Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8509/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8509/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8509/2015
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8509
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte D. R. C.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. de J. Mobilă C., în contradictoriu cu intimatul C. M., având ca obiect înlocuire amendă-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.08.2013, sub nr._, petenta G. de J. Mobilă C. (UM 0449 C.) a chemat în judecată pe intimatul C. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.02.2013, cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 09.05.2014 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 Ncpc, întrucât petenta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, de a face dovada achitării onorariului curatorului.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 416 Ncpc ”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de petenta G. de J. Mobilă C., cu sediul în C., .. 7, jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. M., cu domiciliul în Filiași, ., jud. D., citat și prin afișare la ușa instanței.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2015.
Președinte Grefier
D. R. C. C. Ș.
Red.jud. CDR
Tehn. CȘ
4 ex/18.08.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8550/2015. Judecătoria CRAIOVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|