somatiei emisă în dosarul de executare nr.185/2012 al B. I. D. –T. ,extrase Ecris si interogatorii pentru parati.

S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către B. I. D. T. pentru a înainta sentința civilă nr. 8078/03.05.2011, ce reprezintă titlul executoriu în dosarul de executare nr. 185/2012, cu mențiunea rămânerii irevocabile precum si hotărârea de divort a paratilor cu mențiunea irevocabilă dacă o deține, relațiile fiind comunicate cu adresa din data de 13.02.2013.

La termenul din data de 29.03.2013, reclamanta a depus extras de cont competat cu numele debitorului asa cum i s-a solicitat de instanta,iar pârâtul T. L. C. a depus întâmpinare si un set de inscrisuri in copie din care rezulta ca paratul este plecat in Italia.

Prin intampinare a solicitat respingerea actiunii.

In fapt, a fost chemat in judecata pentru plata către Asociația de P. nr. 4 Rovine a sumei de 5496 lei, reprezentând cheltuieli de intretinere, penalități si fond de rulment, fiind proprietar al imobilului situat in C., .. G29, ..

Reclamanta pretinde ca subsemnatul, in calitate de proprietar actual al imobilului, are obligația de a suporta creanța de 5496 lei.

Insa, in perioada supusa discuției, imobilul era bun comun al pârâtului si al fostei sale soții.

Urmare a partajului intervenit intre aceștia imobilul i-a revenit acestuia, cu achitarea corespunzătoare a sultei către fosta sa soție, Caprarin C..

Din momentul in care a devenit proprietar al imobilului a achitat cheltuielile cu întreținerea acestuia, cu toate ca nici in prezent nu locuiește acolo.

Mai mult, in perioada supusa discuției, persoana care a folosit imobilul, imprejurare care se observa clar din hotărârea de partaj, a fost parata Caprarin C., motiv pentru care consideră ca toate cheltuielile legate de folosința acestuia trebuie imputate numai ei.

F. de aceste aspecte solicită sa respingă acțiunea fata de subsemnatul si obligarea paratei la plata sumei de 5496 lei.

La termenul din 21.06.2013 s-a depus de catre reclamanta extras de cont cu sumele solicitate prin actiune si a mentionat ca acestea sunt de fapt cele pe care le solicita.

La acelasi termen s-a luat dosarul in pronuntare si s-a dispus de către instantă ulterior repunerea pe rol a cauzei in temeiul art.151 c.p.civ ,pentru a se dispune citarea reclamantei cu mentiunea de a depune precizare de actiune privind debitul solicitat în prezent defalcat pe categoriile de sume solicitate și perioadele aferente, inclusiv referitor la fondul de rulment sau reparatii restante ,iar paratii vor fi citati cu mentiunea la interogatoriu.

La termenul din data de 27.09.2013 reclamanta Asociația de P. nr. 4 Rovine a depus precizare de acțiune prin care a învederat că perioada pentru care solicită cheltuielile de întreținere restante este următoarea: aprilie 2010- iunie 2012, dupa cum urmeaza: suma de 3686,10 lei reprezinta cheltuieli de întreținere restante respectiv 1583,06 lei penalitati, suma de 95,00 lei reprezinta contravaloarea fondului de rulment- aferent aceleiași perioade, 130 lei fond de reparatii, suma totală fiind de 5494,16 lei conform extrasului de cont.

Prin încheierea de ședință din data de 01.11.2013 instanța a încuviințat proba cu expertiză specialitatea contabilitate, probă solicitată de pârâtul T. L. C., cu obiectivele stabilite la acest termen de judecată respectiv -calcularea corectă a debitului solicitat în precizarea de actiune depusa la termenul din 27.09.2013 reprezentând cheltuieli de intretinere si penalitati pe perioada aprilie 2010-iunie 2012 inclusiv fondul de rulment si reparatii restante.

S-a depus raportul de expertiza efectuat de către experta B. E. L. la data de 10.02.2014, cu privire la care reclamanta a formulat obiecțiuni ce au fost încuviințate în parte de către instanță prin încheierea de ședință din data de 03.04.2015, la care expertul a răspuns la data de 19.05.2015, depunând suplimentul la raport .

La termenul din data de 25.04.2014, reclamanta a depus precizare de acțiune prin care învederează că din debitul inițial solicitat pârâților,in prezent aceștia mai au de plătit suma de 2961,16 lei- aferentă perioadei ianuarie 2011- iunie 2012- compusă din cheltuieli de întreținere restante în cuantum de 1454,02 lei si penalități de întârziere în cuantum de 1507,14 lei.

Reclamanta a atasat in copie obiectiunilor inscrisuri:chitante,factura ,tabel,extras de cont.

Prin încheierea de ședință din data de 25.04.2014, instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 155 indice 1 C.P.C., cauza fiind repusă pe rolul instanței de judecată la data de 03.04.2015.

La termenul de judecată din data de 19.06.2015 pârâtul T. L. C. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa ,fiind unita de instanta cu fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Paratii au fost sot si sotie,divortand in anul 2009,iar prin sentinta civila nr.8078/03.05.2011 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr._/215/2009 s-a efectuat partajul bunurilor comune ale celor doi ,fiindu-i atribuit paratului T. L. C. in proprietate exclusiva apartamentul din litigiu din C.,..G29,.,jud.D. .

Sentinta a ramas definitiva prin anularea ca netimbrat a apelului conform deciziei civile nr.55/20.03.2012 a Tribunalului D.,decizie nerecurata.

Perioada pentru care reclamanta a solicitat debitul restant este, potrivit actiunii si precizarii de actiune depusa la termenul din 27.09.2013, aprilie 2010-iunie 2012.

In raport de aceasta solicitare este neantemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului T. L. C. ,acesta detinand pana la data ramanerii irevocabile a sentintei de partaj in perioada martie-aprilie 2012 in devalmasie imobilul impreuna cu cealalta parata,iar dupa aceasta data in proprietate exclusiva ,astfel ca potrivit art.46 din legea 230/2007 avea obligatia (in perioada mentionata aprilie 2010-iunie 2012)sa achite cheltuielile de intretinere ,fie ca obligatie . ,fie ca unic proprietar dupa partaj.

Pentru aceasta perioada s-a calculat prin raportul de expertiza un debit restant total de 2533,16 lei din care cheltuieli de intretinere de 1863,30 lei ,penalitati de 444,86 lei ,fond de rulment de 95 lei si fond de reparatii de 130 lei,debit care a fost achitat astfel:suma de 23,67 lei la 18.05.2010,iar suma de 2000 lei dupa data de 01.07.2012 ,astfel ca la 31.01.2014 paratii mai aveau de achitat suma de 533,16 lei ,aceasta fiind platita ulterior depunerii raportului de expertiza cu chitantele nr.926 si 927/27.02.2014 .

Potrivit suplimentului la raportul de expertiza,luandu-se in calcul in plus si cheltuielile cu anveloparea blocului in masura in care trebuiau suportate de parati a rezultat ca la data de 10.02.2014 acestia mai aveau de platit suma de 3413,14 lei ,aceasta fiind achitata pana la 18.05.2015, chitantele fiind depuse la dosar la termenul din 06.03.2015, avand nr.423 si 424 din 02.02.2015.

In consecinta,cum debitul din litigiu a fost achitat integral ,si in cea mai mare parte dupa data introducerii actiunii,instanta va respinge actiunea precizata,fiind ramasa fara obiect in ceea ce priveste sumele achitate dupa data formularii acesteia.

In baza art.275 c.p.civ va respinge cererile pentru cheltuieli de judecata formulate de reclamanta si de paratul T. L. C.

Astfel ,chiar daca piritii au recunoscut la prima zi de infatisare o parte din pretentiile reclamantei ,ar putea fi obligati la plata cheltuielilor de judecata catre aceasta pentru ca au fost pusi de drept in intirziere pentru achitarea debitului inainte de introducerea cererii de chemare in judecata prin afisarea listelor de plata si in conformitate cu art.1079 pc.3 c.civ care prevede ca „debitorul este de drept in intirziere cind obligatia nu putea fi indeplinita decit . ce debitorul a lasat sa treaca” si art.49 alin.2 din legea 230/2007 care prevede ca”termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice”,insa cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta nu au fost dovedite,iar cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de paratul T. L. C. va fi respinsa deoarece pentru aceleasi motive este in culpa procesuala-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului T. L. C., invocata de acesta.

Respinge actiunea precizata formulata de reclamanta Asociatia de P. nr.4 Rovine cu sediul în C., ..43,Jud.D. impotriva paratilor Caprarin C. cu domiciliul în C., ..G 29, ., Jud.D. si T. L. C. cu domiciliul în mun .Calafar, ., .,Jud.D. .

Respinge cererile pentru cheltuieli de judecata formulate de reclamanta si de paratul T. L. C..

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica de la 19.06.2015.

Președinte Grefier

Red.CCM/Teh.L.N. 5.ex 09.09.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8535/2015. Judecătoria CRAIOVA