Obligaţie de a face. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 2471/216/2013
Dosar nr._ Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012
Obligația de „a face”
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12
Ședința publică de la 7 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. U.
Grefier: C. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A., prin avocat C. G.-F., și pe pârâții A. M., S. G., S. V. și S. V., având ca obiect obligație de „a face”.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 alin.2 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. G.-F., pentru reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar (f. 6), lipsă fiind reprezentantul legal al reclamantei și pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Acțiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul de soluționare a cererii, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, pune în discuție competența acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze și durata estimativă a cercetării procesului.
Avocat C. G.-F., pentru reclamantă, precizează că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și estimează durata cercetării procesului la o zi, având în vedere că pârâții au permis accesul reprezentanților reclamantei pe terenurile proprietatea lor, pentru a efectua lucrările de reparații, la care s-au opus inițial, astfel încât solicită să se ia act că prezenta acțiune a rămas fără obiect. Depune și un proces-verbal în susținerea celor învederate instanței.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza de față, raportat la art. 94 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă și art. 107 Cod procedură civilă.
Instanța, având în vedere cele învederate la acest termen de judecată, în temeiul art. 238 Cod de procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi.
Instanța constata cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Sub nr._ /29 septembrie 2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată de reclamanta C. DISTRIBUȚIE S.A. împotriva pârâților A. M., S. G., S. V. și S. V., în calitate de proprietari ai terenului din jurul liniilor electrice subterane de medie tensiune, linii electrice subterane de utilitate publică: LES 20kV Distribuitor 20 lV Arefu-stâlp nr. 1 LEA 20 kV CHE Cumpănița și LES 20kV Distribuitor 20 lV Arefu-stâlp nr. 1 LEA 20 kV CHE V., prin care s-a solicitat autorizarea reclamantei să pătrundă pe terenul proprietatea pârâților, în caz de refuz, pentru executarea lucrărilor de remediere avarie și reparație capitală la liniile electrice subterane menționate.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că datorită refuzului proprietarilor de a-i permite accesul la liniile electrice, este în imposibilitate de a remedia problemele apărute la instalațiile electrice. S-a mai arătat că potrivit Legii 123/2013 reclamanta are drept de uz și servitute legală gratuită, fiind titular de licență de distribuție energie electrică. În drept s-au invocat art. 12 și 14 din Legea 123/2012 și art. 44 din Legea 123/2012 și s-a solicitat judecata în lipsă. Reclamanta a depus odată cu cererea de chemare în judecată și înscrisuri (licență, proces-verbal, contract, certificate de înregistrare, decizie C.C.R.).
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin rezoluție judecătorului din data de 22 noiembrie 2013 s-a fixat primul termen de judecată la data de 7 ianuarie 2014 și s-au citat părțile.
La data de 7 ianuarie 2014 s-a înregistrat la dosar un înscris denumit proces-verbal încheiat la data de 30 septembrie 2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 19 septembrie 2013 de reclamanta C. DISTRIBUȚIE S.A., pârâții A. M., S. G., S. V. și S. V., în calitate de proprietari ai terenului situat în . Căpățâneni, județul Argeș, au refuzat să permită accesul pentru efectuarea de reparații la rețeaua electrică, intervenție necesară pentru liniile electrice subterane de utilitate publică: LES 20kV Distribuitor 20 lV Arefu-stâlp nr. 1 LEA 20 kV CHE Cumpănița și LES 20kV Distribuitor 20 lV Arefu-stâlp nr. 1 LEA 20 kV CHE V., linii electrice subterane de medie tensiune care trec pe terenul respectiv.
Din înscrisul depus la primul termen de judecată de către reclamantă la dosar, proces-verbal încheiat la data de 30 septembrie 2013, rezultă că după declanșarea litigiului de față, pârâții au permis accesul reprezentanților reclamantei pe terenurile proprietatea lor, pentru a efectua lucrările de reparații, la care s-au opus inițial, astfel încât acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta C. DISTRIBUȚIE S.A. cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat C. G.-F., din Râmnicu V., .. 1,clădire FEDERALCOOP,., județul V., împotriva pârâților A. M., S. G., S. V. și S. V., toți domiciliați în ., județul Argeș.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. U. C. G.
Red.M.U
Tehnored.C.G/ 4 ex/17.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 246/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 512/2014. Judecătoria... → |
|---|








