Fond funciar. Sentința nr. 806/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 806/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1338/219/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 806/2013

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: S. R.

GREFIER: A.-M. H.

Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VAD, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11.03.2013 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VAD, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, se solicită să se dispună obligarea pârâtei de rândul 1, C. L. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Vad, să anuleze anexa nr.15, poziția 13, . a fost inclusă defuncta M. A. cu suprafețele de 1 ha teren cu vegetație forestieră; Să se dispună obligarea pârâtei de rândul 1, C. L. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Vad, să procedeze la punerea în posesie a reclamantei în calitate de moștenitoare a defunctei M. A., asupra suprafeței de 1 ha pădure, alături de suprafața de 3,81 ha teren situată pe raza teritorială a localității Bogata de sus, județ Cluj, în locul numit”Goroni” la întocmirea documentației aferente și înaintarea procesului verbal de punere în posesie Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în vederea eliberării titlului de proprietate. Să se dispună obligarea pârâtei de rândul 2, C. Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, să întocmească și să elibereze titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha pădure în locul numit”Goroni” conform procesului verbal de punere în posesie întocmit de C. locală Vad, alături de suprafața de 3,81 ha teren, situată în același loc. Să se dispună obligarea pârâtelor în caz de opoziție la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta învederează instanței că este fiica defunctei M. A. decedată în anul 1998 și dorește să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha pădure.

Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta P. E. este fiica defunctei M. A. decedată în anul 1998, aceasta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1 ha pădure. Această suprafață a fost aprobată și trecută în anexa nr. 15 poziția 13, pe numele antecesoarei reclamantei. După întocmirea Anexei nu s-a mai procedat la punerea în posesie și eliberarea procesului verbal de punere în posesie. Ulterior la apariția Legii 1/2000 s-a mai formulat de către moștenitorii defunctei M. A. alături de reclamantă, cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor asupra suprafeței de 3,81 ha teren, cerere aprobată pentru pădurea situată pe raza teritorială a loc. Bogata de Sus în locul numit”Goroni”. Întrucât pentru suprafața de 1 ha teren pădure nu a fost eliberat titlu de proprietate, a solicitat a se întocmi actele de punere în posesie pe un teren alăturat celui de 3,81 ha, astfel încât să formeze o singură parcelă.

Atât reclamanta cât și celelalte persoane trecute sunt nepoții reclamantei și ai defunctei M. A., care au dobândit dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr.702/2008 pronunțată în dos. nr._ a Judecătoriei D., toți dorind să obțină un singur corp de pădure la care sunt îndreptățiți iar C. L. Vad le-a dat asigurări că poate realiza o asemenea punere în posesie pe toată suprafața într-un singur amplasament.

Având în vedere aceste considerente, instanța în baza dispozițiilor Legii 18/1991, va admite acțiunea așa cum a fost formulată și în baza actelor depuse la dosar.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. E. domiciliată în D. ..14 județ Cluj, în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VAD cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ cu sediul în Cluj-N., . nr.58 județ Cluj și în consecință:

Dispune obligarea pârâtei de rândul 1, C. L. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Vad, să anuleze anexa nr.15, poziția 13, . a fost inclusă defuncta M. A. cu suprafețele de 1 ha teren cu vegetație forestieră;

Dispune obligarea pârâtei de rândul 1, C. L. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Vad, să procedeze la punerea în posesie a reclamantei în calitate de moștenitoare a defunctei M. A., asupra suprafeței de 1 ha pădure, alături de suprafața de 3,81 ha teren situată pe raza teritorială a localității Bogata de sus, județ Cluj, în locul numit”Goroni” la întocmirea documentației aferente și înaintarea procesului verbal de punere în posesie Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în vederea eliberării titlului de proprietate.

Dispune obligarea pârâtei de rândul 2, C. Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, să întocmească și să elibereze titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha pădure în locul numit”Goroni” conform procesului verbal de punere în posesie întocmit de C. locală Vad, alături de suprafața de 3,81 ha teren, situată în același loc.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. H. A. M.

Red.RS/DV

Ex.5/02.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 806/2013. Judecătoria DEJ