Plângere contravenţională. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 1660/220/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL T.
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 64
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Completul compus din
Președinte A. P. M.
Grefier F. V.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 13.01.2015, de către reclamantă, un act procesual prin care a solicitat aprobarea cererii de chemare în judecată, întrucât ea nu a circulat cu mașina, are o pensie de 350 lei și să suporte o amendă pentru ea ar fi o mare povară, a solicitat transformarea amenzii în avertisment întrucât este la prima greșeală și faptul că mașina nu a avut rovinietă nu reprezintă un pericol pentru alți conducători auto, a solicitat judecarea și în lipsă.
Fiind prima zi de înfățișare, instanța, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 131, alineat (1) din Noul cod de procedură civilă, își verifică competența generală conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă și teritorială conform art. 32 aliniat 1 din OG nr. 2/2001, și constată că este competentă să judece pricina.
Instanța pune în discuție probatoriul.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar
Instanța văzând că nu s-au solicitat probe noi, nu s-au invocat excepții, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 19.11.2014, reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.10.2014.
În motivarea plângerii contravenționale s-a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal deoarece lipsește semnătura agentului constatator, acesta fiind comunicat prin poștă și nu prim mijloace electronice, el trebuind a fi semnat în original de către agentul constatator, lipsa semnăturii agentului constatator fiind caz de nulitate absolută, iar în subsidiar, în cazul în care se v-a constata că procesul-verbal ar fi valabil, transformarea amenzii contravenționale în avertisment, întrucât are o pensie de 350 lei, mașina a moștenit-o și el la 82 de ani, nu o conduce, ci o mai dă la nepoți să circule.
S-a mai solicitat a se avea în vedere că este la prima abatere contravențională și că nu a mai luat o amendă în viața sa iar pericolul social al abaterii pentru ceilalți participanți în trafic este nul.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost atașate: taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, copia procesului-verbal contestat, copia cuponului de pensii pe luna octombrie 2014, cartea de identitate a reclamantei (filele 3-8).
La data de 28.11.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare (filele 10-11) prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată, iar în subsidiar, menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.
Pârâtul a solicitat respingerea excepției nulității absolute a procesului-verbal, invocând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, precum și art. 7 ale aceluiași act normativ.
În motivare a arătat că la data de 08.07.2014, pe DN 69 km 24+760 m, pe raza localității Orțișoara, județul T., vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând reclamantei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 28.10.2014 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.10.2014 de către . Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Pârâta a mai menționat că potrivit dispozițiilor art. 1 aliniat 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01.07.2002, a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Pârâta a solicitat a se observa că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În temeiul art. 411 alin. (1) punctul 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea și în lipsă.
În probațiune a solicitat proba cu: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
Alăturat întâmpinării a depus un set de înscrisuri (filele 12-14).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către părți la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.10.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei conform art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002 .
În sarcina petentei s-a reținut că în data de 08.07.2014, la orele 22,12 autoturismul categoria A cu nr. TM 04 cLR aparținând reclamantei a circulat pe pe DN 69 km 24+760 m, Orțișoara, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal contestat a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și a HG 1259/2001, încheiat în lipsa reclamantului.
Împotriva procesului verbal de contravenție reclamantul a formulat, în termen legal, prezenta plângere.
La dosar au fost depuse de către intimată proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR aferentă procesului verbal . R14 nr._/28.10.2014, certificat calificat (fila 12-14).
Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul verbal contestat a fost încheiat în lipsa contravenientului sau martorilor pentru că constatarea contravenției s-a efectuat cu ajutorul unor mijloace tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, conform prevederilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002 ,omologate, amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal.
Instanța reține că procesul verbal contestat, are asociată semnătura electronica extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice, iar, conform art. 7 din Legea 455/2001: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”. Instanța va mai reține și faptul că, într-adevăr, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplica pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, astfel că procesul verbal este legal întocmit atât în situația în care poartă semnătura olografă a agentului constatator cât și în cazul în care poartă semnătura electronică bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice .
În această situație ,instanța va aprecia că semnătura electronică aplicată de către agentul constatator pe procesul verbal atacat, respectă condițiile legale .
Din punct de vedere al legalității, instanța constată că, la întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că prin raportare la jurisprudența CEDO, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura faptei;3) natura și gradul de severitate a sancțiunii aplicate.
În cauză, nerespectarea regulilor privind plata rovinietei reprezintă o faptă contravențională și nu penală. Prevederile Og nr. 15/2002 instituie o obligație de diligență din partea utilizatorului de vehicule, iar în momentul în care s-a realizat această sustragere este angajată răspunderea contravențională, chiar și în cazul culpei în forma sa cea mai simplă. Rațiunea legii este evidentă în acest caz, urmărind obligația oricărui utilizator de vehicule de a circula pe drumurile naționale, având la bordul acestora dovada care să ateste plata rovinietei .De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 250 lei. Astfel, prin raportare la sancțiunea aplicată și la natura faptei, instanța a concluzionat că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul Convenției cu consecințele următoare: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă niciuna din aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează aceste garanții se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă procesului-verbal de contravenție și cu atât mai mult să-l lipsească de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta proporționalitatea dintre scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționată contravențional.
Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.
Însă ,niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că jurisdicția europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi.
Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențiala dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească, cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept, anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. Prin urmare, Curtea a tatuat că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de "stabilire legală a vinovăției" în sensul art.6 din Convenție. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale ,minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat, în mod constant, că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).
Instanța reține că în cazul de față ( având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței),
aplicarea art. 6 din Convenție prezentei cauze nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.
Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată că art. 34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, însă instanța, pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
Înțeleasă într-o modalitate restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materia contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.
Or, sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din OG nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție.
Din această perspectivă, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are prin el însuși forța probantă și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu înseamnă a nega prezumția de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art.6 din Convenția Europeană.
Astfel că, sub aspectul temeiniciei, instanța va reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului
Prin urmare, în prezenta cauză instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci analizarea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de către aceasta. Așadar, procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, poziția părților), situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție poate fi confirmată sau infirmată.
Potrivit art. 8 din OG 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Dispozițiile art.7 alin.1 din OG nr.15/2002 stipulează că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile revine în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, iar, la data de 08.07.2014, ora 22,12, autoturismul categoria A cu nr._ a aparținut petentei și a circulat pe pe DN 69 km 24+760m, Orțișoara, fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de către petentă.
Faptul alegat de către reclamantă că dumneaei nu circulă cu mașina având o vârstă înaintată și o mai dă nepoților, nu are relevanță atâta timp cât nu s-a făcut dovada că în certificatul de înmatriculare al autoturismului calitatea de deținător al autoturismului respectiv o are altă persoană.
În consecință, avându-se în vedere împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție – deși, potrivitart.249 C.proc.civ., îi incumba sarcina acestei probe – și ținându-se seama și de faptul că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului verbal care să poată fi reținută din oficiu, instanța constată așadar că forța probantă a procesului verbal nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Prin urmare, întrucât reclamanta avea calitatea de utilizator și în această calitate avea obligația de a achita tariful de utilizare prin intermediul SIEGMCR, fapta reținută în sarcina sa, așa cum a fost descrisă în cuprinsul actului sancționator, constituie contravenția prevăzută de art 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din OG 15/2002, fiind corect individualizată și sancțiunea aplicată - amenda în cuantum de 250, 00 lei, plângerea fiind neântemeiată, urmând a fi respinsă.
În baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 – cu modificările ulterioare, instanța va
menține ca temeinic și legal procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 2.06.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de reclamanta P. F. (CNP_) cu domiciliul în Denta, nr. 355, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. cu sediul în București, sector 6, .. 401A, pentru anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.10.2014.
Menține procesul verbal de contravenție ., nr._/28.10.2014 ca fiind legal și temeinic.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 ianuarie 2015.
Președinte Grefier
A. P. M. F. V.
Redactat APM 20.01.2015.
Tehnoredactat FV 20.01.2015.
4 exemplare / 2 exemplare comunicate.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Succesiune. Sentința nr. 129/2015. Judecătoria DETA → |
|---|
