Fond funciar. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 42/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 2912/219/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR.2912/219/2012

SENTINȚA CIVILĂ Nr.42/2013

Ședința publică Din data de 23.01.2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. D. R.

GREFIER: I. M. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta P. CRIȘCA, în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se ia act că la dosar s-a depus, prin serviciu registratură, la data de 22.01.2013, din partea reclamantei, precizări cu privire la titularul titlului de proprietate.

Față de solicitarea reclamantei de judecare a cauzei în lipsă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, constată încheiată faza probatorie, dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.11.2012 sub nr._, reclamanta P. CRIȘCA a chemat în judecată pe pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de punere în posesie încheiat la data de 04.05.1998, înregistrat la Consiliul Local al Mun.D., sub nr.3564/11 mai 1998, pe numele antecesoarei reclamantei, G. I.V., domiciliată în D., ., ., în calitatea sa de moștenitoare a defunctului C. I., pe motiv că înscrisul respectiv este lovit de nulitate absolută; anularea Titlului de proprietate nr._/3491, cod_ din 30.12.1998, emis de C. Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, in favoarea numitei G. I.V., în calitatea sa de moștenitoare a defunctului C. I., pe motiv că înscrisul respectiv este lovit de nulitate absolută; obligarea pârâtei nr.1 la efectuarea operațiunilor de întocmire a unui nou proces verbal de punere în posesie cu corectarea erorilor materiale comise la redactarea acestuia, cu consecința transmiterii documentației către pârâta nr.2 în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate; obligarea pârâtei nr.2 la emiterea unui nou Titlu de Proprietate pe numele antecesoarei reclamantei, numita G. I.V., în conformitate cu conținutul documentației menționate anterior, titlu care să conțină datele reale de identificare a parcelelor cu care a fost pusă în posesie titulara titlului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de unică moștenitoare a titularei titlului de proprietate, a încheiat cu numita C. C. un contract de vânzare cumpărare prin care s-a obligat să încheie un act autentic privind terenurile înscrise în titlu, iar după rămânerea definitivă a sentinței civile nr.1069/2012 a Judecătoriei D., cu ocazia demersurilor pentru înscrierea în cartea funciară, s-a constatat existența următoarelor erori materiale în cuprinsul procesului verbal de punere în posesie încheiat la data de 04.05.1998 și al Titlului de proprietate nr._/3491:

-parcelele 62 și 62/1 au fost consemnate ca făcând parte din . de 65;

-. categoria de folosință „fanațe”, în suprafață de 1 ha, are ca vecini la sud „drum”, nu pe numitul C. G..

În drept, au fost invocate prev. art.112 Cod proc.civ.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art.42 din Titlul VI al Legii nr.247/2005.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 04.05.1998, Titlul de proprietate nr._/3491, contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 17.05.2012, sentința civilă nr.1069/2012 a Judecătoriei D., adeverința nr._/31.10.2012, eliberată de Primăria Municipiului D., C. Agricol Fond Funciar, plan de situație .>

Pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D., prin Municipiul D., reprezentat prin primar, a depus la dosar întâmpinare, la data de 15.11.2012, prin serviciul registratură al instanței, arătând că nu se opune admiterii acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată.

La solicitarea instanței, la data de 04.12.2012 au fost comunicate la dosar copii după actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate atacat. (filele 19-27).

Prin precizările la acțiune, depuse la dosar de către reclamantă la data de 22.01.2013 se arată faptul că titulara titlului de proprietate a decedat, sens în care se depune copie după certificatul de deces . nr._.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept, următoarele:

Potrivit procesului verbal de punere în posesie încheiat la data de 04.05.1998 și al Titlului de proprietate nr._/3491/30.12.1998, eliberat de C. Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, in favoarea numitei G. I.V., în calitatea sa de moștenitoare a defunctului C. I., s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2 ha și 3530 mp. teren, situat în . din 3 parcele, după cum urmează: parcelele 62 și 62/1, ce fac parte din . 62/1, cu categoria de folosință „fanațe”, în suprafață de 1 ha, ce face parte din .> Potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamanta este moștenitoarea defunctei G. I.V..

Prin adeverința nr._/31.10.2012, eliberată de Primăria Municipiului D., C. Agricol Fond Funciar se stabilește că parcelele 62 și 62/1 înscrise în titlul de proprietate nr._/3491 fac parte din . 60, cum sunt înscrise în titlul respectiv, iar potrivit planului de situație . de ing.R. T., tarlaua 65 are ca vecini la sud „drum”, nu pe numitul C. G..

Examinând actele și lucrările dosarului, văzând că terenul identificat prin parcelele 62 și 62/1, atribuit antecesoarei reclamantei, a fost greșit evidențiat la nivel de . proprietate eliberat sub nr._/3491/30.12.1998, teren care se identifică în realitate prin tarlaua 65, aspect confirmat de către pârâta comisie locală, precum și faptul că . tarlaua 65 are ca vecini la sud „drum”, nu pe numitul C. G., instanța va admite acțiunea, în sensul menționării pentru . numărului corect, precum și a vecinătății corecte, cu consecința obligării pârâtei comisii locale de fond funciar la întocmirea documentației aferente și înaintarea ei către pârâta comisie județeană, care va emite un nou titlu de proprietate corespunzător.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. Crișca, cu domiciliul în ., jud.Hunedoara, împotriva pârâtelor C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, cu sediul în Cluj-N., ..58, jud.Cluj și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor D., cu sediul în mun.D., ..1-2, jud.Cluj.

Dispune anularea procesului verbal de punere în posesie, încheiat la data de 04.05.1998, înregistrat la Consiliul Local al Mun.D., sub nr.3564/11 mai 1998, pe numele antecesoarei reclamantei, G. I.V., precum și anularea Titlului de proprietate nr._/3491, cod_ din 30.12.1998, emis de C. Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, în favoarea numitei G. I.V., în calitatea sa de moștenitoare a defunctului C. I..

Dispune obligarea pârâtei C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor D. la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate, inclusiv a procesului verbal de punere în posesie, în favoarea antecesoarei reclamantei, G. I.V., cu corectarea nr.de ., după cum urmează: parcelele 62 și 62/1 se identifică prin tarlaua 65, iar . tarlaua 65 are ca vecini la sud „drum”.

Dispune înaintarea documentației aferente emiterii unui nou titlu de proprietate în acest sens de către pârâta comisie județeană.

Dispune obligarea pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj la eliberarea unui nou titlu de proprietate modificat în sensul menționat anterior.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C. D. R. I. M. L.

Red./Dact.CD/5ex./08.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria DEJ