Curatelă. Hotărâre din 28-10-2013, Judecătoria DEVA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 7428/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Dosar ocrotire nr. 50/C/2013

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 4252/2013

Ședința publică din 28 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - U. G. M.

Grefier - M. G.

Pe rol fiind judecarea cererii de instituire curatelă formulată de petenta SUTĂ I. pentru instituirea curatelei în favoarea intimatului SUTĂ N..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta S. I., lipsind intimatul Sută N..

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează;că la dosar prin serviciul registratură în data de 24.10.2013 a fost depusă ancheta socială efectuată de Primăria Municipiului D..

Instanța, în temeiul art. 131 Nou Cod de Procedură Civilă, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei D. în a soluționa prezenta cauza, constată că este competență general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform disp. art. 529 C.pr.civ. coroborat cu disp. art. 179 lit. b) C.civ.

S-a procedat la legitimarea si identificarea petentei Sută I., cu domiciliul în D., Piața Victoriei, ., ., datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Instanța, din oficiu a dispus luarea unui interogatoriu petentei, acesta fiind atașat la dosar.

Petenta a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și probe de încuviințat și a solicitat judecarea cauzei în fond.

Având în vedere că au fost administrate înscrisurile necesare soluționării cauzei, iar părțile nu au formulat alte cereri și nu au solicitat încuviințarea sau administrarea altor probatorii, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond.

Petenta a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ /25.09.2013, petenta SUTĂ I. a solicitat instituirea curatelei asupra soțului său SUTĂ N., intimat în prezenta procedură, pentru administrarea bunurilor, încasare pensie pentru limită de vârstă, indemnizație pentru persoane cu handicap și pentru plata însoțitorului cat și alte drepturi bănești ce i se cuvin acestuia în calitate de persoană cu handicap și reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților naționale competente în vederea obținerii drepturilor bănești ce i se cuvin.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul este încadrat în grad de handicap grav.

Cererea nu a fost motivată in drept.

În probațiune, petenta a anexat cererii copia actelor de stare civilă, acte medicale și certificat de încadrare în gard de handicap.

Intimatul legal citat, nu s-a prezentat în instanță.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și s-a întocmit de către autoritatea tutelară competentă raportul de anchetă socială.

Analizând cererea de față, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Aspecte preliminare:

Având în vedere obiectul și natura litigiului, precum și dispozițiile art. 527 Noul Cod de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase reglementate de Cartea III din Codul de procedură civilă, motiv pentru care va proceda la soluționarea cererii în conformitate cu aceste reglementări procedurale.

Pe fondul cauzei:

Potrivit art. 178 alin.1 lit. a Cod civil, se poate institui curatela “dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.

Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4854/23.09.2013 (fila 11) rezultă că intimatul se încadrează în gradul de handicap grav cod 5, cod boală F02, cu deficiență funcțională gravă și având nevoie de asistent personal.

Analizând raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul intimatului de către compartimentul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului D. (fila 24 din dosar) se constată că acesta suferă de demență Alzheimer formă severă și cu afecțiuni adiacente, fiind încadrat în grad de handicap grav, având nevoie de asistent personal, fiind netransportabil și neputând să-și administreze singur veniturile bănești, fiind dependent de o altă persoană. Totodată, s-a constatat că intimatul nu are capacitatea de a-și desemna un reprezentant și nici nu-și poate exprima consimțământul pentru numirea în calitate de curator a soției sale.

În conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. 2 Cod civil, curatela se poate institui doar cu consimțământul persoanei reprezentate, însă, în cazul în care acest consimțământ nu poate fi dat, legea (art. 182 alin. 2 teza finală Cod civil) a prevăzut posibilitatea de a se institui curatela „… în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat”, conferind astfel instanței dreptul de a constata cazurile în care consimțământul persoanei reprezentate nu poate fi dat.

Față de boala de care suferă intimatul, pentru care a și fost încadrat în grad de handicap, instanța apreciază că ne aflăm în prezența unui caz în care persoana reprezentată nu poate să-și exprime consimțământul cu privire la necesitatea instituirii curatelei.

Dar, având consimțământul persoanei propusă pentru numirea în calitate de curator, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile în vederea instituirii curatelei asupra intimatului deoarece acesta, din cauza stării sale de sănătate nu este in masura să-și apere interesele și nici să-și numească un reprezentant, astfel că este necesar a se institui măsura de ocrotire a curatelei, urmând a fi numit curator petenta SUTĂ I., CNP_, aceasta îndeplinind condițiile prevăzute de art. 180 alin.1 Cod civil, fiind o persoană cu deplină capacitate de exercițiu și în măsură să îndeplinească sarcina.

Reținându-se și faptul că instituirea curatelei este o măsură de ocrotire cu caracter temporar și special, determinată de starea persoanei ocrotite, legea a instituit prin art. 183 Cod civil, regula cu valoare de principiu, că în cazul curatelei se aplică regulile de la mandat, astfel că instanța de tutelă poate stabili limitele mandatului.

Ținând cont de susținerile petentei, în sensul că solicită instituirea curatelei în vederea administrarea bunurilor, încasare pensie pentru limită de vârstă, indemnizație pentru persoane cu handicap și pentru plata însoțitorului cat și alte drepturi bănești ce i se cuvin acestuia în calitate de persoană cu handicap și reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților naționale competente în vederea obținerii drepturilor bănești ce i se cuvin, prin raportare la dispozițiile art. 183 Cod civil, instanța va institui curatela pentru reprezentarea persoanei ocrotite așa cum s-a solicitat, apreciind că actele juridice pentru care se dă împuternicire curatorului se încadrează în limitele actelor de administrare.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază cererea formulată de petenta ca fiind întemeiată, urmând a o admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta SUTĂ I., domiciliata în mun. D., Piata Victoriei, ., . pentru luarea unei măsuri de ocrotire față de intimatul SUTĂ N., domiciliat în mun. D., Piata Victoriei, ., . și, în consecință:

În temeiul art. 178 al. 1 lit. a C.Civ. instituie măsura curatelei pentru intimatul SUTĂ N., CNP_.

În temeiul art. 182 cod civil numește în calitate de curator al persoanei ocrotite SUTĂ N. pe petenta SUTĂ I., CNP_.

Curatela se instituie, conform dispozițiilor art. 183 Cod civil, pentru următoarele acte și fapte juridice ce se vor efectua în numele intimatului Sută N.: administrarea bunurilor, încasare pensie pentru limită de vârstă, indemnizație pentru persoane cu handicap și pentru plata însoțitorului cat și alte drepturi bănești ce i se cuvin acestuia în calitate de persoană cu handicap și reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților naționale competente în vederea obținerii drepturilor bănești ce i se cuvin.

Curatela astfel instituită este supusă regulilor de la mandat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronuntare.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2013.

Președinte, Grefier,

U. G. M. M. G.

UGM/MG

5 ex./25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Hotărâre din 28-10-2013, Judecătoria DEVA