Revendicare mobiliară. Sentința nr. 594/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 594/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 594
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. - Judecător
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. T. și pe pârâta P. D. I., având ca obiect revendicare mobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 21.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 01.08.2013 reclamantul T. T. a chemat în judecată pe pârâta P. D. I., solicitând obligarea pârâtei de a-i restitui bijuteriile proprietatea reclamantului, respectiv: colier din perle naturale, brățară din perle naturale și cercei din perle naturale cumpărate din C.; colier și brățară de aur cumpărate din C. în noiembrie 2006 și colier, brățară și inel cumpărate din Dubai în anul 2010; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, a trăit în concubinaj cu pârâta, iar din anul 2003 au locuit la aceeași adresă până la 27.05.2011, când pârâta a părăsit domiciliul comun și, profitând de lipsa reclamantului, i-a luat din seiful personal, toate bijuteriile din aur cumpărate de reclamant din străinătate pentru a le oferi cadou fiicei și nepoatei sale.
Reclamantul a menționat că pârâta avea cunoștință că la 10.06.2011 era majoratul nepoatei reclamantului, M. I. V. și îi comunicase intenția sa, ca la împlinirea vârstei de 18 ani, să-i facă acesteia cadou bijuteriile pe care le-a cumpărat dintr-o excursie efectuată în martie 2010 în Dubai, bijuterii în valoare de 6358,29 euro și 4110 USD, cumpărate special pentru acest eveniment.
Reclamantul a precizat că anterior datei de 28.05.2011 avusese niște neînțelegeri cu pârâta și crede că deja luase hotărârea de a-l părăsi. Având cunoștință de faptul că ținea bijuteriile în seiful personal, pârâta l-a urmărit și a aflat cifrul cu care deschidea seiful, memorându-l în timp ce privea peste umărul reclamantului când îl forma pentru a introduce sau a scoate din el diferite sume de bani sau bijuterii.
Când a aflat că pârâta a părăsit domiciliul comun, a verificat seiful și a descoperit lipsa bijuteriilor. Cu acest prilej, și-a dat seama de ce îl părăsise pârâta în mare grabă: știind că pe 10.06.2011 este majoratul nepoatei și intenționa să-i dăruiască bijuteriile și le-a însușit deschizând seiful cu parola sa.
Reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtei, acuzând_o atât de furtul bijuteriilor cât și a altor lucruri de valoare, inclusiv mari sume de bani.
Prin Ordonanța din 11.06.2013 dată în dos. nr._/P/2011 P. de pe lângă Judecătoria C., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei – pârâte pentru infracțiunea de furt și pentru sustragerea bijuteriilor, urmează a se dispune neînceperea urmării penale față de pârâtă sub aspectul săvârșirii infracțiunii, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în ce privește latura subiectivă. Astfel, pârâta a avut convingerea că bijuteriile îi aparțineau.
Din considerentele ordonanței rezultă că pârâta a recunoscut că bijuteriile reclamantului sunt la ea, că le-a luat, dar a afirmat că acele bijuterii îi aparțineau, adică le-ar fi cumpărat pentru ea.
Reclamantul consideră că lămuritoare pentru soluționarea prezentei pricini sunt actele și lucrările din dos. nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., motiv pentru care solicită admiterea acțiunii, încuviințarea probei cu înscrisuri și atașarea dosarului penal menționat mai sus.
Probe: înscrisuri și proba testimonială cu martorii S. P. și A. F. și interogatoriul pârâtei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 555, 557, 641 și art. 1528 C.CIV. rap. la disp. art. 5 Legea 71/2011.
Conform disp. art. 411 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: chitanțele de cumpărare, extrase de cont în euro și USD, Ordonanța din 11.06.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
La data de 22.11.2013 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, pârâta a arătat că a trăit în relații de concubinaj cu acesta până la 27.05.2011, când pe fondul unei discuți mai aprinse cu acesta din urmă cu câteva zile și ca urmare a jignirilor repetate pe care a fost nevoită să le suporte, a părăsit domiciliul comun.
Neînțelegerile în relația părților apăruseră încă de la sfârșitul anului 2010, relațiile dintre părți s-au răcit încetul cu încetul, iar în luna mai 2011 au apărut discuții majore și jigniri excesive din partea reclamantului care au determinat-o să pună capăt relației lor.
La plecarea sa din domiciliul comun, a luat cu ea doar obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte bunuri care-i aparțineau, respectiv bijuterii și alte obiecte personale.
Susținerile reclamantului nu sunt deloc adevărate, acesta cunoștea faptul că pârâta a achiziționat aceste bijuterii cu bani proprii din anul 2007, bani care au fost obținuți din vânzarea unui teren care-i aparținea.
Dovada vânzării terenului o face cu contractul de vânzare-cumpărare aut. la 30.05.2007 de BNP Asociația D. E. și D. F. L., prin care a vândut un teren în suprafață de 9210 mp cu suma de 230.250 euro echivalentul sumei de 753.493 lei.
Bijuteriile pe care le-a luat cu ea la părăsirea domiciliului comun sunt cumpărate cu banii proprii, așa cum se reține în Ordonanța din 11.06.2013 menționată mai sus.
Nu este adevărat ceea ce susține reclamantul și anume că pârâta ar fi deschis seiful personal al acestuia și ar fi luat bijuterii din el.
Pârâta a menționat că în casă existau 2 seifuri: unul personal al reclamantului, pe care aceasta nu l-a deschis niciodată deoarece nu cunoștea parola, parola știind-o doar reclamantul și altul comun pe care ocazional îl mai folosea și ea.
Pârâta a învederat instanței că nu ținea bijuteriile în seif, le ținea în dormitor într-o cutie de bijuterii, în unul dintre dulapuri și doar când pleca în concedii, depozita aceste bijuterii în seiful casei, nicidecum în cel personal al reclamantului, de teamă a nu fi furate. La întoarcerea din concedii lua aceste bijuterii din nou în cameră, deoarece urma să le poarte.
Pârâta a repetat că nu cunoștea parola de la seiful personal al reclamantului și nici ce conținea acesta, deci nu avea cum să-l deschidă sau de ce să-l deschidă.
Bijuteriile despre care face vorbire reclamantul că le-a cumpărat în valoare de 5180,11 euro și 4110,64 USD sunt tocmai bijuteriile achiziționate pentru fiica, ginerele și nepoate din deplasarea efectuată în Dubai împreună cu aceștia.
Rezultă cu certitudine că bijuteriile aflate în seif erau cumpărate de reclamant și au fost dăruite altor persoane, nicidecum pârâtei.
Pârâta a arătat că, niciodată nu a purtat obiecte de îmbrăcăminte sau bijuterii împrumutate, așa cum insinuează reclamantul.
Nici relatarea reclamantului că ar fi luat din casă mai mult decât îi aparține nu este adevărată, căci și în prezent aceasta are în domiciliul lor lucruri personale, pe care reclamantul refuză să i le dea, nu are ce să facă pârâta cu lucrurile personale ale reclamantului. În ceea ce-i privește pe fiica și pe ginerele său, aceștia au tot ce le trebuie, nu au nevoie de nimic de la pârâtă sau de la reclamant, cu atât mai mult cu bunurile acestuia personale.
Nu este adevărat ceea ce spune reclamantul, întrucât nu a sustras nici un act al reclamantului.
Prin această acțiune, reclamantul nu dorește decât să se răzbune pe pârâtă pentru că a fost părăsit și urmărește prin aceste metode, denigrarea acesteia, ca o răzbunare personală.
În scop probator a solicitat: acte, interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu martorul M. C-tin.
În drept, a invocat dispozițiile art. 360, art. 555, art. 557 N.C.CIV., art. 206 N.C.P.CIV.
La data de 17.02.2014 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca netemeinice și fără suport probator susținerile pârâtei, întrucât în Dubai sunt interzise plățile cu numerar pentru sume mai mari de 250 de dolari, plata fiind posibilă numai cu cardul și este interzisă ieșirea din țară precum și . sume cash mai mari de 10.000 euro, ori sumele pe care pârâta afirmă că le-ar fi cheltuit în acea excursie depășesc suma de 10.000 euro, având în vedere că avea nevoie de valută și pentru plata consumației zilnice la restaurant, taxi, alte cumpărături-de exemplu suveniruri, genți de firmă, etc., a căror valoare cumulată depășește cu mult suma cash permisă.
A mai precizat că, deplasându-se în străinătate cu pârâta, cunoaște cu precizie faptul că, aceasta nu deține nici un fel de credit-card, nici în lei nici în valută, astfel încât i-ar fi fost imposibil să achiziționeze mărfuri cu plata din card.
De asemnea, este mincinos faptul că pârâta ar fi cunoscut de la el cifrul seifului care se afla în cameră, în schimb este sigur că i l-a furat, urmărindu-l când în forma, fără sa-și dea seama că era în spatele său.
În drept, și-a întemeiat răspunsul la întâmpinare pe disp. art. 201 Nc.p.c.
A anexat înscrisuri și set planșe foto, cu borderou.
La data de 27.03.2014 reclamantul a formulat note de ședință, prin care a detaliat elementele de identificare a bijuteriilor revendicate în prezenta cauză.
La data de 24.06.2014 reclamantul a formulat note de ședință, la care a anexat înscrisuri noi, absolut relevante, cu care apreciază că demonstrează fără nici un dubiu că este adevăratul proprietar al bijuteriilor.
La termenul de judecată din 26.06.2014, s-au audiat sub prestare de jurământ martorii N. I. și T. L.-S..
La termenul de judecată din 11,09.2014, s-a audiat sub prestare de jurământ martorul M. C..
La data de 03.09.2014 reclamantul a formulat note de ședință, învederând că este o persoană foarte bolnavă, cu risc major și orice dezechilibru fizic, psihic sau emoțional, îi poate aduce moartea, astfel că nu se va putea prezenta la interogatoriu. A anexat un set de acte medicale în dovedirea cererii.
La data de 11.09.2014, instanța a apreciat că se impune emiterea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria C. pentru a se comunica daca împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pronunțată în dosarul nr._/P/2011 din data de 11.06.2013 s-a formulat plângere în fața instanței conform art. 278 ind.1 Cod. penal și de asemenea să se înainteze dosarul penal nr._/P/2011, acesta fiind înaintat la data de 30.09.2014.
La termenul de judecată din 22.10.2014, în temeiul art. 352 Cod procedura civila, s-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile fiind consemnate si atașate la dosar conform dispozițiilor art. 354 Cod procedura civila.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Reclamantul T. T. și pârâta P. D. I. au trăit în concubinaj o perioadă mare de timp din anul 1986, iar în perioada 2002-2011 au locuit în imobilul proprietate comună situat în C., .. 55, jud. D..
Pe fondul unor neânțelegeri, la data de 27.05.2011, pârâta a părăsit domiciliul comun, luând și bijuterii din aur în valoare de 6358,29 EUR și 4110 USD, revendicare de reclamant.
Starea de fapt a fost reținută de instanță din susținerile părților, declarațiile martorilor audiați, interogatoriul pârâtei, înscrisurile depuse la dosar, dar și din consultarea dos. nr._/P/2011 atașat.
Examinând obiectul cererii supusă judecății, instanța reține că în perioada concubinajului nu se aplică regulile comunității matrimoniale de bunuri și ale proprietății devălmașe prevăzute de art. 339 C. civ. și nici revendicarea acestora ci părțile sunt ținute să dovedească contribuția lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte și, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote-părți. Așadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispozițiile dreptului comun cuprinse în art. 555, art. 557 și art. 669 C. civ., atât cu privire la dobândirea proprietății pe cote-părți, cât și la sistarea coproprietății pentru fiecare bun în parte.
Esențial în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, prin probe, care este contribuția fiecărui concubin la achiziționarea bunurilor, indiferent de cel pe numele căruia s-a întocmit actul de achiziție și fiind în domeniul împrejurărilor de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât înscrisul de achiziționare a bunurilor, în cauza de față, nu dovedește decât că un anumit bun a fost achiziționat de unul dintre concubini cu bani plătiți de către acesta, dar nu și cui îi aparțineau sumele de bani cu care s-au achiziționat aceste bunuri.
Prin probe însă se tinde a se stabili de unde proveneau sumele de bani cu care s-au achiziționat bunurile, adică din sume obținute prin muncă sau orice alt mod legal de către concubinul care a făcut plata sau din sume de bani obținute de celălalt concubin.
In privința revendicării bunurilor dobândite în timpul concubinajului, se consideră că reclamantul nu a dovedit prin mijloacele de probă administrate în cauză decât relația de concubinaj cu pârâta, existența bijuteriilor, faptul că acestea se află în posesia pârâtei, fapt recunoscut și de aceasta, însă nu a dovedit care a fost contribuția sa efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte, în condițiile în care pârâta nu a recunoscut pretențiile din cererea principală, în sensul că a susținut că bunurile îi aparțin și a depus la dosar înscrisuri prin care a dovedit că în perioada concubinajului a obținut sume mari de bani cu ajutorul cărora ar fi putut să achiziționeze astfel de bijuterii.
Având în vedere că părțile au trăit în concubinaj o perioadă mare de timp, ambele părți realizând venituri, instanța raportat la dispozițiile legale anterior menționate și la probele administrate, apreciază că bunurile dobândite sunt bunuri coachizite, urmând a se proceda la un partaj de bunuri, demers judiciar ce va reglementa situația juridică a bunurilor coachizite dobândite în timpul concubinajului.
In acest sens, printr-o jurisprudență constantă, instanța supremă a decis că și bunurile dobândite de concubini pot face obiectul coproprietății, impunându-se insă cu necesitate îndeplinirea următoarelor condiții; existența unui concubinaj notoriu și îndelungat, intenția concubinilor de a dobândi bunurile împreună și contribuția comună la dobândirea bunurilor, acestea fiind insă aspecte de fapt supuse probațiunii după regulile clasice ale dreptului comun.
Pentru aceste considerente legale, apreciind că în cauză reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate exclusivă asupra bunurilor revendicate, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
În temeiul art. 453 Cod proc. civ. va obliga reclamantul către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. T., cu domiciliul în C., cart. Bariera Vâlcii, ..55, jud. D., a chemat în judecată pe pârâta P. D. I., cu domiciliul stabil în C., cart. Bariera Vâlcii, ..55, jud. D., cu reședința la domiciliul numitului T. G. în C., ., ., . și cu reședința oficială în C., .. AT2, ., jud. D..
Obligă reclamantul către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
Președinte, Grefier,
L. C. L. V.
Red L.C/Tehnored./L.V.
4 ex./28.01.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 557/2015. Judecătoria CRAIOVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 2402/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
