Validare poprire. Sentința nr. 6225/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6225/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6225/2015
Dosar nr._ - validare poprire –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6225/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe creditoarea S. S. prin mandatar ., cu sediul în București, .. 1, ., sector 4, in contradictoriu cu debitoarea L. L., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., .. 6, județul M. si tertul poprit ., cu sediul în Orșova, ., Camera 2, județul M., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. și reține cauza spre soluționarea excepției invocate.
INSTANȚA
La data de 4.12.2014, a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata de creditoarea S. S.a.r.l a formulat in contradictoriu cu debitoarea L. L. si tertul poprit . sa se dispuna validarea popririi.
In motivare se arata ca prin adresa din data de 4.10.2014 B. D. D. G. a dispus infiintarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datoreaza debitorului poprit L. L. pana la concurenta sumei de_,48 lei.
In drept, îsi întemeiaza cererea pe dispozițiile art 789 alin.1 si 9 C. proc. civ.
In dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Debitoarea si tertul poprit nu au depus intampinare la dosar.
La data de 12.05.2015 instanta a invocat exceptia de necompetenta teritoriala Judecatoriei C..
Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
In fapt, creditoarea S. S.a.r.l a pornit executarea silita impotriva debitoarei L. L., cu domiciliul in Drobeta T.- S., jud. Mehedinti in baza contractului de credit nr. 3331/17.10.2006.
Prin incheierea din data de 21.10.2014 Judecatoria Drobeta T. S. a incuviintat executarea silita impotriva debitoarei L. L..
Astfel, s-a format dosarul nr.4994/2014 al B. D. D. G., in cadrul acestuia fiind emisa adresa de infiintare a popririi din data de 4.11.2014.
Creditoarea a solicitat prin prezenta cerere sa se dispuna validarea popririi.
Debitoarea L. L. avea la data sesizarii organului de executare sediul in loc. Drobeta T. S., jud. Mehedinti. De asemenea, sediul tertului poprit se afla in judetul Mehedinti.
In drept, potrivit disp. art 131 Cod procedura civila la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Potrivit art. 132 alin 1 Cod procedura civila când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar conform (3) dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Potrivit art. 789 alin. (1) Cod procedura civila "dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art. 650 alin. 1 Cod procedura civila „instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului nu este in tara, este competenta judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in tara, judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor."
Dispozitiile art. 650 alin. 1 Cod procedura in forma initiala a Codului de procedura civila care stabileau ca instanta de executare este cea de la sediul executorului judecatoresc au fost declarate neconstitutionale conform deciziei nr. 348/17.06.2014 a Curtii Constitutionale.
In aceste conditii in considerarea dispozitiilor art. 789 alin. 1 raportat la 650 alin. 1 Cod procedura civila instanta apreciaza ca exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei C. este intemeiata instanta de executare in cazul de fata fiind Judecatoria Drobeta T. S., instanta de la domiciliul debitoarei.
Pentru aceste considerente, instanta va dispune prin prezenta hotarare declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Drobeta T.-S., jud. Mehedinti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei C..
Dispune declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe creditoarea S. S. prin mandatar ., cu sediul în București, .. 1, ., sector 4, in contradictoriu cu debitoarea L. L., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., .. 6, județul M. si tertul poprit ., cu sediul în Orșova, ., Camera 2, județul M., in favoarea Judecatoriei Drobeta T. S., jud. Mehedinti.
F. nicio cale de atac.
Pronunțată în sedință publică, azi, 12.05.2015.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. C.G.B.
5 Ex. / 22 Mai 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 6239/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6199/2015.... → |
---|