Plângere contravenţională. Sentința nr. 201/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 201/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 2759/216/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 201

Ședința publică din 25 februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: M. - M. B.

Grefier: V. R. I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe reclamantul T. I. și pe pârâtul R. Națională a Pădurilor ROMSILVA, prin Direcția Silvică Argeș, pentru Ocolul Silvic Pitești, prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului și martorul C. D..

Procedura îndeplinită în mod legal, conform art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, precum și că pricina se află la al doilea termen de judecată, aspect pe care instanța îl constată.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării plângerii, excepție ridicată prin întâmpinare.

Reclamantul arată că a depus la dosar înscrisurile necesare, lăsând la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.

Instanța, în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca neîntemeiată excepția ridicată de pârât, dat fiind faptul că, procesul-verbal contestat i-a fost comunicat reclamantului la data de 4 octombrie 2013, așa cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe copia de plic existentă la fila nr. 22 a dosarului, iar plângerea a fost depusă la instanța de judecată la 16 octombrie 2013, deci în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

Reclamantul, întrebat fiind, arată că nu insistă în audierea martorului C. D..

Față de lipsa martorului C. D., menționat în actul atacat și citat pentru acest termen de judecată, raportat la dispozițiile art. 33 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că nu se mai impune amânarea cauzei pentru audierea acestui martor, deoarece, potrivit legii, el poate dovedi doar că împrejurarea că actul atacat s-a încheiat în lipsa contravenientului, aspect care nu a fost contestat.

Întrebat fiind, reclamantul precizează că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Socotindu-se lămurită, instanța declară încheiată cercetarea procesului, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . numărul_. Depune în ședința publică două planșe foto, cu care dorește să dovedească faptul că pădurarul este cel care fură lemne și le impută altor persoane, cum a făcut și în cazul său.

Instanța rămâne în pronunțare asupra plângerii contravenționale.

INSTANȚA:

Deliberând, constată:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /17 octombrie 2013, reclamantul T. I. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16 septembrie 2013 de către reprezentanții pârâtei R.N.P. ,,Romsilva” – Direcția Silvică Argeș, prin care a fost sancționat cu amenda totală de 4.000 lei ( 2.000 lei + 2000 lei) pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 171/2010, constând în aceea că, în ziua de 16 septembrie 2013, ora 22:00, a fost depistat în U.P. IV Tufanu că a tăiat cu un ferăstrău mecanic și cu toporul și apoi a sustras 4 bucăți de lemne, pe care le-a cărat cu căruța la domiciliu. Prin același proces-verbal s-a menționat că faptele au fost constatate în prezența martorului C. D., stabilindu-se și despăgubirea de 337,68 lei (fără TVA) pe care trebuia s-o achite contravenientul.

În motivarea plângerii s-a arătat că reclamantul, de la începutul lunii august 2013, a plecat cu familia în alte sate pentru a vinde marfa și s-a înapoiat acasă în septembrie. De gospodăria sa a avut grijă în acea perioadă T. E.. Pădurarul are o ură personală pe reclamantă.

Pârâta a formulat întâmpinare (f.14-15), prin care a arătat că plângerea a fost introdusă la 17 octombrie 2013 iar procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la 16 septembrie 2013, deci plângerea este tardiv introdusă la instanță, acest lucru făcându-se cu depășirea termenului de 15 zile prevăzută de art. 31-32 din OG 2/2001. Pe fond, s-a susținut că reclamantul a comis faptele și procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate până la proba contrară.

S-au depus la dosar: procesul-verbal de contravenție contestat, dovada comunicării acestuia către reclamant.

În cursul judecății s-a audiat martora T. E., iar numitul C. D., deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a fi audiat.

Reclamantul a mai depus la dosar și două fotografii.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție contestat s-a reținut că, în seara zilei de 16 septembrie 2013, la ora :22:00, reclamantul T. I. a tăiat și a sustras la domiciliu o cantitate de lemne din pădurea U.P. IV Tufanu, județul Argeș.

În afara mențiunilor din procesul-verbal nu mai există alte probe certe care să confirme existența faptelor și a vinovăției reclamantului. Dacă se constatau acele fapte în flagrant, agentul constatator trebuia să confiște materialul lemnos, conform dispozițiilor Legii nr. 171/2010, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, deși în procesul-verbal s-a menționat că făptuitorul nu este de față la încheierea lui, s-a precizat totuși în acesta că T. I. ar fi spus în fața agentului constatator că nu a tăiat numai el lemne, ceea ce nu era posibil.

Aceste mari neconcordanțe între procesul-verbal și situația de fapt concretă nasc mari dubii în ceea ce privește corectitudinea agentului constatator.

Un alt aspect demn de luat în seamă este și acela că procesul-verbal s-a încheiat doar în prezența martorului C. D., care are și el calitatea de agent constatator, fiind tot pădurar în cadrul Ocolului Silvic Pitești, după cum se menționează chiar în actul atacat. Chiar dacă martorul semnatar la procesului-verbal ar fi fost audiat de instanță, acesta, fiind coleg de serviciu cu agentul constatator, nu putea declara altfel decât în favoarea pârâtei, deci declarația sa ar fi fost înlăturată, raportat și la dispozițiile art. 19 din O.G. 2/2001.

Reclamantul a făcut și dovada cu martora T. E. că el a fost plecat din localitate pentru o perioadă mai lungă de timp, în intervalul august-noiembrie 2013 și nu a comis faptele ce i se impută.

Toate cele trei aspecte relatate mai sus converg în sensul că reclamantul nu a comis cele două fapte contravenționale, deci procesul-verbal este nelegal.

În raport de cele ce precedă, în baza art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea de față și va anula procesul-verbal de contravenție, exonerându-l pe reclamant de plata amenzii totale de 4000 lei și a despăgubirii de 337,68 lei (fără TVA) ce au fost stabilite prin același înscris.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de reclamantul T. I., domiciliat în ., județul Argeș, împotriva procesului-verbal de contravenție ., numărul_, încheiat la data de 16 septembrie 2013 de către reprezentanții pârâtei Direcția Silvică Argeș Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.

Anulează procesul-verbal și îl exonerează pe reclamant de plata amenzii de 4.000 lei și a despăgubirii de 337,68 lei (fără TVA).

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. – M. B. V. R. I.

Red. Jud. M.M.B.

Tehnored. A.D.

Ex. 5/07 martie 2014

2 comunicări:

- Reclamantul T. I., domiciliat în ., județul Argeș

- Pârâta Direcția Silvică Argeș Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 201/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ