Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 443/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 443/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 430/216/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

Dosar nr._ reexaminare sancțiunea contravențională

înlocuire amendă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 443/2013

Ședința publică de la 17 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. S.

Grefier E. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, reprezentat prin procuror C. G. B.

Pe rol, fiind spre soluționare, sesizarea formulată de petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ - pentru OCOLUL SILVIC MUȘĂTEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul-contravenient V. C., fiul lui natural și M., născut la data de 22 martie 1971, domiciliat în ., județul Argeș, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiune scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării cauzei. De asemenea, menționează că la data de 16 aprilie 2013 au sosit relațiile solicitate de la Primăria Comunei Mușătești.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are excepții de invocat și nici cereri de formulat, astfel încât solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a sesizării, urmând să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu obligarea intimatului-contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității.

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată:

Prin sesizarea înregistrată sub numărul_ la data 14.02.2013, petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ-OCOLUL SILVIC MUȘĂTEȘTI a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, să fie înlocuită amenda contravențională de 800 lei ce i-a fost aplicată intimatului-contravenient V. C. prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice . nr._/30.12.2012, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei munci în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că persoana sancționată contravențional avea cunoștință despre sancțiunea aplicată iar până în prezent nu a achitat amenda contravențională.

În cursul judecății s-au solicitat relații de la Primăria ., privind posibilitățile materiale de executarea a sancțiunii amenzii ale intimatului contravenient, precum și domeniile de activitate în care se poate presta muncă în folosul comunității.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.12.2012, intimatul-contravenient V. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 800 de lei în baza art. 1 lit. a din Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, pentru săvârșirea faptei prev. la art. 8 alin. 1 lit. a din Legea 171/2010, constând în aceea că la data de 30.12.2012, ora 18:30, în locul denumit Valea Teascului UP II a dezrădăcinat ilegal cu toporul din pădurea statului un nr. de 6 arbori.

Prin adresa nr.5 din 25.01.2013 DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ-OCOLUL SILVIC MUȘĂTEȘTI a solicitat primăriei . la executarea silită asupra veniturilor sau celorlalte bunuri ale numitului V. C..

Prin somația nr. 671 din 31.01.2013 a fost declanșată executarea silită împotriva debitorului V. C..(f. 19)

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prin urmare, dispozițiile legale impun două condiții cumulative pentru a putea fi înlocuită amenda contravențională cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, contravenientul să nu plătească amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu fie posibilă executarea silită.

Din actele dosarului reiese că față de V. C. a fost declanșată executarea silită, fără însă a fi constată starea de insolvabilitate, motiv pentru care instanța va respinge sesizarea Direcției Silvice Argeș-Ocolul Silvic Mușătești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulată de petenta, DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ, OCOLUL SILVIC MUȘĂTEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul-contravenient V. C., fiul lui natural și M., născut la data de 22 martie 1971, CNP –_, domiciliat în ., județul Argeș.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.

Președinte,

C. A. S.

Grefier,

E. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 443/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ