Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3137/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3137/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 3137/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3137/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte R.-M. D.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională Drumuri și Poduri C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. E. în substituirea av. G. C. pentru contestatoare, intimata fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței, avocat S. E. pentru contestatoare, arată că, în raport de procesul verbal de închidere a dosarului de executare silită, aflat la fila 28 din dosar, contestația la executare este rămasă fără obiect, astfel că, nu înțelege să precizeze contestația la executare; de asemenea învederează că, din aceleași motive, nu înțelege să complinească cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a terțului poprit.

Instanța ia act că contestatoarea nu înțelege să precizeze contestația la executare, așa cum s-a solicitat la termenul de judecată anterior și, de asemenea, ia act că contestatoarea nu înțelege să complinească cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a terțului poprit.

Avocat S. E., pentru contestatoare, arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, sau excepții relative de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului.

Avocat S. E., pentru contestatoare, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de contestatoare, este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă o încuviințează.

Avocat S. E., pentru contestatoare, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Avocat S. E., pentru contestatoare, solicită respingerea contestației la executare, ca rămasă fără obiect; solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitată în dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.11.2014 sub nr._ contestatoarea S.C. G. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. C., a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi comunicată la data de 11.11.2014, precum și a tuturor actelor de executare silită și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că, în fapt, la data de 11.11.2014 Cimpu R., executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Drobeta T.-S., i-a comunicat că în baza dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, s-a procedat la înființarea popririi asupra tuturor disponibilităților bănești, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, prezente și viitoare la BRD – GSG – terț poprit, până la concurența sumei de 2212,54 lei, din care 1544,59 lei reprezentând debit și 667,95 lei cheltuieli de executare silită.

Contestatoarea a mai arătat că executarea a fost pornită la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. C., pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința nr._ din data de 19.10.2009 pronunțată de Judecătoria C..

Contestatoarea apreciază că această poprire a fost înființată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie, având în vedere următoarele motive:

Pe cale de excepție, contestatoarea a invocat excepția dreptului de a cere executarea silită, având în vedere dispozițiile art. 405 Cod procedură civilă și faptul că sentința nr._ a rămas definitivă și irevocabilă la data de 19.10.2009, dată la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită.

Cu toate că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data de 19.10.2009, adresa de înființare a popririi contestată în cauza de față este primul și singurul act de executare silită comunicat contestatoarei.

Așadar, în aceste circumstanțe, apreciază contestatoarea, termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 Cod procedură civilă s-a împlinit din data de 19.10.2012, fără ca intimata să îi comunice contestatoarei vreun act de executare înăuntrul acestui termen, fapt pentru care apreciază executarea silită ca fiind prescrisă.

În dovedirea susținerilor sale, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a solicitat ca instanța să dispună atașarea dosarului de executare silită.

Pe fondul cauzei, contestatoarea apreciază actele de executare contestate ca fiind întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale pentru următoarele considerente:

Executorul judecătoresc Cimpu R. nu avea competența teritorială pentru a efectua formalitățile de executare silită împotriva contestatoarei, cu sediul în C., ., având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

Având în vedere aceste aspecte, contestatoarea a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc și, pe cale de consecință, să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în cauză.

Ținând seama de data la care a luat ființă dosarul de executare silită nr. 168/E/2012, precum și faptul că adresa de înființare a popririi contestată i-a fost comunicată contestatoarei la data de 11.11.2014, anterior nefiindu-i comunicat un alt act de executare, contestatoarea apreciază că executarea silită este perimată de drept, motiv pentru care solicită instanței desființarea ei, în virtutea dispozițiilor art. 389 alin. 1 C.p.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 389, 453, 405, 399 și urm. Cod procedură civilă.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conforme cu originalul, adresa de înființare a popririi emisă la data de 11.11.2014 în cadrul dosarului nr. 168/E/2012 al B.E.J. Cimpu R., proces-verbal încheiat la data de 11.11.2014 în cadrul dosarului nr. 168/E/2012 al B.E.J. Cimpu R. și sentința comercială nr._/19.10.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către Biroul Executorului Judecătoresc Cimpu R. pentru a se înainta dosarul de executare nr. 168/E/2012, acesta fiind înaintat la data de 27.01.2015.

Deși intimata a fost legal citată, cu copia contestației la executare formulate, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 399 Cod procedură civilă, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Contestația la executare este, în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o „plângere” specifică acestei proceduri, prin care se poate obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

În speță, contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi emisă la data de 11.11.2014 în cadrul dosarului nr. 168/E/2012 al B.E.J. Cimpu R., precum și a tuturor actelor de executare silită încheiate în cadrul dosarului nr. 168/E/2012 al B.E.J. Cimpu R..

La data de 12.01.2015 executorul judecătoresc Cimpu R. a încheiat procesul verbal de închidere a dosarului de executare silită nr. 168/E/2012, conform art. 3715 lit. b) Cod procedură civilă, având în vedere imposibilitatea recuperării debitului, a onorariului și cheltuielilor de executare silită datorate de debitoarea S.C. G. I. S.R.L. (fila 28 din dosar).

Conform art. 3715 lit. b) Cod procedură civilă, executarea silită încetează dacă "nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, menționând pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executată".

Având în vedere că executarea silită începută în cadrul dosarului nr. 168/E/2012 al B.E.J. Cimpu R. a încetat, iar prin actele de executare emise ulterior datei de 12.01.2015, când executorul a încheiat procesul verbal de închidere a dosarului de executare silită nr. 168/E/2012, executorul judecătoresc a dispus emiterea de înștiințări către terții popriți, soolicitându-le acestora, sistarea popririi asupra conturilor debitoarei contestatoare, instanța urmează să respingă contestația la executare ca rămasă fără obiect.

În atare situație, se constată că nu se mai impune analizarea motivelor de fond, invocate în cuprinsul cererii deduse judecății.

În ceea ce privește cererea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie în următoarele cazuri: când taxa plătită nu era datorată; când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale.

În speță, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea S.C. G. I. S.R.L. nu a rămas fără obiect ca urmare a unor dispoziții legale, ci ca urmare a închiderii dosarului de executare silită din cauza imposibilității recuperării debitului, a onorariului și cheltuielilor de executare silită datorate de debitoarea S.C. G. I. S.R.L.

Prin urmare, taxa de timbru corespunzătoare cererii de chemare în judecată nu trebuie restituită, motiv pentru care, instanța va respinge cererea formulată de contestatoare de restituire a taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea ., cu sediul în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., .. 17, jud. D., ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea contestatorului de restituire a taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătorie C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.

Președinte Grefier

R. M. D. C. E. C.

Red. RMD

Teh.CCE/4ex/18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3137/2015. Judecătoria CRAIOVA