Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-12-2015, Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria DETA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1655/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.
Sediul în D., . A, jud. T.
Nr. tel:_, fax:_
email:_
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1655
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Președinte A. P. M.
Grefier F. V.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. – Serviciul Fiscal Orășenesc D. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 08.12.2015, de către Serviciul Fiscal Orășenesc D., dovada comunicării, către reclamant a somației nr._ din data de 06.05.2015 și titlului executoriu nr._, la data de 16.12.2015 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP Timișoara și excepție tardivității contestației și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. cu nr._ la data de 19.10.2015, reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. – Serviciul Fiscal Orășenesc D. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea somației nr._ din data de 06.05.2015 emisă de către pârâte pentru suma de 1.250 RON reprezentând impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor; anularea titlului executoriu nr._ din data de 06.05.2015 emis de către pârâte; exonerarea sa de la plata sumei de 1.250 RON pretinsă de pârâte; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivare, s-a arătat că în fapt prin titlu executoriu și somația, mai sus identificate, s-a stabilit în sarcina sa obligativitatea achitării impozitului pe venituri din cedarea folosinței bunurilor în cuantum de 1.250 RON, impozite, care derivă din contractul de închiriere încheiat cu S.C. „FAST THERAPY” S.R.L., perioada de valabilitate a contractului fiind 29.09._12, impozit perceput pentru anul fiscal 2012.
Reclamantul a menționat faptul că pârâtele, în cuprinsul somației și a titlului executoriu, au arătat că suma pentru care s-a început executarea silită este de 1.250 RON, reprezentând debitul pentru anul 2012 și penalități calculate pe anii 2013, 2014, existând neconcordanțe între actele de executare emise.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 172-]174 din OG nr. 92/2003.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
S-a solicitat judecarea și în lipsă.
Alăturat cererii de chemare în judecată s-a atașat împuternicire avocațială și un set de înscrisuri.
La data de 04.11.2015 reclamantul a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 93 lei.
La data de 04.11.2015 Direcția generală a Finanțelor Publice Timișoara a depus la dosar delegație precum și un set de înscrisuri.
La data de 24.11.2015 Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, tot pe cale de excepție a solicitat admiterea excepție tardivității acțiunii, pe cale de consecință respingerea acesteia ca tardiv introdusă, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare ca vădit neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a actelor de executare întocmite de către Serviciul Fiscal Orășenesc D., respingerea ca neîntemeiată a capătului subsidiar de cerere privind exonerarea de la plata sumei totale de 1.250 RON, respingerea cererii privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara, calitatea procesuale pasivă revenind exclusiv organului fiscal care a emis actele de executare, respectiv Serviciul Fiscal Orășenesc D..
În motivare pe excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, s-a menționat faptul că reclamantul a fost decăzut din termenul imperativ de 15 zile de contestare a actului de executare silită.
În motivare pa fondul cauzei s-a precizat faptul că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate, nedovedind practic că organul de executare bugetar ar fi încălcat în vreun fel prevederile legale în materia întocmirii și comunicării actelor de executare silită.
La data de 08.12.2015 Serviciul Fiscal Orășenesc D. a depus la dosar dovada comunicării, către reclamant a somației nr._ din data de 06.05.2015 și titlului executoriu nr._.
La data de 16.12.2015 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, această instituție a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă dat fiind faptul că în cuprinsul actelor contestate, instituție emitentă este Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. – Serviciul Fiscal Orășenesc D..
Cu referire la excepția tardivității contestației a solicitat respingerea acesteia, contestația fiind formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de legiuitor.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt ,Serviciul Fiscal Orășenesc D. a emis pe numele contestatorului M. V. Titlul executoriu nr._/06.05.2015 și somația nr._52313/06.05.2015 pentru plata sumei de 1250 lei reprezentând obligații ale contestatorului față de bugetul consolidat aferent cedării folosinței bunurilor, debit restant aferent trimestrului III și IV a anului 2012 conform deciziei de impunere nr._/08.02.2012 .
Întrucât actele de executare au fost emise de către Serviciul Fiscal Orășenesc D. și nu de către DGRFP-Timișoara, calitatea procesuală pasivă o are doar pârâta Serviciul Fiscal Orășenesc D. nu și pârâta DGRFP-Timișoara. Astfel că instanța va admite excepția lipsei calității procesual –pasive a DGRFP-Timișoara.
Atât Titlul executoriu nr._/06.05.2015 cât și somația nr._52313/06.05.2015 au fost comunicate contestatorului la data de 19.06.2015 prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 23.
Deși contestatorul susține faptul că titlul executoriu și somația i-au fost comunicate la data de 30.09.2015, instanța nu va da eficiență aceste afirmații, pentru că, în cererea adresată de către contestator la data de 14.09.2015 Serviciului Fiscal Orășenesc D. rezultă faptul că acesta știuse de actele de executare efectuate împotriva sa în vederea recuperării debitului în cuantum de 1250 lei stabilit în Titlul executoriu nr._/06.05.2015.
Contestatorul a formulat la data de 18.10.2015 ( data poștei) contestație împotriva actelor de executare dar dezvoltând doar motive care țin de modul de stabilire a debitelor datorate la bugetul de stat, motive care țin de analiza titlului de creanță, respectiv decizia de impunere și decizia de calcul accesoriu.
Ori, în cazul pendinte ,termenul de introducere a contestației la executare împotriva actelor de executare a început să curgă la data de 20.06.2015, ultima zi a termenului fiind în data de 6.07.2015 . Astfel că ,instanța va admite excepția tardivității formulării contestației împotriva actelor de executare și o va respinge ca fiind tardiv introdusă .
În ceea ce privește analiza motivelor care țin de modul de stabilire a debitelor datorate la bugetul de stat, motive care țin de analiza titlului de creanță, respectiv decizia de impunere și decizia de calcul accesoriu, respectiv contestația la titlu,
Potrivit art. 172 alin 3 din Codul de Procedura Fiscala, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanța judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevazută de lege. Potrivi art.209 Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii, cale administrativa de atac. Obiectul contestației îl poate constitui sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ atacat iar potrivit art.206 alin.3 și art.207din codul de proc. fiscală contestația se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, deciziile emise în soluționarea contestațiilor putând fi atacate de către contestator, (art.218 din același act normativ) la instanța de contencios administrativ competentă. Așadar,legea prevede o alta procedură pentru contestarea titlului de creanță fiscală care în speță este titlu executoriu. Chiar și în situația în care contestatorul ar fi uzat de procedura anterior menționată, deși nu a depus niciun înscris în acest sens, dispozițiile codului de procedură fiscală sunt foarte clare: introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executare actului fiscal ( art.215).
În această situație, pe calea contestației la executare pot fi invocate doar neregularități care privesc executarea silită (comunicare acte de executare, stingerea debitului etc), neputându-se invoca apărări de fond care privesc neregularitatea titlurilor de creanță care au devenit titluri executorii prin expirarea termenului de plată și pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de atac.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare formulată și împotriva titlului executoriu .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
Respinge contestația formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. V. având CNP_, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., etaj 2, . la Cabinet de Avocat Bot C., în contradictoriu cu intimata Serviciul Fiscal Orășenesc D. cu sediul în D., ., județul T., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. cu sediul în Timișoara, .. 9B, județul T., ca fiind tardiv introdusă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2015.
Președinte Grefier
A. P. M. F. V.
Redatat APM 18.12.2015.
Tehnoredactat FV 28.11.2015.
4 exemplare / 2 exemplare comunicate părților.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1652/2015. Judecătoria DETA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1658/2015.... → |
---|