Validare poprire. Sentința nr. 5689/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5689/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5689/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 5689

Ședința publică de la 29 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor S. S. PRIN REPREZENATNT LEGAL . și pe terț poprit ., debitor B. V., având ca obiect validare poprire

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura nelegal îndeplinită cu terțul poprit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că,la dosarul cauzei s-a depus prin serv. registratură de către . răspunsul la adresa instanței.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 29.10.2014, creditoarea S. S. prin . a formulat cerere de validare a popririi asupra contului debitorului B. V., în mâinile terțului poprit . și obligarea acestuia, să plătească suma de 2 646,91 lei.

În motivare a arătat că, poprirea a fost dispusă de către B.E.J. D. D. G. în dosarul de executare nr.DDG 2410/2013, în baza titlului executoriu reprezentant de contractul de credit nr. 220/07.05.2007, emis de Banca Comercială Română SA, contract de credit cesionat în data de 26.10.2011 către S. S., executarea fiind încuviințată de Judecătoria C..

Totodată, a solicitat aplicarea disp. art. 789 alin. 9 C.p.c.în sensul amendării terțului proprit, având în vedere că acesta cu rea-credință a refuzat să-și indeplinească obligațiile privind efectuarea poprii.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 789 alin.1, art. 789 alin. 9 Cod de procedură civilă.

S-a solicitat judecare cauzei în lipsă conform disp. art. 411 alin. 2 C.p.c.

În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi emisă de B. D. D. G., dovada de înmânare a dispoziției de înființare a popririi, răspuns adresa CNPP, în copie, încheiere civilă nr._ din data de 21.11.2013, în copie.

Examinându-se cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.

Astfel prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 03.11.2014 s-au comunicat creditoarei în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: să achite taxă timbru in cuantum de 20 lei, conform OUG 80/2013.

La data de 28.11.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a înscrisurilor catre pârât in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune întâmpinare in 25 de zile de la comunicare conf. art.165 Ncpc sub sancțiunea prevăzuta de art.208 alin 2 ncpc

La data de 09.01.2015, s-a fixat primul termen de judecata la 11.02.2015, cu citarea părtilor in sedinta publică.

La data de 09.01.2015, instanța a emis adresă către B.E.J. D. D. G. pentru a înainta copia cererii de executare silită formulată de creditoare în dosarul de executare nr. DDG 2410/2013, in copie conform cu originalul.

La termenul de judecată din 11.02.2015, instanța a dispus efectuarea unor adrese către I.T.M. D. și către terțul poprit, pentru a comunica dacă, debitorul B. V. este angajat la M. P. SRL și pe ce perioada, răspunsul fiind înaintat la data de 24.04.2015.

Analizând cauza dedusă judecății, instanța constată și reține următoarele:

La data de 07.05.2007 între BCR SA și debitorul B. V. a fost încheiat contractul de credit nr. 220, contract ce a fost cesionat către S. S.a.R.L.

La data de 24.10.2013, creditoarea S. S.a.R.L s-a adresat B. D. D. G. cu cerere de executare silită a debitorului B. V., formându-se dosarul de executare DDG 2410/2013.

Prin adresa din data de 25.09.2014 emisă de B. D. D. G. în dosarul de executare DDG 2410/2013, s-a solicitat societății comerciale . înființarea popririi asupra veniturilor pe care debitorul B. V. le primește în calitate de salariat de la aceasta, în cuantum de 1/3 din venitul lunar net, până la concurența sumei de 2646,91 lei, conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 220 încheiat de BCR și cesionat către S. S.a.R.L prin reprezentant Kruk Romania SRL și debitorul B. V., adresa de poprire fiind comunicată terțului poprit la data de 29.09.2014.

La data de 29.10.2014, creditoarea S. S.a.R.L prin reprezentant legal Kruk Romania SRL a formulat cerere de validare a popririi.

Potrivit art. 780 alin.1 C.pr.civ., „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”

Totodată, conform art. 789 alin.1 C.pr.civ., „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”, iar potrivit alin. 4 din același text de lege, în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.

Potrivit adresei nr._/20.04.2015 emisa de ITM, instanța reține că debitorul B. V. nu mai are calitatea de angajat al terțului poprit ..

Prin urmare, instanța constată că debitorul nu mai este angajat al societății comerciale ., deci nu mai există un raport juridic în baza căruia terțul poprit . să datoreze debitorului vreo sumă de bani.

Față de textele legale menționate anterior și de situația de fapt prezentată, instanța apreciază cererea de validare a popririi ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare și să dispună, pe cale de consecință desființarea popririi înființată în dosarul de executare în dosarul de executare nr. DDG 2410/2013 al B. D. D. G., la data de 25.09.2014 în ceea ce îl privește pe terțul poprit S.C. M. P. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de validare a popririi introdusă de creditoarea S. S. prin ., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu debitorul B. V., domiciliat în C., ., nr. 10, ., . și cu terț poprit ., cu sediul în Bucovăț, Platforma Bucovăț P3, jud. D., si cererea de amendare a tertului poprit S.C. M. P. S.R.L., ca neîntemeiate.

Dispune desființarea popririi înființată în dosarul de executare nr. DDG 2410/2013 al B. D. D. G., la data de 25.09.2014 în ceea ce îl privește pe terțul poprit S.C. M. P. S.R.L.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2015.

Președinte, Grefier,

Troaca R. M. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5689/2015. Judecătoria CRAIOVA