Fond funciar. Sentința nr. 1234/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1234/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 634/216/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1234/2014
Ședința publică de la 18 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier F. B.
Pe rol rejudecarea cauzei civile privind pe petenta R. P. F. – decedată, cu moștenitori petenții G. A. și G. M., și pe intimatele C. Județeană de Fond Funciar Argeș, C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș, reprezentată prin primar N. D., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în data de 03.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.03.2012 sub nr. dosar_, petenta R. F., prin procurator G. M., a formulat plângere împotriva soluției date de C. Județeană de Fond Funciar Argeș prin adresa nr._/20.01.2012, la contestația formulată de petentă împotriva adresei nr._/14.12.2011 emisă de C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că petenta R. F. a deținut în mun. Curtea de Argeș o suprafață totală de 18,50 ha teren, din care 10,50 ha teren arabil, 3 ha pășuni și izlazuri și 5 ha păduri. Terenurile agricole au fost preluate abuziv de către C.A.P. Curtea de Argeș, iar terenul forestier a ajuns în proprietatea statului. Ca urmare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de petentă, aceasta a beneficiat de retrocedarea, în temeiul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, a următoarelor suprafețe de teren: 8,3065 ha teren pășuni, fânețe și curți construcții, conform titlului de proprietate nr._/13.05.1996; 3,3958 ha, din care 0,4358 ha teren arabil și 2,960 ha teren neagricol, conform titlului de proprietate nr._/26.02.2004; 3,5068 ha pădure, în baza titlurilor de proprietate nr._/11.02.1998 (1 ha) și nr. 1750/8.05.2003 (2,5068 ha). A arătat că suprafața de 2,960 ha teren neagricol a fost retrocedată pe un alt amplasament, fără acordul prealabil al petentei, iar această suprafață echivalează cu o suprafață de 1,184 ha teren arabil, astfel că prin titlul de proprietate respectiv i s-a retrocedat în realitate o suprafață totală de 1,6198 ha teren în echivalent arabil (1,184 ha + 0,4358 ha). Rezultă că petenta R. F. mai este îndreptățită la retrocedarea unei diferențe de 3,5737 ha teren arabil și 1,4932 ha pădure. Deși petenta a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceste diferențe de suprafață, în conformitate cu prevederile art. III, titlul VI din Legea nr. 247/2005, acesteia nu i s-a comunicat vreo hotărâre adoptată de comisia respectivă cu privire la solicitarea făcută. Petenta a cerut să i se comunice soluția adoptată de comisie, iar prin adresa nr._/14.12.2011 emisă de C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș s-a comunicat petentei refuzul comisiei de a-i reconstitui dreptul de proprietate asupra acestor suprafețe, cu motivarea că i s-ar fi reconstituit întreaga suprafață de teren solicitată. Împotriva acestei adrese petenta a formulat contestație la C. Județeană de Fond Funciar Argeș, în temeiul art. 27 alin. 3 și 4 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/11.08.2005. C. Județeană de Fond Funciar Argeș nu a soluționat pe fond contestația petentei, sub pretextul că soluția consemnată în adresa Comisiei locale de Fond Funciar Curtea de Argeș nr._/14.12.2011 nu reprezintă o hotărâre a acestei comisii. Modul de soluționare a contestației de către C. Județeană este nelegal și netemeinic.
La cerere au fost atașate înscrisuri (filele 8-35).
La data de 15.03.2012 intimata C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș a depus la dosar întâmpinare (f.41-44), prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că petenta a înțeles în mod greșit să formuleze contestație împotriva unei simple adrese cu nr._/14.12.2011 a Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș, ce viza un răspuns la cererea petentei înregistrată sub nr._/9.12.2011. În mod corect C. Județeană de Fond Funciar Argeș apreciază că documentul formulat de petentă nu poate fi considerat o contestație în sensul art. 27 alin. 3 din HG nr. 890/2005, deoarece contestatoarea trebuie să își manifeste nemulțumirea cu privire la o hotărâre adoptată de C. L. de Fond Funciar, și nu la un răspuns înaintat cu adresa nr._/14.12.2011. Intimata a mai arătat că în temeiul Legii nr. 18/1991 petenta a depus cererea nr. 6147/11.03.1991, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.500 mp teren situat în Curtea de Argeș, . și pentru suprafața de 18 ha în pct. „Moldoveni” din Curtea de Argeș. P. Hotărârea nr. 106/4.11.1991, anexa nr. 19, poz. 47, petenta a fost validată cu suprafața de 10 ha teren agricol în echivalent, stabilindu-se acțiuni la IAS Curtea de Argeș (9,5 ha acțiuni IAS și 0,5 ha teren în natură). P. sentința civilă nr. 1499/1992 a fost anulată Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 106/1991 în ce o privește pe petentă și s-a dispus atribuirea în natură a suprafeței de 8,2032 ha teren agricol. Petentei i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/13.05.1996 pentru suprafața stabilită prin sentință, plus o suprafață de 0,1027 ha curți – clădiri în ., deci în total o suprafață de 8,3065 ha. P. titlul de proprietate nr._/1998 petenta primește și suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră. În temeiul Legii nr. 167/1997 petenta a formulat cererea înregistrată sub nr. 234/19.01.1998, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru restul suprafeței de teren pe care l-a deținut. P. Anexa nr. 28 la Hotărârea nr. 614/12.09.2002, poziția 15, petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,98 ha teren agricol, situat în pct. „Moldoveni”. P. procesul-verbal de punere în posesie din 25.08.2003 a fost atribuită petentei suprafața de 3,3938 ha teren agricol în pct. „Moldoveni”, eliberându-se ulterior titlul de proprietate nr._/26.02.2004 pentru această suprafață. Petenta a fost pusă în posesie cu 3,39 ha teren arabil, întrucât la deplasarea în teren s-a regăsit doar această suprafață, restul fiind ocupat de clădirea și terenul aferent Rezervelor Statului. Petenta a fost de acord cu suprafața regăsită în teren, așa cum rezultă din declarația dată la 28.08.2003 pe verso-ul fișei cu date pentru eliberarea titlului de proprietate.
Intimata a mai arătat că prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 391/2002, Anexa nr. 53, poz. 44, i s-a reconstituit petentei și suprafața de 4 ha teren cu vegetație forestieră. Punerea în posesie s-a făcut de către Ocolul Silvic Curtea de Argeș, iar la data de 8.05.2003 i-a fost eliberat petentei titlul de proprietate nr. 1750 pentru suprafața de 2,50 ha teren cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament. Petenta a fost validată cu întreaga suprafață de teren solicitată și pentru care a făcut dovada proprietății – 18 ha (36 de pogoane), din care 13 ha teren arabil și 5 ha pădure, plus 1027 mp teren curți construcții situat în mun. Curtea de Argeș, așa cum rezultă din actul de donație coroborat cu registrul agricol din anul 1948. Reconstituirea s-a făcut pe vechiul amplasament, petenta fiind mulțumită, înstrăinând prin mai multe acte de vânzare-cumpărare suprafețele de teren retrocedate.
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri (filele 47-81).
P. sentința civilă nr. 623/7.05.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dos. nr._, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă.
P. decizia nr. 970/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de petenta R. F. împotriva sentinței civile nr. 623/7.05.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, a fost casată sentința și s-a trimis cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond. S-a reținut în esență că recurenta R. F. a formulat în anul 2005 o cerere adresată Comisiei Locale de fond Funciar Curtea de Argeș, pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren de 6,0840 ha, cerere căreia nu i s-a răspuns până în prezent. Nesoluționarea cererii nu înseamnă că plângerea este inadmisibilă, iar instanța este obligată să cerceteze fondul cauzei, tocmai din cauza culpei Comisiei Locale de Fond Funciar în nesoluționarea în termen util a cererii de reconstituire formulată de recurentă.
Venind spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2013, sub nr. dosar_ .
La data de 14.05.2013 petenta R. F., prin procurator G. A., a depus la dosarul cauzei o cerere (f.4-16), prin care și-a reformulat pretențiile inițiale, pentru motivele expuse în cerere.
La data de 13.06.2013 petenta R. F., prin procurator G. A., a depus la dosarul cauzei o altă cerere (f.59-60), prin care a făcut precizări cu privire la pretențiile pe care le formulează. Astfel, petenta a arătat că solicită ca intimata C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș să fie obligată să o pună în posesie și cu diferența de fond forestier, în suprafață de 1,4932 ha, precum și cu o suprafață de 3848,59 mp teren curți construcții, cu vecinătățile indicate în cerere, conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și ale Regulamentului de aplicare nr. 890/2005; de asemenea, intimata să fie obligată să elibereze fișa cu date pentru titlul de proprietate, precum și titlul de proprietate pentru acest din urmă teren. Petenta a mai solicitat să fie obligată intimata să o pună în posesie pe suprafața cu care a fost validată conform anexei nr. 6 la HCJ nr. 10, cu suprafața de 0,90 ha în „L. N.”. A mai solicitat să fie pusă în posesie cu suprafața de 1,29 ha teren arabil, situată în pct. „L. Noapteșului”, ce reprezintă vechiul amplasament, care este liber. A mai solicitat instanței să soluționeze cererea formulată de petentă în baza Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 0,5 ha situată în vecinătatea suprafeței de 1,29 ha. A arătat că a deținut o suprafață de 18,5 ha teren, iar până în prezent i-au fost recunoscute prin titlu sau prin validare suprafețe ce însumează 18 ha teren arabil. A mai arătat că în realitate terenul ce face obiectul titlului de proprietate nr._/26.02.2004, în întindere de 3,3958 ha, i-a fost acordat ca amplasament peste terenul din titlul de proprietate nr._/13.05.1996, astfel încât în loc să aibă în proprietate un teren de circa 11,70 ha, petenta are doar 8,3065 ha. Astfel, solicită anularea titlului de proprietate nr._/26.02.2004 pentru suprafața de 3,3958 ha, obligarea intimatei să îi restituie terenul ce i se cuvine în aceeași suprafață, în mod real conform validării, pe vechiul amplasament, care este liber.
La data de 30.08.2014 intimata C. L. de Fond funciar Argeș a depus la dosar un „răspuns la precizările formulate de reclamantă” (f.78-81).
Au mai fost depuse înscrisuri la dosar și a fost administrat interogatoriul Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș (f.108-109).
P. încheierea de ședință din data de 20.01.2014 instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. Ca urmare a cererii formulate de procuratorul G. A. la data de 26.06.2012, instanța a repus pe rol cauza.
P. încheierea de ședință din data de 15.09.2014, ca urmare a decesului petentei R. F., survenit la data de 15.04.2014 (f.138), instanța a dispus conceptarea în calitate de petenți a numiților G. A. și G. M..
La data de 17.10.2014 petenții G. A. și G. M. au depus la dosarul cauzei „concluzii scrise” (f.141-142), prin care au arătat că sunt moștenitori ai petentei R. F., conform certificatului de legatar universal nr. 171/22.09.2014 eliberat de BNP G. A.. Au arătat că intimata le recunoaște dreptul de proprietate, în sensul că din cele 18 ha teren reconstituit autoarei, le-a fost „reconstituită fizic” numai suprafața de 15,2091 ha, recunoscând că mai are să le atribuie diferența de 3.774 ha până la 18,18 ha, suprafață reconstituită dar din care nu a fost retrocedată diferența de 3,774 ha. Conform adresei emisă de intimată, această suprafață urmează să fie atribuită în condițiile Legii nr. 165/2013 în perimetrul actual al fermei didactice a Grupului Școlar C. D. Argeș, situată în partea de est a . rezervele statului, pe vechiul amplasament al autoarei. Suprafața a fost identificată în schițele anexate la concluziile scrise, schițe pe care a achiesat și partea adversă.
S-a mai arătat că diferența de la 18,18 ha la 18,50 ha reprezintă 0,32 ha, suprafață la care autoarea era îndreptățită, însă care nu a fost reconstituită și validată. C. L. de Fond funciar Curtea de Argeș va reconstitui și valida această suprafață în condițiile Legii nr. 165/2013. Astfel, instanța va obliga comisia să îi valideze în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, recunoscut de către pârâtă. Suprafața de 0,32 ha este evidențiată în schița atașată. Față de înțelegerea intervenită, solicită să se ia act că renunță la toate celelalte capete de cerere cu care au învestit instanța, urmând ca drepturilor lor de proprietate să fie recunoscute, validate și materializate conform mențiunilor din adresa anexată.
La „concluziile scrise” au fost atașate copii de pe înscrisuri (f.143-146).
La termenul de judecată din data de 3.11.2014, petenții prin apărător au arătat că părțile s-au înțeles asupra suprafețelor pentru care urmează să fie puși în posesie petenții, ce vor fi evidențiate în schiță, urmând a fi obligată comisia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 3,774 ha reprezentând diferența până la 18,18 ha. În ceea ce privește suprafața de 0,32 ha a solicitat obligarea comisiei să pronunțe o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate cu indicarea terenului în schiță. A precizat că petenții renunță la toate celelalte capete de cerere.
Reprezentantul intimatei C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș a arătat că într-adevăr părțile au ajuns la o înțelegere, urmând ca suprafața de 3,774 ha să fie retrocedată potrivit schițelor, iar cererea privind suprafața de 0,32 ha va fi analizată de comisie. A arătat că este de acord cu renunțarea petenților la soluționarea celorlalte capete de cerere.
Cu ocazia cuvântului în dezbateri de fond, apărătorul pârâților a solicitat admiterea în parte a acțiunii și obligarea comisiei să îi pună în posesie pe petenți asupra suprafeței de 3,774 ha pe amplasamentul relevat în schița aferentă concluziilor scrise depuse la dosar; a solicitat și admiterea capătului de cerere al acțiunii privind validarea suprafeței de 0,32 ha, iar la celelalte capete de cerere se renunță.
Reprezentantul pârâtei C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș, a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere înțelegerea intervenită.
După amânarea pronunțării asupra cauzei de către instanță, petenții au mai depus la dosar concluzii scrise (f.155).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform actelor justificative de proprietate (act de partaj autentificat sub nr. 1553/3.09.1946 – f. 26-27 dosar atașat, respectiv act dotal autentificat sub nr. 907/3.05.1947 – f.28-29 d.at.), petenta inițială R. F. a dobândit o suprafață de 36 pogoane teren pădure în creștere, fânețe și arabil în loc. Curtea de Argeș, trupul „Moldoveni”, precum și un imobil compus din curte, construcție veche și dependințe, situat în loc. Curtea de Argeș, ..
După apariția Legii fondului funciar nr. 18/1991, petenta R. F. a formulat cereri succesive la comisia locală de fond funciar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate (cererile înregistrate sub nr. 6147/11.03.1991 – f.47 d.at., nr. 233/21.01.1998 – f.57 d.at., nr._/22.11.2005 – f.9 d.at.).
P. sentința civilă nr. 1499/20.11.1992 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. 848/1992 (f.20-21) a fost desființată în ce o privește pe petentă hotărârea nr. 106/4.11.1991 a Comisiei Județene de aplicare a Legii Fondului Funciar (f.53-54 d.at.) și s-a dispus reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate pentru suprafața de 8,20 ha teren (format din două trupuri) situat în pct. „Moldoveni” din Curtea de Argeș, precum și pentru suprafața de un hectar de pădure.
Ulterior, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș a emis titlul de proprietate nr._/13.05.1996 (f.55 d.at.), privind reconstituirea dreptului de propretate în favoarea petentei R. F. asupra unei suprafețe totale de 8,3065 ha teren, din care 8,2038 ha pășuni și fânețe în extravilanul mun. Curtea de Argeș, iar 1027 mp curți construcții în intravilanul mun. Curtea de Argeș.
Aceeași Comisie Județeană a eliberat petentei R. F. și titlul de proprietate nr._/11.02.1998 (f.26), pentru suprafața de un hectar de pădure pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
P. hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 614/12.09.2002, anexa 28, poz. 15, a fost validată propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș privind suprafața de 4,98 ha teren agricol pentru petenta R. F.. Ulterior, această Comisie Județeană a emis pe numele petentei R. F. titlul de proprietate nr._/26.02.2004 (f.63 d.at.), privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 3,3958 ha situată în pct. „Moldoveni”, în intravilanul mun. Curtea de Argeș; această suprafață era compusă din 4358 mp teren arabil și 2,9600 ha teren neagricol.
P. hotărârea Comisiei Județene de Fond funciar Argeș nr. 391/14.02.2002, anexa 53, poz. 44, a fost validată propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș privind suprafața de 4 ha teren cu vegetație forestieră pentru petenta R. F.. Ulterior, această Comisie Județeană a emis pe numele petentei R. F. titlul de proprietate nr. 1750/8.05.2003 (f.69 d.at.), privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,5068 ha teren cu vegetație forestieră.
Se constată astfel că, anterior Legii nr. 247/2005, petenta R. F. a fost validată pentru suprafețele de 8,2 ha + 4,98 ha teren agricol (total 13,18 ha), respectiv pentru suprafețele de 1 + 4 ha teren forestier (total 5 ha). Reclamantei i s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafața de 8,2038 ha + 3,3958 ha terenuri agricole și neagricole (total 11,5996 ha), pentru suprafața de 1 + 2,5068 ha teren cu vegetație forestieră (total 3,5068 ha) și pentru 1027 mp teren curți construcții.
P. cererea înregistrată sub nr._/22.11.2005, petenta R. F. a arătat că prin cererea inițială depusă la Comisie, înregistrată sub nr. 6147 din 11 martie, a solicitat retrocedarea integrală a terenului de 18 ha situat în orașul Curtea de Argeș, pct. „Moldoveni” (Rezervele Statului), compus din 5 ha pădure și 13 ha arabil. A arătat că toate restituirile făcute însumează 11,9160 ha, astfel că solicită să fie pusă în posesie cu diferența de 6,0840 ha, din care 1,4932 ha pădure și 4,5908 ha teren arabil.
P. acțiunea ce face obiectul prezentului dosar petenta R. F. a solicitat în esență să îi fie retrocedată o diferență de 3,5737 ha teren arabil și 1,4932 ha pădure. Această pretenție a fost modificată prin cererea depusă la data de 13.06.2013 (f.59-60), în sensul arătat mai sus. P. „concluziile scrise” semnate și depuse la dosarul cauzei în data de 17.10.2014 de petenții G. A. și G. M. (legatari universali ai petentei defuncte R. F. – f.144), s-au modificat din nou pretențiile, în sensul „retrocedării” unei diferențe de 3,774 ha, respectiv al obligării Comisiei Locale de Fond Funciar Curtea de Argeș să îi valideze cu suprafața de 0,32 ha. Au arătat că renunță la restul pretențiilor formulate.
În ședința publică din data de 3.11.2014 apărătorul petenților a arătat că solicită obligarea comisiei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafață de 3,774 ha, respectiv obligarea comisiei să îi pună în posesie pe petenți asupra suprafeței de 3,774 ha pe amplasamentul relevat în schița aferentă concluziilor scrise depuse la dosar (este vorba de „concluziile scrise” depuse la data de 17.10.2014).
P. concluziile scrise depuse la dosar la data de 6.11.2014, petenții au solicitat să fie obligată comisia să îi pună în posesie, cu eliberarea unui proces-verbal de punere în posesie, și să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate, pentru suprafața de 3,774 ha „situată în perimetrul actual al fermei didactice a Grupului Școlar C. D. Argeș, însoțită de schița sub semnătură întocmită de C. de lege 18 de pe lângă primăria Pitești”.
Instanța reține că aceste concluzii scrise depuse de petenți după închiderea dezbaterilor de fond conțin o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, care însă nu mai poate fi luată în considerare, având în vedere momentul la care a fost făcută. Instanța mai reține că petenții, prin „concluziile scrise” depuse la data de 17.10.2014, precizează că autoarei lor i s-a reconstituit suprafața totală de 18 ha, însă i-a fost „reconstituită fizic” doar o suprafață de 15,2091 ha, iar intimata C. L. de fond funciar Curtea de Argeș a recunoscut prin adresa atașată concluziilor (f.143) că mai are să le atribuie diferența de 3,774 ha până la suprafața de 18,18 ha reconstituită. Petenții au făcut trimitere la o „schiță” (plan de amplasament și delimitare a imobilului) întocmită pentru suprafața de 37.740 mp teren agricol situat în mun. Curtea de Argeș, ., ..148), pe care este aplicată ștampila Primăriei Municipiului Curtea de Argeș. Această „schiță” a fost atașată inițial adresei nr._/24.07.2014 emisă de C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș (f.143), în care se arată că diferența de 3,774 ha până la 18,18 ha suprafață reconstituită nu a fost retrocedată și urmează a fi atribuită în condițiile Legii nr. 165/2013, în perimetrul actual al fermei didactice a Grupului Școlar Agricol C. D. Argeș, pe vechiul amplasament, conform schiței atașate.
Din cele expuse mai sus, instanța reține că la momentul deliberării era învestită o solicitare privind punerea în posesie a petenților cu suprafața de 3,774 ha, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului depus în copie la fila 146. Instanța constată că petenta R. F. a fost validată cu suprafața totală de 18,18 ha teren (13,18 ha teren agricol și 5 ha teren cu vegetație forestieră); petenta solicitase reconstituirea dreptului de proprietate pentru 18 ha (13 ha teren agricol și 5 ha pădure, corespunzătoare celor 36 de pogoane dobândite în pct. „Moldoveni” prin actul de partaj din anul 1946), respectiv pentru 2.500 mp teren în mun. Curtea de Argeș, .. Având în vedere acest aspect, precum și titlurile de proprietate emise pe numele petentei, rezultă că ar mai rămâne o diferență de 1,4004 ha teren agricol (13 ha - 11,5996 ha), respectiv de 1,4932 ha teren cu vegetație forestieră (5 ha – 3,5068 ha), pentru care deși a fost validată, nu a fost pusă până în prezent în posesie.
Petenții solicită să fie puși în posesie cu o suprafață totală de 3,774 ha, pe amplasamentul evidențiat în planul de la fila 146. Instanța constată că această suprafață este mai mare decât suprafața totală la care petenții mai sunt îndreptățiți a fi puși în posesie (2,8936 ha), iar pe de altă parte se solicită punerea în posesie inclusiv pentru 1,4932 ha teren cu vegetație forestieră, pe un teren agricol (astfel cum rezultă din planul de amplasament și delimitare a imobilului). O astfel de soluție contravine dispozițiilor art. 2 lit. a și ale art. 13 din Legea nr. 165/2013.
D. urmare, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect punerea în posesie a petenților cu suprafața de 3,774 ha teren, în modalitatea solicitată de aceștia.
Instanța mai reține că petenții au solicitat obligarea „comisiei” să îi „valideze în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament”, pentru suprafața de 0,32 ha (diferența între cele 18,18 ha deja validate și suprafața de 18,50 ha la care era îndreptățită autoarea R. F.). Instanța reține în primul rând că potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991 și art. 11 din Legea nr. 165/2013 are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere C. Județeană de Fond Funciar Argeș, aceasta fiind competentă să valideze măsurile stabilite de comisiile locale de fond funciar privind stabilirea dreptului de proprietate. Instanța reține și că prin cererile formulate de petenta R. F., înregistrate sub numerele 6147/11.03.1991, 233/21.01.1998,_/22.11.2005, aceasta a solicitat doar o suprafață de 18 ha în pct. „Moldoveni” (prin cererea nr. 6147/11.03.1991 a solicitat și suprafața de 2.500 mp în mun. Curtea de Argeș, .). Reiese că nu a solicitat și o diferență de 0,50 ha, cum pretind petenții. De altfel, potrivit actului de partaj din anul 1946, R. F. ar fi fost îndreptățită doar pentru 18 ha teren, astfel că menționarea în rolul agricol a unei suprafețe totale de 18,50 ha (f.52) nu are relevanță.
Astfel, având în vedere că petenta R. F. nu a solicitat printr-o cerere înregistrată la comisia locală de fond funciar în termenele prevăzute de Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 0,32 ha menționată de petenți, precum și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, instanța urmează să respingă și acest capăt de cerere.
În conformitate cu dispozițiile art. 246 C.pr.civ. instanța urmează să ia act de manifestarea de voință făcută de petenți prin „concluziile scrise” semnate de către aceștia, în sensul renunțării la judecată cu privire la celelalte pretenții formulate prin acțiunea modificată; intimata C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș, prin reprezentant convențional, a fost de acord cu această renunțare, iar din partea intimatei C. Județeană de Fond Funciar Argeș nu a fost prezent la termenul de judecată din data de 3.11.2014 un reprezentant care să exprime poziția intimatei pe acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată și modificată de petenta R. F., în prezent decedată, cu moștenitori petenții G. A. și G. M., domiciliați în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond Funciar Argeș, cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr. 1, județul Argeș, C. L. de Fond Funciar Curtea de Argeș, cu sediul în Curtea de Argeș, județul Argeș în ce privește capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie a petenților cu suprafața de 3,774 ha teren, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,32 ha teren.
Ia act că petenții G. A. și G. M. au renunțat la judecata celorlalte capete de cerere din acțiunea modificată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 noiembrie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. B. F. B.
A.B/F.B. 14.03.2015 6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 255/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 742/2014.... → |
|---|








