Pretenţii. Sentința nr. 35/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 35/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 35/2016
Dosar nr._ -Pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 35/2016
Ședința publică de la 11.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE T.-G. C.
Grefier L. T. - N.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 45 Craiovita Noua, în contradictoriu cu pârâtul P. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,
In temeiul art. 121 alin.5 din ROI, aprobat prin HCSM nr 1375/2005, publicat în Monitorul Oficial, patea I nr. 970/28.12.2015, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care:
Aparatorul reclamantei depune copie de pe certifixcatul de deces al pârâtului P. I..
Din oficiu instanta invoca exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtului si acorda cuvântul pe aceasta exceptie.
Aparatorul reclamantei lasa la apreciere.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.04.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 45 Craiovita Noua a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâtul la plata sumei totale de_,21 lei, din care 8868,54 lei reprezentând restante la plata cotelor de contributie datorate pentru perioada mai 2012- noiembrie 2014 si 8801,67 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleasi perioade.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de membru al Asociației de Proprietari nr. 45 Craiovita Noua nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada mai 2012 – noiembrie 2014.
În drept, au fost invocate prevederile art. 46, 50 alin 1 din L 230/2007.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, in procedura de regularizare, extras de cont.
La termenul de azi, aparatorul reclamantei a depus la dosar copie de pe certificatul de deces al pârâtului, din care rezulta ca pârâtul P. I. a decedat in anul 1996.
În ședința publică din data de 11.01.2016 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacitatii de folosinta a pârâtului.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C.p.c., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, instanța reține următoarele:
Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile și constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate să fie parte în proces orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Aceasta presupune ca persoana respectivă să fie în viață atât la data sesizării instanței cât și pe parcursului derulării procesului.
Conform prevederilor art. 35 din Codul Civil capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că a încetat capacitatea procesuală de folosință a pârâtului la data decesului acesteia, respectiv 02.04.1996, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar (fila 75).
De asemenea, instanța mai arată că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 27.04.2015, așa cum rezultă din rezoluția instanței, deci ulterior decesului pârâtului.
Ca atare, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată o persoană care nu are folosința drepturilor civile, fiind decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 3 C.pr.civ și art. 35 Cod Civil, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului P. I., invocată din oficiu și va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtului P. I..
Respinge actiunea având ca obiect pretentii formulata de reclamanta A. de Proprietari nr. 45 Craiovita Noua, cu sediul in C., .. 3, jud. D. in contradictoriu cu pârâtul P. I., cu ultimul domiciliu in C., ., ., jud. D., ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. G. C. L. T. N.
Red. T.G.C.
Tehnored. L.T.N.
4 ex. /27.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 56/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria... → |
|---|








