Pretenţii. Sentința nr. 1327/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1327/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1327/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.

.

operator de date cu caracter personal nr. 5271

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1327

Ședința publică de la 24 septembrie 2015

Completul compus din

Președinte A. P. M.

Grefier F. V.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de P. „E. G. nr. 1” D., în contradictoriu cu pârâtul A. D., având ca obiect pretenții.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța văzând că nu sunt alte probe de administrat, declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare asupra fondului.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 23.04.2015, reclamanta Asociația de P. „E. G. nr. 1” D., în contradictoriu cu pârâtul A. D., a solicitat a se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1.325,34 lei, reprezentând cota de întreținere și penalități aferente.

În motivare s-a arătat că în fapt pârâtul, în calitate de proprietare al apartamentului nr. 7 din blocul A7, scara B, nu a mai achitat cotele la întreținere aferente acestui apartament, până în luna ianuarie 2015, suma totală fiind de 1.325,34 lei.

Reclamanta a precizat faptul că în conformitate cu aret. 50 din Legea nr. 230/2007 este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Alăturat cererii de chemare în judecată reclamanta a depus un set de înscrisuri în susținerea acesteia.

La data de 07.05.2015 reclamanta a depus la dosar un act procesual prin care a arătat că pârâtul, proprietarul apartamentului nr. 7 din ., nu a plătit cheltuielile de întreținere, astfel suma totală reprezentând cheltuieli la întreținere și penalitățile aferente fiind de 1.325,34, penalități care au fost calculate până la 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și au fost aplicate în funcție de facturile de la furnizor – Aquatim D., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale pe care o are restantă la apă și canal și penalitățile aferente, eșalonat până la achitarea întregii sume, prin oprirea unei sume fixe lunare din pensie.

La data de 23.09.2015 reclamanta a depus la dosar un act procesual prin care a arătat că pârâtul a achitat restanțele la întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține :

Pârâtul A. D. locuiește în D. .. A7, . și face parte din Asociația de proprietari „E. G. nr. 1” D..

Aceasta nu și-a mai achitat cheltuielile comune de întreținere către asociație încălcând prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007 potrivit căruia „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

În conformitate cu prevederile art. 49, alin. 1 din același act normativ asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări care nu va fi mai mare de 0,2% pentru fiecare zi întârziere.

Prin neplata cheltuielilor comune de întreținere pârâta a înregistrat un debit de 1325,34 lei .

Instanta, având în vedere înscrisul depus de către reclamantă la data de 25.06.2015 ( fila 23) prin care învederează faptul că pârâtul a plătit restanța la întreținere în cuantum de 1325,34 lei, constatând ca cererea a rămas fără obiect, va dispune respingerea acțiunii reclamantei ca fiind lipsită de obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de P. „E. G. nr. 1” D. având C._, cu sediul în Drta, . A7, scara B, ., în contradictoriu cu pârâtul A. D. cu domiciliul în D., . A7, scara B, ., având ca obiect pretenții.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

A. P. M. F. V.

Redactat APM _7.10.2015.

Tehnoredactat FV 7.10.2015.

4 exemplare / 2 exemplare comunicate părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1327/2015. Judecătoria DETA