Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 468/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 468/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 1227/220/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 468

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții B. V. și B. L. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. L., în reprezentarea reclamanților, și avocat O. S., în calitate de curator special, pentru pârât, lipsesc reclamanții și pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtului, prin curator special.

Reprezentanta reclamanților depune la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate, dar și dovada achitării remunerației pentru curatorul special desemnat în cauză, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.

Văzând că nu s-au solicitat probe noi, nu s-au invocat excepții, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea plângerii pentru motivele detaliate în cererea de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.

Avocat O. S., curator special desemnat pentru pârâtul M. I., solicită respingerea plângerii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 24 sept.2014, reclamanții B. V. și B. L., în contradictoriu cu pârâtul M. I., au formulat plângere împotriva Încheierii de respingere nr._ din data de 25.08.2014, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare formulată, prin avocat L. L., privind reconstituirea cărții funciare nr. 4889 Jebel, cu nr. top 46/a și intabularea dreptului de proprietate prin uzucapiune, dispuse prin Sentința civilă definitivă nr. 1458/03.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., solicitându-se admiterea plângerii și pe cale de consecință, admiterea cererii privind reconstituirea Cărții funciare nr. 4889 Jebel și intabularea dreptului lor de proprietate, cu titlu de drept dobândit prin uzucapiune, astfel cum s-a dispus de către instanța de judecată.

În motivare se arată că cererea formulată și înregistrată sub nr. 5500/13.03.2014, avea două solicitări: reconstituirea CF nr. 4889 Jebel, cu nr. top 46/a; intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din C.F. nr. 4889 Jebel, cu titlu de uzucapiune, în baza Sentinței civile nr. 1458/03.12.2013, definitivă, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._

Prin Sentința civilă nr. 1458/03.12.2013, definitivă, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, anexată cererii, s-a admis cererea formulată de către B. V. și B. L. și pe cale de consecință, s-a constatat că au dobândit prin uzucapiune, în condițiile art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 676 mp, situat în . Cartea Funciară nr. 4889 Jebel, având nr. top 46/a; s-a dispus reconstituirea Cărții Funciare nr. 4889 Iebel, având nr. top 46/a și intabularea dreptului de proprietate dobândit de ei în această carte funciară, cu titlu de drept dobândit prin uzucapiune, concomitent cu radierea drepturilor înscrise în favoarea fostului proprietar tabular Sacară I. N..

Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară D. recunoaște în încheierea de respingerea că CF 4889 Jebel este lipsă, conform mențiunii din 1937 și totuși refuză reconstituirea dispusă de Judecătoria D..

Din cuprinsul încheierii a cărei reexaminare a solicitat-o, menținută ca urmare a respingerii cererii de reexaminare, rezultă că cererea a fost respinsă pentru următoarele: se susține că ar fi inadmisibilă cererea privind reconstituirea CF 4889, în ciuda faptului că se recunoaște chiar în încheiere că aceasta este lipsă la inventarul din 2005, conform mențiunii din B1 din 1937; în condițiile în care nu s-a procedat la reconstituirea CF 4889, așa cum a dispus instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă, aceasta din urma este notată în altă carte funciară, respectiv in CF nr. 5200.

Procedând astfel, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. încalcă art. 888 din Codul civil, care prevede: "înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza ... hotărârii judecătorești rămase definitivă ... "

Apreciază că în mod neîntemeiat, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. a respins cererea, în ciuda faptului că nu a formulat opoziție în baza art. 1051 din Codul de procedură civilă, existând la dosarul cauzei somație emisă de către Judecătoria D. în acest sens și totodată nu a respectat termenele de soluționare prevăzute de lege.

Astfel, în speță, este vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă prin care se constată dobândirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului descris mai sus, drept garantat de Constitutie și Codul civil.

Judecătoria D., în temeiul prevederilor art. 1051 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, a dispus emiterea unei somații și afișarea acesteia la imobilul în litigiu; afișarea la sediul instanței; afișarea la biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară; afișarea la sediul Primăriei în raza căreia se află imobilul; publicarea în doua ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională.

Reclamanți fac vorbire de prevederile art. 1051 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura civila, Ordinul nr. 186/2009, art. 31 din legea nr. 7/1996

În opinia lor Încheierea de respingere este confuză, făcând referire la alt imobil, altă carte funciară și alt proprietar față de cele menționate în sentința definitivă.

După cum se poate observa la o simplă lectură a Încheierii de respingere BCPI D. în loc să procedeze la cele dispuse de către instanță, respectiv reconstituirea CF nr. 4889 Jebel, notează sentința în altă carte funciară, respectiv CF nr. 5200 Jebel, făcând referire la alt imobil decât cel al cărui proprietari sunt ei.

Astfel deși sunt proprietarii terenului intravilan în suprafață de 676 mp, din Jebel, înscris în cartea funciară nr. 4889 Jebel, pierdută din 2003 ca și dosar cu originale, sunt nevoiți să suporte consecințele confuziilor și pierderilor de cărți funciare din cadrul BCPI D..

Consideră că în cazul în care proprietarul tabular înscris în CF, M. I., ar fi în viață, și ar avea interes în cauza soluționată definitiv prin sentința indicată, ar fi făcut negreșit opoziție.

Faptul că acesta nu a formulat opoziție, este o dovadă în plus că imobilul al cărui proprietar este, nu este unul și același cu cel proprietatea lor, ei nefiind vreodată tulburați în a poseda terenul descris mai sus, proprietatea lor, după cum a reieșit din întreg probatoriul administrat în cauza: înscrisuri, expertiză de specialitate, martori, lipsa vreunei opoziții la cerere.

Mai mult, art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede: "In cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită ori completată prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nicio altă carte funciară, precum și in cazul in care 0 carte funciara a fost distrusă, pierdută ori a devenit nefolosibilă, în tot sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea și reconstituirea, după caz, se fac de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri. In acest scop se folosesc toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauză, precum și situația dreptului de proprietate."

În concluzie, având în vedere cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în baza probatoriului administrat în cauză, inclusiv documentație cadastrală, precum și faptul ca până la soluționarea cauzei nicio persoană nu a formulat opoziție, solicită admiterea plângerii.

În drept, invocă art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, precum și toate dispozițiile legale invocate în formularea prezentei.

Pârâtul, prin curator special, desemnat de instanță, formulează întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii împotriva încheierii de respingere nr._/25.08.2014 emisă de OCPI T. – prin BCPI D..

Consideră că instanța nu poate dispune admiterea plângerii, pe cale de consecință admiterea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al reclamanților asupra nr. top. 46/a a cărui proprietar tabular este atâta timp cât hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul reclamanților, nu îi este opozabilă, nefiind pronunțată în contradictoriu cu el ci cu Statul Român reprezentat prin .> Potrivit art. 893 lit. a cod civil „ Înscrierea unui drept real se poate efectua numai împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută”, iar admiterea plângerii ar reprezenta o nesocotire a acestui text legal.

În drept, invocă prev. art. 205-208 C.p.c. precum și pe celelalte texte legale mai sus amintite.

În probațiune, înțelege a se folosi de înscrisuri, prezumții precum și orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbateri.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând documentele de la dosar instanța reține următoarele:

Prin Încheierea nr. 5500 din 11.07.2014 Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. a respins cererea petenților B. V. și B. L. cu privire la reconstituirea cărții funciare 4889 Jebel, nr. top. 46/a și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4889 Jebel în favoarea petenților, concomitent cu radierea dreptului de proprietate al lui S. I. N., motivându-se lipsa condițiilor legale, invocându-se art. 893 lit. a Cod civil. Astfel, registratorul de carte funciară arată că deși instanța, prin sentința civilă nr. 1458/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria D., dispune reconstituirea CF 4889 Jebel, pentru imobilul cu nr. top. 46/a, cererea este inadmisibilă întrucât pentru acest top există deschisă carte funciară, iar cartea funciară ce se dispune a se reconstitui a fost sistată cu nr. 1869/17.05.1937, odată cu transcrierea în CF 4978 Jebel.

În ceea ce privește cererea de radiere a fostului proprietar S. I. N., BCPI D. constată că nr. top 46/a este înscris în CF 5200 Jebel, convertită în_ Jebel, având ca proprietar pe M. I.. În consecință sentința judecătorească mai sus amintită nu îi este opozabilă acestuia din urmă.

Împotriva acestei încheieri petenții au formulat cerere de reexaminare soluționată de OCPI T. – BCPI D. prin încheierea de respingere nr._ din data de 25 august 2014.

Analizând dosarul de carte funciară depus la dosar, instanța reține că prin Sentința Civilă nr. 1458/03.12.2013 Judecătoria D. a admis acțiunea reclamanților B. V. și B. L., a constatat că aceștia au dobândit prin uzucapiune, în condițiile art. 28 din Decretul Lege 115/1938 dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 676 mp, situat în . CF 4889 Jebel, nr. top. 46/a. Prin aceeași sentință s-a dispus reconstituirea cărții funciare nr. 4889 Jebel, cu privire la imobilul cu nr. top. 46/a și intabularea dreptului de proprietate dobândit de reclamanți prin uzucapiune, concomitent cu radierea drepturilor înscrise în favoarea fostului proprietar tabular S. I. N., decedat în anul 1993.

Potrivit extraselor de carte funciară depuse la dosar rezultă că imobilul cu nr. 46/a – teren intravilan a fost inițial înscris în CF 4889 Jebel, apoi, în anul 1937 a fost transcris în CF 4978 Jebel iar apoi, în anul 1947 a fost transcris în CF 5200 Jebel, carte funciară în care figurează și în prezent.

În urma fiecărei transcrieri, cartea funciară din care imobilul a fost transcris a fost sistată.

Potrivit art. 34 din Legea 7/1996, o carte funciară poate fi reconstituită dacă a fost pierdută, distrusă sau a devenit nefolosibilă. În speță, după cum am arătat, deși prin hotărâre judecătorească se dispune refacerea unei cărți funciare, acest demers este inadmisibil atâta timp cât pentru imobilul despre care se face referire în cuprinsul hotărârii judecătorești există deschisă o carte funciară.

Susținerile petenților cu privire la neformularea unei opoziții de către OCPI T. sunt nefondate întrucât art. 1051 C. făcând referire la persoanele interesate care pot face opoziție în termen de 6 luni de la afișare, are în vedere acele persoane care pot invoca un drept de proprietate sau un alt drept real cu privire la imobilul al cărui drept de proprietate se tinde a fi dobândit prin uzucapiune.

Altfel, în situația în care s-ar deschide o carte funciară în care să fie înscris imobilul cu nr. top 46/a Jebel, s-ar ajunge la o situație inacceptabilă în care același imobil să figureze în două cărți funciare distincte.

Totodată, potrivit extrasului de carte funciară nr._ Jebel, provenit din 5200 Jebel, imobilul cu nr. top 46/a – teren intravilan în suprafață de 475 mp se află în proprietatea numitului M. I..

Potrivit sentinței civile invocate de petenți, proprietarul tabular față de care instanța a constatat ca fiind incidentă uzucapiunea a fost S. I. N..

În aceste condiții, instanța constată că pentru înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 893 Cod civil, potrivit cărora înscrierea unui drept real în cartea funciară poate fi efectuată numai împotriva aceluia care la data formulării cererii este înscris ca titular al dreptului. Or, așa cum am arătat, hotărârea judecătorească face referire la S. I. N. și nu la M. I., fapt pentru care, pentru acesta din urmă sentința civilă nu este opozabilă.

În consecință instanța apreciază ca fiind legale încheierile de carte funciară nr. 5500 din 11.07.2014 și nr._ din data de 25 august 2014 emise de OCPI T. – Birolul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., fapt pentru care va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva acestora.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de reclamanții B. V. și B. L., cu domiciliul ales la avocat L. L., din Timișoara, .. 2, ., jud. T., în contradictoriu cu M. I., cu ultimul domiciliu în ., jud. T., reprezentat prin curator special, av. O. S..

Menține încheierile de carte funciară nr. 5500 din 11.07.2014 și nr._ din data de 25 august 2014 emise de OCPI T. – Birolul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red. DIH/I.S. - 15 Mai 2015/5 ex./emis 3 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 468/2015. Judecătoria DETA