Plângere contravenţională. Sentința nr. 883/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 883/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1388/216/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 883/2013

Ședința publică de la 25 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul Z. T.-N. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA PENTRU POLIȚIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE - prin reprezentant legal, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/22 mai 2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 al. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia. De asemenea, menționează că intimatul, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș invocată de intimat prin întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Sub nr._ /04.06.2013, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de reclamantul Z. T.-N. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit de Poliția Târgoviște, județul Dâmbovița, la data de 22.05.2013, prin care s-a solicitat anularea acestuia și înlăturarea sancțiunilor aplicate.

Pârâtul a depus întâmpinare la data de 08.07.2013, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș.

Examinând excepția pe baza documentelor din dosar, instanța o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Din mențiunile procesului verbal rezultă că locul săvârșirii contravenției este DN 72 – localitatea D., județul Dâmbovița unde petentul Z. T. N. a fost surprins conducând auto marca Ford cu numărul_, având viteza de 99 km/h.

Întrucât localitatea în care a fost comisă fapta contravențională se află în raza teritorială de activitate a Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița, în baza art. 132 din Codul de procedură civilă, instanța își va declina competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția invocată de pârâtă.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul Z. T.-N., CNP –_, domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, ., .. A, ., județul Argeș, și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA PENTRU POLIȚIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE – prin reprezentant legal, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, CUI –_, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița.

Fără cale de atac.

Pronunțată azi, 25.IX.2013, în ședință publică.

Președinte,

E. T.

Grefier,

E. P.

Red. E.T./D.A.

Ex.2/21.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 883/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ