Plângere contravenţională. Sentința nr. 63/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 63/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 22901/325/2014

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.

Sediul în D., . A, jud. T.

Nr. tel:_, fax:_

email:_

.

operator de date cu caracter personal nr. 5271

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 63

Ședința publică de la 15 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P. M.

Grefier F. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de petentul L. J. Z. F. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, din oficiu, față de prevederile art.159 indice 1 alin.4 Cod procedură civilă, instanța își verifică competența generală, materială și teritorială și constată că este competentă în raport de aceste criterii față de prevederile art.32 din OG nr.2/2001. Prin acest text de lege se stabilește competența de soluționare a plângerilor contravenționale care este atribuită judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenție.

Instanța încuviințează proba cu procesul verbal, înregistrarea video, copia atestat operator radar, buletinul de verificare metrologică. Respinge ca nefiind concludente, proba cu înscrisul certificat de omologare aparat radar precum și proba cu ordinul de serviciu al operatorului radar, probe solicitate de către petent.

Având în vedere susținerile petentului, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

Prin declinarea competenței, conform sentinței civile nr._ din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, a fost investită Judecătoria D. cu soluționarea plângerii formulată de petentul L. J. Z. F. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T., înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub același număr, prin care solicită instanței anularea procesului-verbal . nr._ încheiat în data de 14.07.2014, precum și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii petentul a arătat că în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 58B între localitățile Birda și Voiteg a fost oprit pentru un control de către un echipaj de poliție, care i-a comunicat că a depășit viteza legală.

S-a susținut că acuzația agentului de poliție este nefondată, nu avea viteza de 152 KM7H cum i-a comunicat.

Sa arătat că mașina poliției este în mișcare în momentul înregistrării vitezei, iar vizibilitatea era redusă datorită condițiilor meteo nefavorabile.

Petentul nu a motivat în drept plângerea formulată.

Alăturat cererii de chemare în judecată au fost atașate: cartea de identitate a petentului, copia procesului-verbal atacat, dovada de circulație, taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (filele 6-9 dosar Judecătoria Timișoara).

La data de 10.09.2014 Inspectoratul de Poliție Județean T. – Serviciul Rutier a depus la dosar documentația care a stat la baza sancționării contravenționale a petentului, prin emiterea procesului-verbal (filele 17-21 dosar Judecătoria Timișoara.

La termenul din data de 18.11.2014 a fost invocată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara iar prin sentința civilă nr._ din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus declinarea competenței privind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul L. J. Z. F. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T., având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei D. (fila 27 dosar Judecătoria Timișoara.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 17.07.2014, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.102 alin.3 lit e din OUG nr.195/2002 și cu sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile .

S-a reținut în sarcina petentului că în data de 17.07.2014 la ora 15:50 pe DN 58 B la km 65+500 m a condus autoturismul cu nr._ cu viteza de 152 km /ora, pe un sector de drum unde limita de viteză e de 90 km/h ,depășind cu 62 km/h limita legal admisă în afara localității.

Împotriva procesului verbal de contravenție petentul a formulat, în termen legal, prezenta plângere.

Procesul verbal contestat a fost încheiat în prezența petentului, fiind semnat de către aceasta .

Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța reține că în procesul verbal de contravenție sunt consemnate datele prevăzute de art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia iar actul sancționator este semnat de către agentul constatator. De asemenea, instanța reține că agentul constatator a indicat în procesul verbal actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, respectiv OUG 195/2002 rep.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că prin raportare la jurisprudența CEDO, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura faptei;3) natura și gradul de severitate a sancțiunii aplicate.

În cauză, nerespectarea regulilor privind viteza reprezintă o faptă contravențională și nu penală. Deasemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 810 lei ,dar și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile . Pe de altă parte rațiunea urmărită de către legiuitor în încriminarea acestei fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice. Totodată nerespectarea regulilor privind viteza poate genera o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice, cât și consecințe deosebit de grave.

Astfel, prin raportare la sancțiunea aplicată și la natura faptei, instanța a concluzionat că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul Convenției cu consecințele următoare: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă niciuna din aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează aceste garanții se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă procesului-verbal de contravenție și cu atât mai mult să-l lipsească de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta proporționalitatea dintre scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționată contravențional.

Din această perspectivă, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are prin el însuși forța probantă și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu înseamnă a nega prezumția de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art.6 din Convențiea Europeană.

Astfel că, sub aspectul temeiniciei, instanța va reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului.

Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit e din OUG 195/2002 ca este contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a –IV –a de sancțiuni depășirea cu mai mult de 50 km /h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Conform art. 49 alin.1 lit c) din OUG nr. 195/2002 limita maximă de vitezăpe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

Disp. art. 109 din OG nr.2/2001 stipulează la alin. 2 „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit alin. 3 : În cazurile prevăzute la alin. 2, procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.”

De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.”

Analizând dispozițiile de mai sus, instanța reține că în situația în care un conducător auto depășește viteza legală, pentru a-i fi imputată fapta și pentru ca acesta să fie sancționat contravențional trebuie ca viteza de deplasare a acestuia să fie depistată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Astfel, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Instanta va reține că situația de fapt descrisă în procesul verbal contestat corespunde realități, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin 3 lit e din OUG nr.195/2002.

Instanța nu va reține că viteza de deplasare a petentului era mai mică decât cea înregistrată pentru că rezultatul unei măsurări de viteză efectuată cu cinemometrul nu înglobează limitele erorilor tolerate, ci înglobează o eroare de măsurare a cărei valori poate diferi de la o măsurare la alta, iar la controlul metrologic legal efectuat periodic prin verificări metrologice se urmărește ca aceste erori de măsurare să se încadreze în limitele erorilor tolerate impuse. Ulterior efectuării controlului metrologic legal utilizatorul are obligația de a respecta instrucțiunile de instalare, punere în funcțiune și utilizare, eleborate de producător. Verificarea încadrării în cerințele cuprinse în NML 021-05 ( printre care se numără și încadrarea în limitele erorilor tolerate, conform paragrafului 3.1.1 ) se realizează în principal cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.

Întrucât la dosar a fost depus de către intimată buletinul de verificare metrologică a cinemometrului folosit ( fila 20), atestatul agentului constatator (fila 20), CD cu înregistrarea faptei reținute în sarcina reclamantului (fila 18), instanța va constata că viteza cu care circula petentul la volanul auto_ pe DN 58 B la km 65+500 m la data de 17.07.2014 la ora 15:50 pe DN 58 B la km 65+500 m (DN58B este un drum național din România, care leagă Reșița și B. de localitatea Voiteg din județul T. ,sector de drum drum pe care limita de viteză este de 90 km/h ) a fost de 152 km /ora, cinemometrul montat pe autospeciala poliției indicând corect viteza și întrucât agentul constatator este o persoană calificată, va aprecia că au fost respectate instrucțiunile de instalare, punere în funcțiune și utilizare elaborate de producătorul aparatului. Instanța nu va considera întemeiată apărarea petentului cum că aparatul radar nu era omologat să măsoare viteza în regim staționar întrucât din buletinul de verificare metrologică existent la dosar rezultă că aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_ măsoară viteza atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.

Astfel, în măsura în care în procesul-verbal este indicat numărul și . și marca și numărul autoturismului pe care a fost montat aparatul radar cu care s-a măsurat viteza cu care a circulat petentul la volanul autoturismului, putându-se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile art.109 alin.2 din O.G nr.195/2002, respectiv dacă viteza a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, procesul verbal fiind susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are o altă probă de nevinovăție, se poate susține temeinicia acestuia fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si recunoscuta de Curtea Europeana în numeroase cauze referitoare la contraventii ( cauza A. împotriva României).

De altfel, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt cu privire la această faptă contravențională reținută în sarcina sa.

Întrucât procesul verbal de constatare a contravenției nu face dovada deplină a celor înscrise în acesta deoarece O.G nr.2/2001 nu arată în mod expres care este forța probatorie a acestuia ,dar CEDO, analizând plângeri formulate de persoane care, fiind sancționate contravențional, au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a art.6 din Convenție prin nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text a statuat că distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația statelor semnatare ale Convenției nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art.6 din Convenție. Curtea a concluzionat că acuzația adusă contravenientului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar petentul beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contarvențională desfășurată în fața instanței revine în primul rând organului constatator și nu petentului ( cauza A. contra României).

În această situație, în măsura în care procesul verbal este susținut de dovezi, iar contravenientul nu are probe din care rezultă nevinovăția sa, instanța va susține temeinicia acestuia .

Față de probele administrate, instanța apreciază că prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată, în sensul că starea de fapt consemnată în cuprinsul acestuia cu privire la fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost dovedită .

În consecință, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție – deși, potrivit disp. art.249 C.proc.civ., îi incumba sarcina acestei probe – și ținându-se seama și de faptul că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului verbal care să poată fi reținută din oficiu, instanța constată așadar că forța probantă a procesului verbal nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată- amenda în cuantum de 810 lei( echivalentul a 9 puncte-amenda, punctajul minim conform clasei IV de sanctiuni – art.98 alin.4 lit.d din OUG nr.195/2002) cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, în cauză, agentul constatator a aplicat corect aceste dispoziții legale și a individualizat corect sancțiunea .

Fată de aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent și va menține procesul verbal ca legal și temeinic întocmit.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. J. Z. F. (CNP_) cu domiciliul în Timișoara, ., . în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean T. cu sediul în Timișoara, .. 46, județul T..

Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 17.07.2014 ca fiind legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 ianuarie 2015.

Președinte Grefier

A. P. M. F. V.

Redactat APM la 20.01.2015.

Tehnoredactat FV 22.01.2015.

4 exemplare / 2 exemplare comunicate părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 63/2015. Judecătoria DETA