Pretenţii. Sentința nr. 156/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 156/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 156/2016

DOSAR NR._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 156

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 12.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de proprietari ., în contradictoriu cu pârâta B. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I., pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 Noul cod de procedură civilă, instanța pune în discuție competența instanței de judecată.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1, lit. c) Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, precum și nedepunerea întâmpinării de către pârâtă.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții având în vedere că acesta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.

Instanța constată că pârâta, deși i s-a comunicat că are obligația de a depune întâmpinare, nu a depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, este decăzută din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții cu excepția celor de ordine publică.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.

La interpelarea instanței, consilier juridic P. I., pentru reclamantă, învederează că este de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată.

În temeiul art. 244, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act de solicitarea apărătorului reclamantei și, în temeiul art. 389-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.08.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . a chemat în judecată pe pârâta B. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâta la plata sumei totale de 12.872,87 lei, din care suma de 10.030,56 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2012 – mai 2015 și suma de 2843,31 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleași perioade, calculate și impuse de furnizori prin contractele încheiate cu aceștia.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al imobilului situat în C., Al. Arh. Duiliu M.,, ., ., jud. D., imobil aflat în administrarea Asociației de P. . nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iunie 2012 – mai 2015, deși a fost somată în repetate rânduri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 C.civ., art. 50 din Legea 230/2007 și art. 12 – B lit. c) din H.G. 1588/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conforme cu originalul, certificat de înregistrare fiscală, contract de mandat, extras de cont, listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, modul de calcul al penalităților, facturi fiscale emise de furnizorii de utilități.

Pârâta, deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții au obligația de a depune întâmpinare, la dosar existând dovada comunicării efectuate către pârâtă, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecata incidența în cauza a dispozițiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzută din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții, cu excepția celor de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâta, deși membră a asociației reclamante, nu a mai achitat cotele de întreținere din iunie 2012, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 12.872,87 lei pentru perioada iunie 2012 – mai 2015.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 12.872,87 lei.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor".

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_,56 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei iunie 2012 - mai 2015 și a sumei de 2842,31 lei penalități de întârziere aferente aceleași perioade.

De asemenea, în temeiul art. 453, alin. 1 Noul cod de procedură civilă, instanța va lua act că nu se solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari ., cu sediul în C., cart. Craiovița Nouă, . M., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. L., cu domiciliul în C., . M., ., ., jud. D..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,56 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei iunie 2012 - mai 2015 și a sumei de 2842,31 lei penalități de întârziere aferente aceleași perioade.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B./Tehnored. A.S.

4 ex. / 20.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 156/2016. Judecătoria CRAIOVA