Plângere contravenţională. Sentința nr. 7507/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7507/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7507/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -plângere contravențională-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7507

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. M. în contradictoriu cu intimatul I. D. BIROUL RUTIER C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal și asistat de avocat T. N., cu împuternicire avocațială al fila nr. 7 din dosarul cauzei, intimatul, prin consilier juridic D. E., cu delegație la dosarul cauzei, martorul Ț. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect plângere contravențională;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța, în temeiul art. 311 C., procedează la audierea martorului Ț. I., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnata si atașată la dosarul cauzei

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, prin avocat T. N., solicită admiterea acțiunii, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale. Procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, fiind indicat eronat numele petentului. În subsidiar, solicită înlocuirea cu avertismentul.

Intimatul, prin consilier juridic D. E., solicită respingerea plângerii contravenționale. În cuprinsul procesului-verbal s-a strecurat o eroare materială, dar la dosarul cauzei există alte elemente prin care se poate constata identitatea petentului. De asemenea, solicită înlăturarea declarației martorului audiat la acest termen de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014, sub nr._/215/2014, petentul G. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.07.2014 încheiat de I. D. – Biroul Rutier C., solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii stabilite în sarcina sa

Petentul, în motivare plângerii, a arătat că cele reținute în sarcina prin procesul-verbal de contravenție încheiat nu corespund realității. A mai arătat că procesul-verbal este nul, fiind întocmit pe numele unei late persoane, respectiv pe numele G. N.. De asemenea, în mod nereal, s-a reținut că proces-verbal a fost întocmit în lipsă.

Petentul a depus la dosarul cauzei originalul procesului-verbal de contravenție contestat, precum și copie carte de identitate.

Intimatul, prin serviciul Registratura, la data de 14.11.2014 a depus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata. In motivare, a arătat că procesul - verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond si formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Starea de fapt descrisă de către agentul constatator în procesul-verbal nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentuluiNu se poate astfel da relevanță maximă unei probe, înlăturând constatările agentului constatator din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Mai mult, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislație, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat în practica instanțelor judecătorești. A mai arătat că fapta a fost constatată personal de către agentul constatator și procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare la data de 19.12.2014, prin care a solicitat admiterea plângerii

În prezenta cauză instanța a administrat proba testimonială, solicitată de către petent, în cadrul căreia a fost audiat martorul Ț. I., declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosarul cauzei.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție contravenției . nr. nr._ din data de 02.07.2014 încheiat de către I. D. petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în sumă de 180 lei și avertisment, deoarece a circulat în zona amenajată cu trotuar și a traversat ., fiind încălcate dispozițiile art.77 alin.1 și art.167 din Reg de aplicare a OUG 195/2002 republicată.

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor-asistent.

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție, se observă că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.

Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu pot fi invocate decât de partea vătămată.

În speță, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal având în vedere faptul că acesta nu cuprinde mențiunea privind numele corect al petentului, și anume G. M. în loc de G. N., existând astfel îndoieli cu privire la legalitatea constatării și nici nu i s-a adus la cunoștință faptul că poate formula obiecțiuni.

Potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, procesul-verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Prin urmare, instanța nu va putea reține apărările petentului cu privire la constatarea nulității procesului-verbal, deoarece, analizând conținutul acestuia și copia carții de identitate, instanța constată că datele de stare civilă ale petentului coincid, respectiv nume, CNP, . nr C.I., considerând astfel că din eroare a fost menționat de agentul constatator prenumele N. în loc de M..

Mai mult decât atât, instanța constată că motivul invocat de către petent ar atrage nulitatea condiționată, anularea actului intervenind în condițiile art. 175 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.Or, în speță, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.

Pentru aceste considerente, va respinge susținerile petentului ca neîntemeiate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional, întocmit pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta bucurându-se totodată de prezumția relativa de legalitate care se coroborează cu art.249 Cod procedură civilă conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Din analiza practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator.

În speță, din declarația martorului Ț. I., audiat în cauză la propunerea petentului, rezultă că acesta a fost oprit în trafic pentru un control de rutină de agentul constatator în dreptul Sălii Polivalente din C., iar după prezentarea documentelor solicitate de acesta, petentul a plecat fără a i se aduce la cunoștință faptul că a săvârșit vreo contravenție. Mai mult decât atât, martorul precizează că petentul nu a oprit pe trotuar și nici nu a traversat . nepermis.

Astfel, având în vedere că petentul a fost sancționat contravențional fără a fi invocată niciun fel de probă în sprijinul acuzației formulate de către organul constatator, iar martorul audiat a făcut dovada contrară celor menționate în procesul-verbal, prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție este înlăturată, motiv pentru care în temeiul art.34 alin.1 raportat la art.1 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea contravenționala și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. nr._ din data de 02.07.2014 încheiat de către I. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională privind pe petentul G. M., CNP_, cu domiciliul în com. Bucovăț, ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul I. D. BIROUL RUTIER C., cu sediul în C., .. 50, jud. D.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 02.07.2014.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red..E.Z.

Tehn. C.C.

4 exe/29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7507/2015. Judecătoria CRAIOVA