Pretenţii. Sentința nr. 2189/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2189/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 2189/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

Dosar nr._ - Pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2189/2016

Ședința publică de la 15 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C. - Judecător

Grefier C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F. DE P. A VICTIMELOR STRAZII și pe pârâtul M. G., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal și asistat de av. P. D., lipsă fiind reclamantul, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art.131 N.C.P.C. raportat la dispozițiile art. 94 pct 1 N.C.P.C. și art. 107 N.C.P.C, instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.

Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea apărătorului prezent, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de 60 de zile.

Av. P. D., pentru pârât, depune împuternicire avocațială.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Av. P. D., pentru pârât, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza de specialitate pentru a se stabili dinamica producerii accidentului și posibilitățile de evitare a acestuia.

Instanța respinge proba cu expertiza de specialitate, solicitată de pârât, prin reprezentant convențional, ca nefiind utilă cauzei, cauzele producerii accidentului și vinovăția pârâtului fiind stabilite cu ocazia producerii incidentului rutier de către organele de poliție abilitate. Încuviințează, pentru părți, în temeiul art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului și, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. P. D., pentru pârât, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. Arată că prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză depus la dosar este prea mare și nu este dovedit atât în ceea ce privește daunele materiale, cât și daunele morale. În subsidiar, solicită admiterea în parte a acțiunii, cu micșorarea cuantumului daunelor morale și materiale.

În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27 08 2015, sub nr._, reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii a chemat în judecată pârâtul M. G. pentru acțiune în regres, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 19.109,48 lei, compusă din:

-10.579 lei, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate L. F., pentru prejudiciile morale rezultate în urma accidentului de circulație

-5.332 lei, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate Denta Med SRL pentru prejudiciile materiale rezultate în urma accidentului de circulație

-2400 lei, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate Birtu C. P. pentru prejudiciile morale rezultate în urma accidentului de circulație

-260 lei, contravaloarea prestației (constatare avarii) societății E-Claims Assistance SRL în dosarul F.P:V.S. 31/2015/03

-300 lei, contravaloarea prestației societății AML Tehnic SRL în dosarul F.P.V.S. 31/2015/03

-238,48 lei, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii.

A solicitat reclamantul și cheltuieli de judecată, precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului precum și a celorlalte cheltuieli efectuate cu acest dosar.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, în data de 09 05 2014, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de pârât și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aflat în proprietatea persoanei prejudiciate, Denta Med SRL. Din referatul emis în dosarul penal nr. 5114/P/2014 de către IPJ D.-Biroul Rutier C. a rezultat că vinovat pentru producerea accidentului se face pârâtul.

Ulterior producerii accidentului, nu s-a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de pârât, situație în care, conform prev. art. 25^1 din legea nr. 32/2000 și ale art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, F.P.V.S. este obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.

Urmare a solicitării de plată a despăgubirilor de către persoana prejudiciată, în baza art. 7 alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea F.P.V.S. puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, F.P.V.S. a dat curs acestei cereri de despăgubire pe care a soluționat-o în cadrul dosarului de daună F.P.V.S. 31/2015/01/02/03 și a achitat suma de 10.579 lei cu titlu de despăgubiri morale persoanei prejudiciate L. F., suma de 5332 lei cu titlu de despăgubiri materiale persoanei prejudiciate Denta Med SRL și suma de 2400 lei cu titlu de despăgubiri morale persoanei prejudiciate Birtu C. P..

A mai arătat reclamantul că, constatarea avariilor s-a realizat prin intermediul societății Eclaims Management SRL la cererea Fondului, conform prev. art. 8 din ordinul CSA nr. 1/2008, iar stabilirea cuantumului prejudiciului material s-a realizat prin întocmirea de către societatea AML Tehnic Expert SRL a unui raport de verificare tehnică.

În ceea ce privește prejudiciul moral suferit fiind necesar a fi reparat, la cuantumul acestor despăgubiri au fost avute în vedere legea și jurisprudența din România.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 192 C.pr.civ., Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, art. 25 ind. 1 din Lg. nr. 32/2000, art. 1349,1357, 1359, 1381 și 1385 C.civ.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând, în copie:notificare de plată a despăgubirilor, declarație pe propria răspundere, certificate medico-legale ale persoanelor vătămate, referat cu propunere de clasare, ordonanță/28 08 2014 pronunțată în dosarul nr. 5114/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., acte întocmite în dosarul de daună FPVS 31/15, cereri de despăgubire, CI persoane vătămate, raport nr. 2389/05 05 2015 de verificare, constatare și avizare tehnică de daună întocmit de . SRL.

Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

În motivarea în fapt, pârâtul a arătat că, la data de 09 05 2014, în urma unui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a numitului L. F. și a numitei Birtu C. P.. Deși organele de anchetă au stabilit că pârâtul este vinovat de producerea accidentului, acesta a arătat că, de la început, nu a fost de acord cu această constatare, respectiv cu raportul de expertiză întocmit de către . SRL la cererea FPVS, raport de expertiză la întocmirea căruia nu a fost convocat.

Referitor la despăgubirile materiale și morale solicitate de reclamant, pârâtul a arătat că acestea sunt foarte mari, având în vedere că, în cazul persoanelor vătămate, nu a fost necesară internarea, valoarea autoturismului . nu era așa de mare raportat la vechimea sa, iar daunele morale nu sunt dovedite.

În subsidiar, a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul diminuării sumelor solicitate de reclamantă și respingerii cererii privitoare la dobânda penalizatoare, urmând ca suma la care va fi obligat la plată să fie stabilită la maximum 1/3 din venitul pensiei sale.

În drept, a invocat dispoz. art. 29 alin. 1 lit. i din OG 80/2013, art. 197 coroborat cu art. 245 și art. 205 C.pr.civ.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 28 10 2015, instanța a stabilit, în sarcina reclamantului, obligația de achitare a taxei jud. de timbru în cuantum de 1060,47 lei, aferentă cererii.

La data de 06 11 2015 reclamantul a formulat cerere de reexaminare a taxei jud. de timbru, arătând că este scutit de plata taxei jud. de timbru, cf. art. 29 lit. i din OUG 80/2013, cerere de reexaminare ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 11 2015.

După comunicarea întâmpinării, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, reluând motivele invocate în cererea de chemare în judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele:

La data de 09.05.2014 s-a produs un accident de circulație pe raza municipiului C., în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ condus de pârâtul M. G. și nr._ aflat în proprietatea persoanei prejudiciate, Deenta Med SRL și condus de numitul L. F..

Din actele întocmite de autoritățile competente, respectiv Referatul emis în dosarul penal nr. 5114/P/2014 de către IPJ D., Poliția C. Biroul Rutier, rezultă că vinovat pentru producerea accidentului s-a făcut pârâtul M. G..

Prin fapta săvârșită, pârâtul i-a cauzat prejudicii numitului L. F., conducătorul auto al autoturismului implicat în accidentul rutier, acesta s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală C., unde în urma analizelor efectuate i s-a eliberat certificat medico-legal, fila 45, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 30 – 35 de zile îngrijiri medicale, iar autoturismul marca Opel condus de acesta a fost grav avariat.

Din referatul IPJ D. rezultă că în urma coliziunii, autoturismul condus de numitul L. F. a fost proiectat pe trotuar lovind-o pe numita Birtu C.-P., care a suferit mai multe contuzii și escoriații la nivelul corpului, IML C. eliberându-i certificatul medico legal nr. 785/19.05.2014, fila 8, din care rezultă că leziunile produse necesită pentru vindecare 7 -8 zile îngrijiri medicale.

Ulterior producerii accidentului, pârâtul M. G. nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA valabilă pentru autovehiculul condus de aceasta, situație în care,, conform prevederilor art.25A1 din Legea nr.32/2000 și ale art.3 din Ordinul CSA nr.1/2008, F. de protecție a victimelor străzii este obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.

Persoana vinovată de producerea accidentului, respectiv pârâtul a refuzat să despăgubească cele două persoane vătămate pentru prejudiciul suferit, iar acestea au solicitat despăgubirea, în baza art. 7, alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, de la F. de protecție a victimelor străzii, care, în baza prevederilor acestor norme, a dat curs cererii de despăgubire, pe care a soluționat-o în cadrul dosarului de daună FPVS 31/2015/01/02/03.

Urmare a solicitării de plată a despăgubirilor de către persoana prejudiciată, în baza art. 7 alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea F.P.V.S. puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, F.P.V.S. a dat curs acestei cereri de despăgubire pe care a soluționat-o în cadrul dosarului de daună F.P.V.S. 31/2015/01/02/03 și a achitat suma de 10.579 lei cu titlu de despăgubiri morale persoanei prejudiciate L. F., suma de 5332 lei cu titlu de despăgubiri materiale persoanei prejudiciate Denta Med SRL și suma de 2400 lei cu titlu de despăgubiri morale persoanei prejudiciate Birtu C. P..

Stabilirea cuantumului prejudiciului s-a realizat pe baza documentelor justificative depuse la dosar, conform disp. art. 49 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008 și pe care instanța în raport de înscrisurile depuse la dosar, îl apreciază ca fiind rezonabil.

Potrivit art. 13 din Ordinul CSA nr. 20/2008, „după plata despăgubirilor F. se subrogă în dreptul persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.”.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului M. G., prevăzute de art. 1357 Cod civ. și văzând și prevederile art. 25 indice 1 din Legea nr. 32/2000, art. 3 din Ordinul CSA 1/2008, instanța va admite acțiunea reclamantului și în consecință va obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 19.109,48 lei, reprezentând despăgubiri.

Fiind în culpă procesuală, conform art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va obliga pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1061 lei, reprezentând taxă timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul social în București, .. 40 – 40 bis, sect. 2, CF_, în contradictoriu cu pârâtul M. G., CNP_, domiciliat în C., ., ., ., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 19.109,48 lei, reprezentând pretenții.

Obligă pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1061 lei, reprezentând taxă timbru.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2016.

Președinte,

L. C.

Grefier,

C. R.

Red, jud. L.C./Tehnored. gref. C.R.

4 expl./24 Februarie 2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2189/2016. Judecătoria CRAIOVA