Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6226/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6226/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6226/2015

Dosar nr._ - perimare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6226/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantii C. N. si C. R., ambii cu domiciliul în comuna Dobrețu, . în contradictoriu cu parata R. E. C., cu domiciliul în C., .. 72M, județul D., avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța invocă exceptia de perimare a cererii de chemare in judecata și retine cauza spre soluționarea excepției de perimare.

I N S T A N T A

La data de 30.04.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea formulată de reclamantii C. N. si C. R. în contradictoriu cu pârâta R. E. C., prin care au solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul nr. 209 situat în condominiul din C., .. 76 K, județul D. și cu privire la terenul în suprafață totală de 600 mp.

Prin încheierea de ședință din data de 03.06.2014 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamanții nu au achitat onorariul de expert în cuantum de 700 lei stabilit în sarcina lor.

Incheierea de suspendare nu a fost contestata de reclamanta.

La data de 09.04.2015 reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol, fiind acordat termen la data de 12 mai 2015, când instanța din oficiu, a invocat excepția de perimare a cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul exceptiei invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art.416 alin. 1 Cod procedură civilă "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Referitor la condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca perimarea să opereze instanța constată că cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa părților, termenul de perimare începând să curgă de la data încheierii de sedinta prin care s-a dispus suspendarea judecății (03.06.2014), nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și nu există vreo cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială.

Față de aceste considerente având în vedere și disp. art. 416 C.p.c., instanta va constata perimata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii C. N. si C. R. în contradictoriu cu parata R. E. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de perimare a cererii de chemare in judecata.

Constată perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantii C. N. si C. R., ambii cu domiciliul în comuna Dobrețu, . în contradictoriu cu parata R. E. C., cu domiciliul în C., .. 72M, județul D., avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic.

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată în sedință publică, azi, 12.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. G. B. L. T.

Red.BCG

Tehnored. LT

Ex. 5/04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6226/2015. Judecătoria CRAIOVA