Acţiune în constatare. Sentința nr. 1524/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1524/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 9688/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1524/2013
Ședința publică din: 19.03.2013
Instanța constituită din:
P.: A. E. B.
GREFIER: G. O.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții A. A. și A. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 (1) C.proc.civ., a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.03.2013.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.10.2012, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții A. A. și A. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele . și . D. să se constate că au caracter abuziv următoarele clauze inserate în convenția de credit nr._/AB/17.03.2008:
- pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale referitoare la comisionul de penalizare și dobânda penalizatoare
- pct. 5 lit. a) din condiții speciale și pct.3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc
- pct.8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct.10.1 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”;
- pct.10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”. Totodată, au solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite în plus de la data încheierii convenției – 17.03.2008 – până la data recalculării planului de rambursare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au arătat că au încheiat convenția de credit nr._/AB/17.03.2008, modificată prin act adițional, pe care au fost nevoiți să îl semneze deoarece la acea dată le-a fost imposibil să achite integral convenția, singura posibilitate fiind aceea de a accepta condițiile impuse de pârâtă. Reclamanții invocă prevederile art.1 al.1 și 3 din Legea nr. 193/2000, dar și ale art. 4 al. 1, al. 2 și al. 3 din același act normativ, referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce nu au fost negociate direct cu consumatorul și arată că în speță suntem în prezența unei convenții preformulate, prin care s-a încălcat principiul libertății contractuale care guvernează contractele sinalagmatice. Se mai arată că potrivit art. 1 lit. a) din lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive din aceeași lege, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Pe acest aspect, reclamanții consideră că nu a existat o motivație întemeiată din partea pârâtei care să ducă la modificarea convenției de credit dintre părți.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale O.U.G. nr. 50/2010.
Au atașat cererii de chemare în judecată, în copie, notificare, convenția de credit nr._/AB/17.03.2008, contract de deschidere cont persoane fizice, polița de asigurare, plan de rambursare inițial și plan de rambursare credit după implementarea O.U.G. nr. 50/2010.
Pârâta . formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate cu titlul de comision risc / administrare, iar în rest respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta recunoaște că toate contractele de credit sunt contracte preformulate, la toate instituțiile bancare, în care, în principiu, este conținută oferta băncii, pe care clientul, după analiza acesteia, ia decizia de a încheia contractul; se arată, în acest context, că reclamanților nu le-a fost impusă convenția sau clauzele acesteia, întrucât banca nu deține un monopol pe piață în acordarea creditelor. Se mai arată că în lipsa dovedirii vicierii consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, trebuia aplicat principiul prevăzut de art. 969 C.civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.
Cu privire la clauza prevăzută la pct.4 lit. a) și b) din condițiile speciale ale convenției, se arată că se stabilesc sancțiunile contractuale pentru neplata la termen a ratelor stabilite prin contract, clauză permisă de art. 36 din O.U.G. nr.50/2010 și care își produce efectele numai în cazul neachitării la scadență a ratelor. Cu privire la clauzele ce stabilesc comisionul de risc, arată că acesta este inclus în D., și că toate costurile creditului sunt prevăzute distinct în cuprinsul convenției pentru ca reclamanții să cunoască din ce este formată D.. În acest sens, se arată că atâta timp cât reclamanții au fost de acord cu dobânda anuală efectivă, este evident că au fost de acord și cu acest comision de risc, care este clar precizat și dimensionat în funcție de valori concrete, rămânând neschimbat pe durata de derulare a creditului. Consideră că suma pretinsă cu acest titlu nu este necesar să compenseze o pierdere concretă, ci este legitim pretinsă și păstrată cu titlul de preț al posibilității de pierdere. Mai arată că acest comision este parte componentă a prețului, element exclus de art. 4 din Directiva Europeană nr. 93/13/CEE de la controlul caracterului abuziv, iar reclamanții nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la celelalte clauze invocate ca fiind abuzive, pârâta arată că susținerile reclamanților sunt lipsite de temei legal întrucât clauza privind scadența anticipată conferă băncii dreptul de a se informa în orice moment, în cadrul perioadei de rambursare dacă împrumutații au capacitatea de a rambursa creditul iar garanțiile oferite sunt suficiente pentru a asigura îndestularea creditorului, debitorul trebuind să fie solvabil nu doar la momentul încheierii contractului ci si ulterior. Totodată, pârâta a arătat că ele ar putea fi analizate ca abuzive numai în situația în care banca ar activa aceste clauze, urmând a se analiza în concret prin raportare la toate circumstanțele cauzei. De asemenea, în privința clauzei de la pct.10.2 ce trebuie interpretată în coroborare cu art. 10.1, se arată că nu se poate reține ca fiind abuzivă, rațiunea inserării ei fiind întinderea în timp a perioadei de rambursare a creditului când pot interveni modificări legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu acest contract. În ceea ce privește comisionul de administrare, arată că acesta respectă dispozițiile O.U.G. nr.50/2010 și este firesc ca acesta să rămână valabil întrucât face parte din costul total al creditului, adică din D..
Se mai arată că reclamanții nu au semnat actul adițional propus de bancă prin care prevederile contractuale au fost aliniate la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, astfel că acesta a fost implementat tacit.
Cu privire la pretenția de restituire a sumelor încasate cu titlul de comision de risc / administrare, pârâta solicită respingerea ca fiind prescrise a acelor rate lunare achitate cu mai mult de trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
În drept a invocat dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE și Legea nr.193/2000.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin convenția nr._/AB/17.03.2008, reclamanții au încheiat cu . un contract de credit bancar, împrumutând suma de_ CHF, cu obligația de a o restitui în 216 de rate lunare, astfel cum sunt evidențiate în planul de rambursare, fiecare rată de capital fiind însoțită și de sume reprezentând dobânda aplicată creditului și alte comisioane, pe care reclamanții le consideră abuzive, solicitând înlăturarea lor din convenția părților. Motivul esențial pentru care se solicită a se constata caracterul abuziv al acestor clauze este acela că se creează în detrimentul reclamanților, contrar bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceste clauze sunt următoarele:
-pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale: „Comision de penalizare”
- pct. 5 lit. a) din condiții speciale referitoare la Comisionul de risc: „0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenții de credit”; și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc;
- Pct.8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- Pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- Pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- Pct.10.1 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”;
- Pct.10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”,
În drept, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Prin urmare, condițiile de la care trebuie pornită analiza caracterului abuziv al clauzelor sus enunțate sunt cumulative și au în vedere ca respectivele clauze să nu fi fost negociate direct cu consumatorul și să creeze prin le însele, sau împreună cu alte prevederi contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește prima condiție, deși ne aflăm în ipoteza expusă de aliniatul 2 al art. 4, în sensul că prezenta convenție este una de credit bancar, cu clauze standard preformulate, nu putem considera de plano că dispozițiile contractuale cuprinse sunt de adeziune, în sensul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a influența conținutul lor. În acest sens, instanța va lua în considerare și consecințele ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă, în sensul că neprezentarea reclamanților în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriul propus a le fi luat, în condițiile în care au fost legal citați în acest scop, echivalează cu un început de dovadă a susținerilor pârâtelor din întâmpinare.
Din probele administrate rezultă că reclamanții nu se află la primul contract de credit încheiat cu o instituție financiară bancară, întrucât, din convenția de credit nr._/AB17.03.2008 (f. 7) se observă că aceasta a fost încheiată, în parte, și pentru refinanțarea unui alt credit contractat la Banca Comercială Română. Or, dacă reclamanții au ales să încheie cel de-al doilea contract cu o altă bancă, în speță pârâta . că au apreciat ca fiind avantajoase condițiile oferite de aceasta comparativ cu alte instituții financiare bancare de pe piața creditelor, pe care deja le cunoșteau.
Iar cu privire la forma actuală a convenției de credit, se constată că reclamanții nu au semnat actul adițional prin care urma să se implementeze dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, și nici nu au notificat creditorului refuzul de a accepta actul adițional în condițiile oferite de părți. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. II din Legea nr. 288/2010 potrivit cărora „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce se impune în analiza caracterului abuziv al unei clauze, trebuie văzut dacă inserarea clauzelor considerate de reclamanți ca fiind abuzive a creat în detrimentul lor, și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv o disproporție evidentă și substanțială între drepturile băncii și obligațiile împrumutaților reclamanți, de natură a le vătăma interesele și a-i prejudicia.
Cu privire la primele clauze invocate, cuprinsă în pct. 4 lit. a) și 4 lit. b) din condițiile speciale, acestea au în vedere comisionul de penalizare de „2%, dar cel puțin CHF25 (douăzecișicinci,00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) rambursare, aplicabil pentru primele 5 zile de întârziere și plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare scadent”, și rata dobânzii penalizatoare ce constă în „rata dobânzii curente + 5% p.a, calculată începând cu a 6-a zi de la data scadenței, corespunzător secțiunii 3.2 din Condițiile generale; De la data calculării dobânzii penalizatoare sumele datorate devin restante.”
Aceste clauze au în vedere despăgubirile pe care creditorul le pretinde pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației de către debitor, fiind vorba de o evaluare convențională a acestor despăgubiri, permisă de dispozițiile art. 117 al. 2 teza a doua din O.U.G. nr. 99/2006 “Instituțiile de credit nu pot pretinde clientului dobânzi, penalități, comisioane, ori alte costuri și speze bancare, dacă plata acestora nu este stipulată în contract”, dar și de cele aleLegii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în vigoare la momentul încheierii convenției. Totodată, aceste clauze sunt permise și în contextul actualelor reglementări în materie, fiind prevăzut în art. 46 al. 1 lit. m) din O.U.G. nr.50/2010 posibilitatea și, totodată obligația, inserării ratei dobânzii, în cazul plăților restante, aplicabilă la data încheierii contractului de credit și măsurile pentru ajustarea acesteia și, după caz, orice costuri datorate în caz de neplată. Aceasta întrucât, potrivit art. 36 al.1 din același act normativ, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe dobânda penalizatoare, ce se calculează potrivit art. 38 al. 2 pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii. Nici un act normativ nu impune un nivel maxim al penalității, iar cea care rezultă din contract este apreciază de instanță ca rezonabilă, fără să ducă la un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru pe care nici reclamanții nu l-au motivat, astfel că solicitarea de înlăturare a acestor clauze este neîntemeiată.
În privința comisionului de risc, deși acesta nu mai este prevăzut cu această denumire în forma actuală a convenției, întrucât din planul de rambursare rezultă că este perceput un comision de administrare în același cuantum procentual ca și cel de risc, analiza clauzelor cuprinse la pct. 5 lit. a) din condițiile speciale și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției se impune ca urmare a plăților efectuate de reclamanți cu titlul de comision de risc / administrare.
În actuala reglementare, respectiv art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, sunt stabilite comisioanele pe care Banca le poate percepe ca urmare a creditului acordat: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, …(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
Cum aceste dispoziții legale au fost adoptate pe parcursul derulării contractului, ele nu pot fi aplicate pentru perioada anterioară, pentru a considera că perceperea comisionului de risc este abuzivă. La momentul încheierii convenției de credit – 05.09.2008 – legea nu interzicea inserarea în contracte a unor asemenea comisioane, condiția esențială fiind aceea de a fi aduse la cunoștința consumatorului, prin clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Reclamanții au arătat că perceperea comisionului de administrare este abuzivă întrucât nu a existat o motivație întemeiată din partea băncii care să ducă la modificarea convenției de credit încheiată.
Instanța apreciază că perioada îndelungată de restituire a sumei împrumutate, de 216 luni, dar și cuantumul ridicat al sumei împrumutate de_ CHF, permite băncii în calitatea sa de comerciant, interesat să ia toate măsurile legale pentru a evita orice pierdere din activitatea pe care o desfășoară, să impună reclamanților plata unor sume menite să acopere costurile de evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea unui credit de o valoare substanțială, pe o perioadă atât de îndelungată. Instanța apreciază că acest comision de risc nu are menirea de a acoperi eventualele riscuri ce rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de către debitori sau riscul nerecuperării creanței în caz de depreciere a valorii imobilului ipotecat, ci acela de acoperire a cheltuielilor pe care le implică monitorizarea continuă și efectivă a posibilelor riscuri contractuale ce pot apărea pe parcursul derulării convenției, atât în ceea ce privește conduita debitorilor, dar și starea bunurilor ce garantează restituirea împrumutului, mai ales datorită duratei îndelungate de rambursare a creditului. În aceste condiții instanța apreciază că în mod întemeiat Banca a solicitat plata unei sume de bani cu titlul de comision de risc, risc pe care și-l asumă prin punerea la dispoziție a creditului, așa cum se arată și în cuprinsul clauzei de la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar Banca Națională a României impune fiecărei instituții de credit obligația administrării riscurilor semnificative, astfel cum s-a prevăzut în Norma BNR nr. 18/2009, unde în art. 2 al. 1 lit. j se definește riscul de credit ca fiind „riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite”, forma anterioară a textului fiind prevăzută de Norma BNR 17/2003 (“riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”). Or, dispoziția nu este întâmplătoare întrucât principala activitate a Băncii, în momentul acordării unui credit, dar și ulterior, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Acest aspect se regăsește în însăși actuala reglementare – O.U.G. nr. 50/2010 – care recunoaște Băncii dreptul de a percepe un asemenea comision, denumit „de administrare” și care are în vedere operațiunile întreprinse de Bancă pe parcursul duratei de rambursare a creditului, pentru monitorizarea utilizării acestuia și plății ratelor de credit.
Totodată, față de împrejurarea că reclamanți mai aveau un credit bancar contractat de la Banca Comercială Română, instanța apreciază că la momentul încheierii convenției ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții au ales instituția bancară pârâtă pentru a obține creditul dorit, apreciind că oferă condiții mai avantajoase de creditate comparativ cu alți concurenți ai pieței de profil, esențial pentru reclamanți fiind costul total al creditului (suma de plată), pe care l-au însușit și l-au acceptat în cuantumul care era evidențiat în planul de rambursare, fiind irelevant pentru aceștia cât reprezintă din acest cost dobânda și celelalte comisioane din care se compune costul creditului – D..
Faptul că după 5 ani de la semnarea convenției de credit cei doi consumatori reclamă caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc / administrare, pe care aveau posibilitatea să-l invoce imediat după primirea contractului și a planului de rambursare, în care este indicat în concret din ce se compune cuantumul ratei lunare, demonstrează dezinteresul acestora pentru cuantumul efectiv al comisionului de risc / administrare și lipsa oricărui dezechilibru între drepturile Băncii și obligațiile lor.
Totodată, nu trebuie neglijat nici faptul că Banca a ales să acorde creditul solicitat de reclamanți, la prețul (D.) stabilit la momentul contractului, prefigurând și venitul pe care-l va realiza ca urmare a creditului acordat. Iar, ca urmare a implementării dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, se constată o reducere a dobânzii anuale efective, de la procentul de 7,02 %, la procentul de 6,30 %. Or, fără îndoială că s-ar ajunge la prejudicierea Băncii dacă pe parcursul derulării contractului, s-ar impune acesteia să elimine un comision pe care l-a apreciat esențial la acordarea împrumutului, și fără de care nu ar mai fi fost încheiată convenția, ori s-ar fi aplicat o rată de dobândă curentă mai mare, aptă să acopere eventuale riscuri și pierderi, dar și să asigure câștigurile pe care aceasta le urmărește.
Mai mult, cuantumul procentual dar și în bani al acestui comision este prevăzut în mod clar în condițiile speciale ale convenției și în planul de rambursare, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 al. 6 din Legea nr.193/2000 ca această clauză să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare este exclusă orice presupunere că aceste clauze sunt abuzive, comisionul de risc / administrare fiind considerat de instanță ca fiind parte din prețul creditului, respectiv din D., așa cum a reținut însăși CJUE în ordonanța din 16.11.2010, în cauza C-76/10, paragrafele 64 – 77, art.4 din Directiva 93/13 și art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 permițând instanței analiza caracterului abuziv al unei clauze ce privește costul total al creditului, respectiv D. – prețul acestuia, numai în măsura în care apreciază că respectivele clauze nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.
Deși instanța consideră că aceste clauze sunt conforme cu cerințele art. 4 al. 6 din lege, a apreciat totuși necesar a analiza eventualul dezechilibru între drepturile băncii și obligațiile consumatorilor, iar concluzia ce se poate desprinde din analiza sus efectuată este lipsa oricărei vătămări a reclamanților, dreptul băncii de a percepe acest comision nefiind interzis de lege, din contră, acesta este permis și justificat, este clar exprimat în convenția părților, atât în cuantum procentual cât și valoarea lui în bani, iar din pasivitatea reclamanților timp de mai bine de 5 ani de la plata primelor sume achitate cu titlul de comision de risc și, ulterior de administrare, rezultă că aceste clauze nu sunt abuzive.
Față de această concluzie și soluția ce va fi pronunțată cu privire la clauzele referitoare la comisionul de risc și comisionul de administrare, în sensul că nu sunt abuzive, instanța apreciază că solicitarea reclamanților de restituire a sumelor achitate cu acest titlu este în consecință neîntemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare rămâne fără obiect și va fi respinsă ca atare.
Totodată, ca o consecință a soluției ce va fi pronunțată pe capetele de cerere prin care s-a invocat caracterul abuziv al comisioanelor de penalizare, risc și administrare, se va respinge și cererea de desființare a planului de rambursare în ceea ce privește aceste clauze ca fiind neîntemeiată.
În privința clauzei inserată la pct. 8 .1 lit. a) liniuța a 3-a care are în vedere posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în situațiile în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare / de credit, instanța apreciază că acestea au caracter abuziv, ce rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr.50/2010, respectiv a art. 40 din ordonanță unde se prevede că „se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care: … c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori”
Prin urmare, existența în contractul de credit a acestei clauze, fără să se facă dovada înlăturării ei ca urmare a apariției O.U.G. nr. 50/2010, din economica căreia rezultă că această clauză trebuia înlăturată, instanța apreciază că se impune eliminarea ei din convenția părților, caracterul abuziv fiind evident în condițiile în care nu s-a oferit o justificare reală și rezonabilă a necesității impunerii a unei asemenea clauze.
Pentru aceeași rațiune a legii, instanța apreciază că și clauza prevăzută de pct. 8 .1 lit. a) liniuța a 2-a, ce se referă la neexecutarea de către împrumutat a obligației de plată a ratelor datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca, reprezintă o clauză abuzivă întrucât soarta juridică a fiecărei convenții încheiată cu același creditor sau chiar cu societăți de credit diferite este independentă de celelalte, fiecare contract urmând a avea obligații cu scadențe și garanții diferite, ce urmează a fi activate în funcție conduita debitorilor față de obligațiile asumate în acel contract. În acest caz se poate susține că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile băncii și obligațiile reclamanților, mai ales că obligațiile asumate în alte contracte de credit pot fi de valoare mult redusă față de cele din prezenta convenție, iar neexecutarea lor nu poate fi interpretată în mod automat ca fiind culpabilă, putând exista motive întemeiate care au determinat neexecutarea, iar unele pot fi chiar din culpa creditorului.
Același caracter abuziv îl atribuie instanța și clauzelor inserate la 8.1 lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” potrivit cărora banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în cazul în care „ În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”; dar și „În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. În privința acestora, instanța apreciază că este lăsată la latitudinea băncii o marjă de apreciere mult prea largă asupra motivelor și condițiilor în care poate declara creditul scadent anticipat, fără nici o posibilitate pentru debitori de a-și reglementa conduita contractuală și extracontractuală în așa măsură încât să nu provoace prin fapta lor scadența anticipată a ratelor de credit.
O altă clauză invocată de reclamanți ca fiind abuzivă este cea de la pct. 10.1 și 10.2 din Condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare” prin care se prevede că, referitor la convenție, pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile care supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite,în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; sau acte normative care impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) și care afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; sau acte normative al căror rezultat este creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, ori reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției. Potrivit pct. 10.2, în oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.
Potrivit art. 35 al.1 lit. a) din O.U.G.nr.50/2010 fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație. Din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 al. 1 lit. a) din O.U.G nr. 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare dacă modificarea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze după notificarea debitorului în acest sens. Aceste dispoziții legale trebuie, însă, interpretate prin coroborare cu cele cuprinse în art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010 “(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, … . (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat.”
Față de aceste dispoziții legale în vigoare, și care trebuie să se regăsească în forma actuală a contractului, instanța apreciază că prezintă caracter abuziv atât clauza cuprinsă în pct. 10.1, cât și cea din 10.2. Astfel, în privința primei clauze, se constată că se pune în sarcina împrumutaților acoperirea oricăror pierderi ce ar putea rezulta nu numai ca urmare a creditului acordat reclamanților, ci din întreaga activitate pe care banca o desfășoară, pierderi ce pot interveni atât ca urmare a legislației naționale, dar și a unor acte ale organismelor internaționale cărora instituția bancară trebuie să li se supună. Or, nu există nici o justificare rezonabilă pentru care reclamanții trebuie să suporte pierderile sau diminuarea câștigurilor băncii, respectiv riscurile din activitatea bancară, cu atât mai mult cu cât aceștia suportă plata riscurilor pe care o implică restituirea creditului contractat, prin plata dobânzii curente și a comisioanelor din care se compune D..
Iar în privința clauzei de la pct. 10.2, este contrară legii și, prin urmare, abuzivă, întrucât nu se oferă posibilitate consumatorilor de a aprecia legalitatea perceperii comisionului, ci se impune acestora, în mod automat obligația de a achita sumele pretinse de bancă.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea formulată în sensul că va constata ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/17.03.2008: pct. 8 .1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” și pct. 10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 “Costuri suplimentare”, urmând a obliga pârâta la eliminarea din cuprinsul contractului a acestor clauze. Instanța va respinge în rest acțiunea ca nefiind întemeiată iar excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind rămasă fără obiect.
În temeiul art. 276 C.proc.civ., față de admiterea în parte a pretențiilor reclamanților, instanța va obliga pârâtele, în solidar, la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, apreciind că această valoare corespunde proporțional cu partea din acțiune ce va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. A. și A. M., ambii cu domiciliul în D., ..44, ., Jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtele .>, cu sediul în București, .. 171 – 173, sector 2 și . D., cu sediul în D., ., parter, ..
Constată ca având caracter abuziv următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/17.03.2008:
- pct. 8 .1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 “Costuri suplimentare”.
Obligă pârâtele să modifice convenția de credit nr._/AB/12.03.2007 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive.
Respinge în rest acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2013.
Președinte, Grefier,
A. E. B. O. G.
A.E.B./O.G
6 ex./22.03.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3418/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 4087/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
