Plângere contravenţională. Sentința nr. 6434/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6434/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6434/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6434/2015
Ședința publică din data de 14 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul I. I. în contradictoriu cu intimatul I. D. - BIROUL POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal si asistat de av. D., precum si martora I. A., lipsa fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În temeiul art. 318-321 NCPC, instanța procedează la ascultarea martorei I. A., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 NCPC, declarația acesteia fiind consemnată si atașată la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 392 NCPC, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
. plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție contestat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare si pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.10.2014, sub nr._, petentul I. I. a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. D. – Biroul Poliției Rutiere, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 05.10.2014 și exonerarea de măsurile dispuse.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost oprit de un echipaj de poliție pe . din C., la intersecția cu . fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, nerespectând coloana de mașini care voia să facă virajul la stânga și a trecut neregulamentar.
A susținut că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, deoarece nu a săvârșit fapta ilicită pentru care a fost sancționat și a apreciat că s-a reținut o stare de fapt neconformă, fapt pe care îl va dovedi cu mijloacele legale de probă.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 16, art. 31 din OG 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal contestat in original, copie CI, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei, propunând spre audiere pe martora I. A..
La data de 15.12.2014, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, a apreciat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia sa, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. A mai susținut că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a învederat că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
De asemenea, fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
A solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 254 NCPC, potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art. 254 alin. 2 din același act normativ întrucât, în caz contrar, s-ar crea contravenientului o poziție net favorabilă, apărările și probele propuse de intimat raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. Cod Procedură Civilă.
S-a solicitat judecata cauzei si in lipsă cf. art. 411 C.pr.civ.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Potrivit rezoluției Președintelui de complet din data de 23.01.2015, s-a dispus emiterea unei adrese către intimat, pentru a comunica cazierul auto al petentului I. I., relațiile solicitate fiind înaintate cu adresa nr._/09.02.2015.
Instanța a administrat in cauză proba cu înscrisuri si proba testimonială, fiind audiată martora I. A. (propusă de petent), a cărei declarație se află consemnată si atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 05.10.2014, petentul I. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei și suspendarea exercitării dreptului de conducere, deoarece a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . din mun. C., din direcția străzii Calea București iar la intersecția semaforizată cu . virajului la stânga, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune. De asemenea, nu a purtat centura de siguranță.
Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal.
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
În ceea ce privește legalitatea actului sancționator, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001R, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de textul normativ sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Sub acest aspect, reține instanța că agentul constatator a descris în mod detaliat faptele, cărora le-a dat o calificare juridică corectă – art. 36 alin. 1, art. 99 alin. 2, art. 100, alin. 3, lit. d din OUG nr. 195/2002R corob. cu art. 52 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 - așa cum s-a arătat anterior.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, cele consemnate fiind constatate în mod direct de agentul constatator si fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la emitent) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002R au drept scop reglementarea regulilor de circulație pe drumurile publice, cu implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor norme este de importanță capitală.
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N. G. împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).
În cauză, instanța constată că a fost respectat dreptul la apărare al petentului, acesta având posibilitatea în mod efectiv de a propune probe în apărare, ce au fost administrate de instanță.
Prin urmare, deși a uzat de toate garanțiile procesuale privind dreptul său la apărare, petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, neprobând o situație de fapt contrară celei reținute în cuprinsul acestuia.
Astfel, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, care se coroborează cu aspectele menționate în procesul-verbal de contravenție, instanța constată că acesta se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.
În speță, cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt constatările personale ale agentului de poliție, neinfirmate în cursul cercetării judecătorești de către petent, prin administrarea unui probatoriu veridic, pertinent și concludent.
Cât privește depoziția martorei audiate, amica petentului de aproximativ 3 ani, care a declarat că, la momentul constatării contravențiilor, îl însoțea pe petent în autoturism, instanța reține că aceasta se coroborează doar în parte cu restul probatoriului administrat în cauză, martora confirmând că petentul a circulat, la începutul lunii octombrie sau noiembrie 2014, în zona intersecției . cu .. C.. Însă, varianta de derulare a evenimentelor prezentată de martoră care susține că petentul a pătruns și a circulat prin intersecție la culoarea verde a semaforului electric, este una pur speculativă și subiectivă, fiind influențată în mod determinant de relația de amiciție existentă între părți, percepția martorei asupra evenimentelor fiind în mod voit alterată cu scopul exclusiv de a obține exonerarea petentului de răspunderea contravențională. Pentru motivele atătate, instanța va îndepărta ca părtinitoare aprecierile martorei I. A. cu privire la starea de fapt, acesta nefiind un observator dezinteresat și obiectiv al incidentului.
În plus, din analiza aspectelor prezentate de martoră cu privire la împrejurările concrete ale producerii faptei contravenționale, instanța constată că, în realitate, aceasta nu a cunoscut în mod direct nici una dintre împrejurările relatate, versiunea prezentată în fața instanței fiind una fictivă, concepută ulterior doar pentru a induce în eroare instanța de judecată. Aceasta se deduce și din neputința martorei de a preciza denumirea instituției sau societății care organizează cursurile de informatică pe care pretinde că le frecventează împreună cu petentul de aproximativ 3 ani, în schimb, audiată în ședința de judecată din 14 mai 2015, își poate aminti cu acuratețe că petentul a circulat la începutul lunii octombrie sau noiembrie 2014, la ora 12 – 12,15, la culoarea verde a semaforului electric. Tot necredibile sunt și afirmațiile aceleiași martore în sensul că, în momentul în care a circulat prin intersecție, autoturismul petentului se afla într-o coloană, fiind încadrat în trafic între alte vehicule, acestea fiind contrazise de susținerile aceleiași martore care a ținut să sublinieze că doar petentul a fost oprit și sancționat contravențional. Or, nu s-a probat în cauză că agenții de poliție erau porniți în ziua respectivă într-o vendeta personală tocmai împotriva petentului I. I., înscenându-i fapta contravențională.
De asemenea, instanța reține că sancțiunile aplicate îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, respectând criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001R, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că în speță prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost infirmată, petentul nereușind să probeze o altă situație de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, apreciind că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate si nu se mai impune reevaluarea acestora, având în vedere gravitatea sporită a faptei și conduita procesuală nesinceră a petentului care nu a conștientizat nici până în prezent consecințele comportamentului său, urmează să respingă plângerea formulată și să mențină ca temeinic și legal procesul-verbal . nr._/05.10.2014 întocmit de I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul I. I., cu domiciliul în mun. C., .. 2, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. D. – BIROUL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul în mun. C., ., județul D..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./18.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6254/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6366/2015.... → |
---|